Titlul: A doua carte a junglei
Autor: Rudyard Kipling
Editura: Cartex
An apariţie: 2018
Număr de pagini: 276
Căldură, secetă şi groază, aşa s-ar putea descrie viaţa în junglă. Perioada descrisă în deschiderea operei „A doua Carte a Junglei” de Rudyard Kipling este lipsită de perspectivă, pare fără ieşire soarele omorâse jungla până la o depărtare de trei zile de zbor spre apus şi spre răsărit, spre miazănoapte şi spre miazăzi. În această situaţie critică pentru toate vieţuitoarele locului, Legea Junglei pedepseşte cu moartea pe cel ce se încumetă să ucidă la adăpătoare, de îndată ce Pacea apei a fost statornicită. Foamea mai poate fi păcălită însă setea niciodată, iar atunci când apa provine decât de la un singur izvor, în această zonă vânatul este oprit, când animalele merg să se adape. Nici Mowgli, puiul de om, nu o duce mai bine, era slab, părul îi albise din cauza arşiţei, iar coastele i se vedeau.
Relaţia dintre om – natură – animale sălbatice este pusă în valoare de povestea de viaţă a omului sfânt Purun Dass; acesta îşi ducea traiul într-o grotă pe munte şi avertizat de animalele pădurii a putut salva sute de suflete din calea alunecării terenului. În locul în care omul sfânt s-a stins, sătenii au ridicat un templu, în timp ce muntelui i s-a dat numele de Muntele Omului Sfânt.
Apariţia celui mai vestit vânător, Buldeo, pe cărările junglei, înarmat cu puşca pe umăr nu poate prevesti nimic bun; musafirul dorea să-l prindă pe puiul de om, după care, Messua şi bărbatul său, oamenii ce l-au găzduit pe Mowgli în perioada când a coborât în sat, urmau să fie ucişi sub pretextul că sunt vrăjitori. Legătura dintre cei doi şi puiul de om nu era privită cu ochi buni de locuitorii satului.
Mowgli a coborât în sat, i-a ajutat pe cei doi soţi să fugă, drept răsplată pentru bunăvoinţa lor faţă de acesta şi pentru faptul că-i dăduseră cândva lapte.
Încerc să-mi imaginez spaima pe care au trăit-o sătenii, în clipa în care au pătruns în casa presupuşilor vrăjitori şi în loc de oameni au găsit-o pe Bagheera.
Nedreptatea, bătăile îndurate şi sângele soţilor scurs pe frânghiile cu care fuseseră legaţi, au fost aspru pedepsite de către Mowgli şi de fiarele junglei; aceştia din urmă, în frunte cu Hathi şi cei trei fii ai săi, au călcat totul în picioare distrugând munca de-o viaţă a sătenilor.
După o lună, o colină unduioasă, acoperită de iarbă tânără şi grasă, este tot ce mai rămăsese din sat; şi după ce căzură ploile, lumea întunecată a junglei mişuna pe aceste pământuri pe care plugul le scurmase cu numai şase luni în urmă.
Kaa, uriaşul piton, şi-a schimbat pielea; în această perioadă starea sa de spirit este puţin schimbată aşa că o baie alături de puiul de om este leacul perfect împotriva depresiei. Din vorbă-n vorbă, şarpele îi povesteşte băieţelului existenţa unei cobre albe la Peşterile Îngheţate. Această Glugă albă păzea în inima pământului averile regilor: tone de aur şi pietre preţioase. În privinţa băiatului, cobra nu avea gânduri bune, deşi ea ceruse să-i fie adus. Cum a scăpat Mowgli de furia şi veninul şarpelui alb şi cum s-a ales micuţul cu o podoabă din multitudinea de sub pământ, veţi afla doar lecturând opera de faţă.
De-a lungul celor două volume despre junglă, am fost martori la nenumărate aventuri; am crescut şi ne-am format ca vânători alături de micuţul brotăcel, însă trecerea timpului are şi o parte urâtă şi anume bătrâneţea ce prevesteşte apropierea morţii. Tatăl Lup şi Lupoaica au pierdut lupta cu viaţa, Baloo a îmbătrânit la fel şi Bagheera, în timp ce noile generaţii creşteau pentru a duce legea junglei mai departe.
Pericolul nu ocoleşte Jungla şi cu atât mai puţin atunci când se îndreaptă spre lupi dhole, câinele roşu de vânătoare din regiunea Dekkan. Această fiară reprezintă un adevărat adversar pentru junglă căci omoară tot ce-i iese în cale, este o fiară puternică şi stau în haită foarte mulţi.
Cuvântul dat de Mowgli copacilor şi râului, că va lupta împotriva dholilor cu toate puterile, este sfânt, ca un jurământ. Din acest context constatăm că toate elementele Junglei, plante ori apă sunt la fel de importante ca şi animalele. Toate ajută la formarea Junglei şi toate trebuie respectate.
Sfaturile lui Kaa l-au ajutat pe băieţel să contureze un plan măreţ împotriva musafirilor nepoftiţi. Mowgli a condus sutele de dholei spre albine nu înainte de a se da cu usturoi, planta ce ţine micul popor la distanţă. Din această întâlnire neaşteptată cu albinele, mulţi câini roşii şi-au pierdut viaţa. A fost o luptă grea, pe viaţă şi pe moarte, ce s-a ţinut atât pe uscat cât şi în apă; băiatul le-a avut drept coechipieri indirecţi, pe albine, şi i-a avut aliaţi direcţi, pe lupi. Micuţul a luptat cu toate forţele ajutându-se de un cuţit. Cincisprezece lupi din haitic şi şapte lahinis zăceau morţi lângă râu, iar dintre ceilalţi nici unul nu rămăsese neatins. Această luptă grea i-a luat viaţa şi lui Akela, lupul care-i salvase viaţa lui Mowgli, dar în toată această tristeţe se afla şi un sâmbure de fericire căci niciunul dintre dholei nu se întoarse în Dekkan să ducă veşti despre ceea ce se întâmplase.
Interesant este modul de a măsura timpul în junglă. Ploile sunt adevărate repere aşa că „două ploi” reprezintă o perioadă scurtă de timp în comparaţie cu „nenumărate ploi”.
În ultimul capitol, „Goana primăverii”, mi se prezintă cu aproximaţie vârsta lui Mowgli: trebuie să fi avut vreo şaptesprezece ani. Puiul de om se transformase dintr-un brotăcel într-un flăcău puternic, înalt, frumos, cu părul negru şi lung alunecându-i pe umeri.
Finalul operei de faţă este unul trist pentru mine, căci Mowgli părăseşte Jungla: omul merge către om, deşi jungla nu-l alungă.
Kipling creează o legătură strânsă între om şi natură şi are puterea de a da animalelor grai omenesc astfel încât între cele două tabere să nu mai existe bariere. Am citit cele două cărţi cu mare plăcere, având învăţătură atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Citiţi-le, în cazul în care nu aţi făcut-o deja! Chiar merită!
Citiţi pe blog şi recenzia la primul volum – Cartea Junglei.
