Titlul: Aventurile lui Huckleberry Finn
Autor: Mark Twain
Editura: Corint
An apariţie: 2022
Număr pagini: 352
Scriitorul american Mark Twain publică, la aproape zece ani după lansarea cărții Aventurile lui Tom Sawyer (1876), o continuare. Deși Aventurile lui Huckleberry Finn, carte publicată în 1884, în Anglia și Canada și în 1885, în SUA, nu dezvoltă subiectul din primul volum al seriei celebre, continuată ulterior de Mark Twain cu Tom Sawyer în străinătate (1894), Tom Sawyer detectiv (1896), regăsim personajele, iar acestea ne invită la alte aventuri.
Nu este loc de plictiseală, iar atunci când totul pare cât se poate de simplu și banal cei doi băieți, Huck și Tom, fac rost de întorsături de situație cât ai zice…
… „N-aveţi de unde să ştiţi cine sunt, dacă nu aţi citit cartea «Aventurile lui Tom Sawyer»”, ne atenționează, pe bună dreptate, Huck Finn, cel mai bun prieten al lui Tom Sawyer. El este naratorul din această a doua carte a seriei, precum și din următoarele două.
Aventurile lui Huckleberry Finn
Huck Finn este un creator de aventuri. Trăiește, asemeni lui Tom, în târgul american St. Petersburg de pe malul fluviului Mississippi. Cei doi puști devin vestiţi după ce l-au prins pe tâlharul Joe Indianul și au dobândit, din acest act eroic, o sumă frumoasă de bani, 12 mii de dolari în monede de aur. Huck ne asigură că „fiecare şi-a primit partea”, adică 6 mii de dolari în monede de aur. Îi cheltuiesc cu chibzuinţă, câte un dolar pe zi cât face dobânda, banii fiind rostuiţi cu pricepere de judele Thatcher.
Aflăm că, între timp, orfanul Huck, copilul de pripas, este înfiat de văduva Douglas. Această „aşezare” intervenită salvator în situaţia tânărului ar fi trebuit să-i asigure un viitor fericit lui Huck. Va fi de fapt unul din motivele care fac ca aventurile lui, nu puţine la număr, să continue.
Şi ştiţi de ce? Veţi fi surprinşi să citiţi că văduva Douglas, o femeie evlavioasă şi generoasă se purta „groaznic de cumsecade” cu el, pentru că îi dorea tot ceea ce este mai bun. Huck se încăpăţânează să rămână un „proscris”, adică, în viziunea lui, un om liber.
Hainele „alea noi” îl făceau să „năduşească” şi să se simtă „ca-n chingi”. Nu prea se dădea în vânt să cunoască faptele unor personajele măreţe din istorie, care nu-i puteau fi de niciun folos pentru că, ne mărturiseşte, „morţii nu mă interesează deloc”. Mai avea o spaimă teribilă: de abecedar. Decât să fie „încolţit” cu acesta, mai bine s-ar refugia în „iadul” pe care i-l prezicea, binevoitoare, o rudă zeloasă a văduvei, Miss Watson.
Totuşi Huck are superstiţii de la care nu se abate: „De departe se auzea ţipătul unei bufniţe; de bună seamă că undeva pe-aproape murea cineva”.
În rest, nu prea e convins de nimic. Pe Tom îl tratează cu afecțiune și respect pentru că e foarte educat şi pune în practică ceea ce este „regulamentar”, mai precis ceea ce citeşte în tot felul de cărţi cu hoţi, piraţi, deţinut. Avea cultul prieteniei. Din prietenie este dispus să treacă la acţiune și să-l ajute pe Tom la tot felul de născociri.
De familia lui biologică, nu dorea să știe nimic. Aflăm că lipsa părinţilor era cât pe ce să-i afecteze relația cu „Banda lui Tom Sawyer” şi că revenirea episodică a tatălui, un împătimit al acoolului, îi cauzează o mare spaimă.
„Babacu’”, cum îi spunea Huck, reintră în forţă în viaţa băiatului după o dispariţie de peste un an. Atras de vestea îmbogăţirii, îşi caută cu înfrigurare fiul „rătăcit” pe căile unui comportament civilizat. Viaţa băiatului şi a protectorilor lui se transformă într-un calvar. Suntem uimiţi de isteţimea lui Huck, care, un timp, reuşeşte să-l ţină pe tatăl lui la distanţă, să-și urmeze şcoala. Un neajuns al sistemului legislativ, însă, îi dă părintelui său, decăzut din drepturi, o șansă de a-l recâștiga. Soarta băiatului pare să fie pecetluită când tatăl său îl răpeşte şi îl sechestrează într-o „colibă veche de lemn înconjurată de copaci atât de deşi încât, dacă nu ştiai unde e, nu dădeai de ea.”.
Deşi îşi recapătă viaţa de hoinar şi balanţa înclină dramatic spre traiul fără reguli, totuşi bătăile repetate administrate cu sete de părintele său îl determină să găsească un mod de a evada. Nu se gândește totuși să se întoarcă nici la familia adoptivă care era pe punctul de a câştiga în instanţă tutela. Huck vrea „să o ia razna prin ţară, umblând mai mult noaptea şi trăind din vânat şi pescuit”. „În felul ăsta puteam ajunge destul de departe ca să nu-mi mai dea de urmă nici babacu’, nici văduva”.
Destinul face ca odată cu el să fugă şi negrul Jim, unul din sclavii de la ferma d-rei Watson, iar ei să se întâlnească pe insula Jackson şi apoi să călătorească împreună mai departe pe Mississippi pe o plută „de împrumut” spre statele libere.
Mark Twain îl situează pe Huck şi pe ai lui într-o perioadă tulbure din istoria SUA. Cartea va fi publicată în Statele Unite în 1885, la 20 de ani de la sfârşitul Războiului de Secesiune, un război civil de patru ani între statele nordice şi cele sudice din cadrul SUA. Unul din motive era tocmai problema sclaviei, aprig disputată între Uniunea nordică aboliţionistă şi Sudul sclavagist. Acest subiect este reluat subtil de autor în cartea sa. Lăsând la o parte raţiunile politice ale sclaviei, Mark Twain intră adânc în mintea personajelor sale şi le pune în situaţii limită din punct de vedere uman.
Cei doi fugari, ce-i drept din motive diferite, Huck și Jim se întâlnesc și decid să călătorească împreună. Caracterul lui Huck ni se dezvăluie atunci când se ivește ocazia să-l trădeze pe Jim. El cade pe gânduri, are un moment de cumpănă. Să respecte ceea ce l-au învăţat cei din familia sa adoptivă, prietenii săi şi să-l predea pe Jim sau să facă ce-i spune inima şi ce-i cere prietenia faţă de negrul fugar cu care împarte cele mai frumoase amintiri?
Până la urmă Huck, personajul care stabileşte punţi cu diferitele lumi create de semenii lui, fără a adera în totalitate la niciuna, nu se dezminte şi alege prietenia. Nu-l va trăda pe Jim, ba mai mult îl va ajuta necondiţionat în orice situaţie. „La ce bun să-nveţi cu atâta trudă să faci bine, când ca să faci rău nu e greu defel şi răsplata-i aceeaşi.”. Pentru că ce este „bun” în acest context înseamnă să faci ce trebuie, iar Huck se decide să facă de acum înainte „cum i-o veni la îndemână”, adică ceea ce singur gândeşte că e bine.
Huck face astfel saltul către un personaj memorabil, care depăşeşte graniţele timpului său, chiar şi pe cele ale cărţii sale, pentru că frământările sale interioare sunt valabile oricând şi le regăsim în noi.
De aceea, îl urmărim cu plăcere pe tot parcursul călătoriei sale spre libertate. Popasuri pe muchie de cuţit, aventuri de tot felul care ne ţin cu sufletul la gură: şederea la familia colonelului Grangerford, „găzduirea” a doi şarlatani puşi mereu pe farse periculoase, salvarea averii frumoasei domnişoare Mary Jane, reîntâlnirea cu Tom Sawyer, pierderea, regăsirea şi eliberarea plină de eroism şi acţiune a lui Jim.
Huck, Tom şi Jim au parte, spre încântarea cititorilor, de un promiţător happy-end. Aflăm deci din ultimele pagini că Huck a reuşit să rămână în posesia celor 6 mii de dolari în monede de aur, tatăl său a trecut în nefiinţă, Jim şi-a căpătat libertatea mult visată printr-un testament al lui Miss Watson, iar Tom Sawyer nu a fost uitat de autor, acesta contribuind la finalul epopeic, dar totodată comic al cărţii.
Şi pentru că nu prea putem să ne despărţim de Huck fără să fim încredinţaţi că nimic nu ar putea să-i schimbe firea nonconformistă, aflăm că acesta nu va lua în serios oferta de adopţie a tuşei Sally Phelps şi că va pleca în alte aventuri pe teritoriul indian împreună cu Tom.
Citiţi pe blog şi recenzia la Aventurile lui Tom Sawyer.
