Cartea American Assassin, acum și în limba română
Între thrillerele cu subiect politic și militar American Assassin de Vince Flynn este cu siguranță un titlu consacrat.
La începutul săptămânii, editura Preda Publishing anunța lansarea în limba română a cărții American Assassin (Asasin American), un demers editorial pe care îl salutăm.
American Assassin, despre care scriam pe blog odată cu premiera în România a filmului (septembrie 2017), ne-a condus evident către carte, dar nu am avut disponibilă decât varianta în limba engleză. Deloc descurajator pentru mine sau pentru cititorii împătimiți ai cărților lui Vince Flynn. Cred totuși că cei care s-au familiarizat cu seria Mitch Rapp în limba engleză, foarte prezentă de altfel în oferta librăriilor on-line, se vor bucura, iar cei care nu l-au întâlnit pe eroul cărții, Mitch Rapp, decât în film vor putea acum să citească și cartea. În limba română, cel puțin conform cunoștințelor de care dispun, a mai fost tradus aproape concomitent cu publicarea titlului în original, romanul opt din serie Consent To Kill – Permisiunea de a ucide (RG Publishing, 2006).
Mitch Rapp, eroul unei serii de succes
Asasin American este cartea în care facem cunoștință cu agentul CIA Mitch Rapp. Romanul nu este, așa cum s-ar putea crede, primul dintr-o serie de opere de succes, dar este primul în cronologia evoluției agentului Mitch Rapp în CIA și a operațiunilor întreprinse de el. Personajul este foarte popular printre iubitorii de thrillere cu subiect politic, militar. Inițial, nimic nu-l recomandă ca viitor agent secret american de elită decât dorința nestrămutată de a pedepsi, felul lui de a lua totul personal, în ciuda prescripțiilor oficiale. Completați agenda cu programe strategice și extrem de selective, planuri, misiuni și operațiuni secrete, intrigi politice, răpiri, atacuri și confruntări militare, pe care le regăsim în toate cele șaisprezece cărți ale seriei, avându-l protagonist pe același agent secret american, Mitch Rapp.
Până când veți citi o recenzie pe blog a cărții care să completeze prezentarea de până acum (o puteți accesa aici), citiți mai multe informații despre carte din comunicatul de presă al editurii Preda Publishing.
Asasin American de Vince Flynn
„Un roller coaster, un thriller care te ține cu sufletul la gură”, The Washington Times
Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există.
Student și sportiv de elită, Mitch Rapp avea tot ce și-ar fi putut dori. Până într-o seară friguroasă de decembrie, când lumea lui s-a prăbușit odată cu avionul Pan Am 103. În urma atacului terorist, două sute șaptezeci de suflete și-au pierdut viața, printre care și Maureen, logodnica sa. Victimele au lăsat în urmă prieteni și rude, oameni care își vor căuta alinarea în justiție. Nu și Rapp. El nu caută alinare, ci răzbunare.
Admiratorii lui Vince Flynn vor fi captivați de acest roman electrizant, care a figurat pe locul întâi în clasamentul New York Times al celor mai bine vândute titluri. În spatele privirii de oțel a unuia dintre cei mai mari eroi ai națiunii americane, cititorii vor descoperi un tânăr pregătit și antrenat să devină Asasin American.
“Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficțiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viața reală”, The Providence Journal.
“Nu o poți lăsa din mână”, Larry King, USA Today.
“Spectaculoasă și foarte actuală… Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficțiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viața reală. Odată cu atacurile de la 11 septembrie, o nouă eră literară a luat naștere și acesta este cel mai bun produs al său de până acum”, The Providence Journal.
Vince Flynn (1966-2013) s-a născut în Saint Paul, Minnesota. Absolvent al Academiei Saint Thomas (1984) și Universității St. Thomas (1989), Flynn decide, în 1991, să renunțe la o promițătoare carieră în marketing pentru a deveni pilot în Forțele Aeriene ale SUA. Este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al posturilor de știri, Flynn a câștigat recunoașterea publicului și a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete și a previziunilor referitoare la amenințarea crescândă a terorismului Islamic.
Când alegi o carte deschizi o lume. Nouă, plină de provocări, momente de suspans, drame și eșecuri, dar și clipe de emoție pură, glorie și triumf. Niciodată nu știi ce se va întâmpla, însă e minunat să te scufunzi în ea, fără nicio idee despre ceea ce îți va oferi. Sau despre eroul pe care îl vei descoperi. Sau eroina pe care o vei îndrăgi și cu care te vei identifica.
Cărțile Preda Publishing sunt cărți dedicate eroului din tine. Am început cu eroii sportului și continuăm cu eroii fictivi care ne fac să visăm cu ochii deschiși, ne inspiră și ne deschid porțile unei noi realități, una pe care de multe ori nu o cunoșteam.
Citiți pe blog recenzia cărții : Asasin american – Vince Flynn