Titlul: Aventurile lui Tom Sawyer
Autor: Mark Twain
Editura: Corint
Număr pagini: 272
An apariție: 2023
Ce aţi face, dacă aţi avea şase mii de dolari în monede de aur, dar douăsprezece? Nu ştiu cât ar valora astăzi, dar se pare că, pentru doi băieţi care acţionaseră ca la carte în America, înainte de Războiul Civil American, însemna o avere fabuloasă.
Cu Tom mă mai întâlnisem în copilărie, dar pe Huck nu-l întâlnisem, doar m-am mulţumit să aud de el. Acum, după ce am recitit „Aventurile lui Tom Sawyer” şi am citit „Aventurile lui Huckleberry Finn” (accesaţi recenzia aici), ştiu sigur că nu poate fi, în sufletul meu, rost de vreo competiţie între aceşti doi băieţi. Formează o pereche fără pereche.
Tom are nevoie să trăiască pe muchie de cuţit, acolo unde Huck este deja. Tom este un aventurier teribilist, Huck este un hoinar cerebral. Tom nu se dă în vânt după convenţii şi modele, Huck trăieşte neconvenţional. Amândoi par nişte pungaşi de condamnat la prima vedere, dar în situaţii limită se lasă conduşi de principii, devin scrupuloşi, plini de omenie şi dau dovadă de caracter mare şi de eroism. Iar între cei doi este o prietenie de nestrămutat, aşa cum cele două cărţi sunt de nedespărţit.
Pentru cei care nu au citit romanul, nu o să stric plăcerea „Aventurilor lui Tom Sawyer”, una din cele mai căutate cărţi de aventuri din toate timpurile, povestind prea mult. Autorul cărţii, Mark Twain, a publicat romanul la maturitate (avea 41 de ani), mărturisind în prefaţă că i-a avut în minte atât pe cei mici cât şi pe cei mari:
Deşi am scris povestirea de faţă mai mult pentru a dărui câteva clipe de delectare tineretului, nădăjduiesc că ea va fi luată în seamă şi de oamenii mari, căci gândul meu este să le reamintesc şi lor în mod plăcut cum erau şi ei odinioară, cum simţeau, cum gândeau, ce vorbeau şi ce năzbâtii puneau uneori la cale.
Chiar aşa… Hai să comparăm năzbâtiile noastre copilăreşti cu ale lui Tom Sawyer. Vă asigur că acest băiat are darul de a ne pune la grea încercare atât imaginaţia, cât şi umorul şi capacitatea de a discerne binele de rău. Pentru că una e să pleci de acasă şi să-i laşi pe ai tăi să te creadă mort până când hotărăşti că a sosit momentul potrivit pentru o revenire în plină glorie şi alta e să aduci puţină variaţie la şcoala şi la slujba de duminică, uneori atât de previzibile şi uzate, cu teme atât de mult repetate, încât auditoriul, fără voie, aţipeşte, riscând să fie ars pe loc de flăcările gheenei. Cu alte cuvinte Tom Sawyer exagerează uneori în rău alteori în bine şi de aceea acţiunile lui sunt discutabile, dar se salvează categoric în faţa cititorului când te aştepţi mai puţin cu intervenţii de toată lauda. Câţi dintre noi am avea curajul să spunem ce am văzut dacă s-ar întâmpla să fim martorii unui omor; să facem lumină într-un caz în care probele incriminează la prima vedere un om nevinovat şi, condamnându-l la moarte sigură, lasă adevăratul făptaş în libertate? Şi câţi dintre noi am consimţi să luăm bătaie în locul unei fete cu care suntem certaţi, pe jumătate înduioşaţi de pedepsirea acesteia, pe de-altă parte ţintind o împăcare înduioşătoare la final?
Nu-i de mirare că până şi un model de seriozitate, cinste şi rigoare, precum mătuşa Polly, cea care îşi luase responsabilitatea creşterii şi educării lui Thomas, băiatul surorii sale răposate, începuse să creadă că este depăşită de situaţie:
Martor mi-e Dumnezeu că nu-mi pot face datoria cum trebuie faţă de el. Ştiu bine că păcătuiesc şi pentru el, şi pentru mine, şi gândul acesta mă face să sufăr.
Tom avea un frate mai mic, Sid (Sidney). Acesta ieşea din parametrii unui comportament cuviincios doar când venea vorba de fratele său mai mare. Nu îl slăbea din ochi şi îl băga în bucluc pe Tom, discreditându-l în faţa mătuşii Polly, ori de câte ori avea ocazia. Mai era şi verişoara mai mare, Mary, care se îngrijea ca Tom să înveţe versete din Biblie şi să se prezinte la şcoala de duminică bine pregătit, bine îmbrăcat şi spre oroarea băiatului, cu totul spălat şi primenit. Un bun prieten şi coleg de şcoală era Joe Harper. Împreună se visau căpetenii de nelegiuiţi care adesea se răfuiau în joacă. La iniţiativa lui Tom, băieţii din „micul şi sărăcăciosul orăşel St. Petersburg” se jucau de-a piraţii, tâlharii şi haiducii, imitând eroi vestiţi precum Robin Hood. Pentru că lui Tom îi plăcea să citească cărţi de aventuri şi se lăsa inspirat de faptele eroice ale protagoniştilor, iar acestea trebuiau puse în aplicare, respectând întocmai ficţiunea.
Făcea ce făcea şi îi convingea pe toţi să facă ca el. S-a întrecut pe sine atunci când a reuşit să îl mobilizeze pe Ben Rogers, cel mai temut zeflemist dintre toţi băieţii, să spoiască în locul său o bună bucată dintr-un gard lung de treizeci de metri şi înalt de vreo doi. Fusese pedepsit de mătuşa Polly să facă el singur toată treaba, într-o zi de duminică. Ben venise să-l ia peste picior pe Tom şi sfârşeşte prin a-şi dori nespus să mânuiască bidineaua în locul lui.
Cel mai greu de convins era Huckleberry Finn. Prietenia cu Huck merita însă toate eforturile lui Tom. Huck era micul dezmoştenit al orăşelului, băiatul unui beţivan notoriu. Copilul fusese lăsat în voia sorţii. Pentru mamele băieţilor din St. Petersburg însemna o calamitate. Era un antimodel de care odraslele lor trebuiau să se ferească. Huck lenevea cât e ziua de lungă, pentru că nu era silit de nimeni să meargă la şcoală, dormea pe unde apuca, purta nişte haine de căpătat, primăvara era cel dintâi care umbla desculţ, iar toamna se încălţa cel mai târziu. Pentru toate aceste plăceri oprite copiilor cuminţi, era admirat de toţi puştii.
Dar între Tom şi Huck domnea o admiraţie reciprocă. Când se întâlnesc, Huck câştigă într-o competiţie de cultură generală iscată între cei doi pe tema descântecelor şi ritualurilor. În acele vremuri, superstiţiile erau la mare cinste în micuţa localitate din Missouri, statul american străbătut de bătrânul fluviu Mississippi. Poveştile despre una despre alta erau căutate, iar puterea unui descântec putea fi perturbată doar de o vrajă. Când Tom nu are chef să întâlnească pe nimeni în cale o ia pe un drum mai puţin umblat, iar ca să fie sigur că nu va fi deranjat de nimeni mizează pe o superstiţie: A trecut de vreo câteva ori peste un firicel de apă, pentru că una dintre superstiţiile copiilor era că dacă treci o apă zădărniceşti orice urmărire.
Mai importante decât descântecele erau schimburile şi negocierile băieţeşti, care se făceau la tot pasul, cu toate nimicurile. Iar Tom are ultimul cuvânt în această privinţă. Îl determină pe Huck să-l dea pe întâiul bondar de anul ăsta!, capturat şi ţinut într-o cutie de chibrituri, pentru un dinte de-al lui Tom.
Şi din acest punct încep adevăratele aventuri ale celor doi copii, care nu pot fi întrecute în suspans decât de ambiţioasele încercări repetate ale lui Tom de a cuceri admiraţia şi dragostea colegei sale Becky Thatcher.
Împreună cu Huck, Tom se furişează în cimitir pentru a pune în practică un descântec la miezul nopţii. Cuvintele potrivite chiar de cea mai vestită vrăjitoare a locului, baba Hopkins, ar fi trebuit să îl scape pe Huck de un neg. Păcătosul după diavol,/Pisica după păcătos,/Negul după pisică!. Dar nu duhurile rele vor fi responsabile de cele mai îngrozitoare întâmplări din noaptea de pomină ci trei bărbaţi cât se poate de vii. Unul dintre ei era Joe Indianul, un om fără Dumnezeu, care îl va ucide cu sânge rece, drept răzbunare, pe tânărul medic Robinson, chiar sub privirile îngrozite ale băieţilor pitiţi prin apropiere. Joe lasă proba principală, un pumnal însângerat, în mâinile nevinovate ale complicelui său moş Muff Potter, pentru a-l incrimina.
Deşi cei doi băieţi fac jurăminte iscălite cu propriul sânge şi însoţite de o întreagă ceremonie a descântecelor, că nu vor depune nicio mărturie care să-i pună în pericol, totuşi Tom nu poate rezista până la sfârşit şi mărturiseşte adevărul, salvându-l pe Muff Potter de la spânzurătoare.
Dar Joe Indianul reuşeşte să fugă şi suspansul ajunge la cote maxime când băieţii interceptează o conversaţie a criminalului. Aceasta indica posibilitatea de a şterpeli de la Joe o adevărată comoară: sute, care se dovedesc în cele din urmă a fi mii de dolari în monede de aur.
Rămâne să citiţi cartea să aflaţi toate întâmplările şi toate năzdrăveniile puse la cale de Tom şi prietenii săi. Nu ne despărţim înainte de a preciza că Tom Sawyer nu este întru totul un personaj inventat. Autorul mărturiseşte în prefaţa cărţii: Huck Finn este un personaj real. Tom Sawyer, de asemenea, dar nu de sine stătător, căci figura lui e o îmbinare de caractere. Scriitorul completează ulterior această declaraţie, cu alte detalii. La conturarea personajului său au contribuit se pare portretul din copilărie al autorului însuşi şi trăsăturile unor colegi de-ai săi: John Briggs şi Will Bowen. În realitate numele lui Huckleberry Finn, un prieten din copilărie, era Tom Blankenship.
Cât despre întâmplări? Ele sunt inspirate din cele petrecute în orăşelul real Hannibal (St. Petersburg, în carte) din statul Missouri, în care şi-a petrecut copilăria scriitorul. Mark Twain ne comunică tot în prefaţă că Mai toate aventurile descrise în cartea aceasta sunt întâmplări adevărate; una sau două dintre ele sunt ale mele proprii, celelalte sunt ale foştilor mei colegi de şcoală.
Termenul naval Mark Twain, însemnând doi stânjeni, avea să devină din anul 1863 pseudonimul literar favorit al scriitorului american Samuel Langhorne Clemens (30 noiembrie 1835 – 21 aprilie 1910). După vârsta de douăzeci de ani, vreme de trei-patru ani, a fost pilot de vapor, pe Mississippi, meserie pe care a iubit-o „mai mult decât orice a încercat după aceea”. Experienţa acelei perioade se regăseşte în opera sa, în romanul „Viaţa pe Mississippi”, şi nu numai. Odată cu izbucnirea Războiului Civil American, în 1861, traficul pe râu este suspendat, iar viitorul scriitor pleacă în Nevada, unde lucrează ca miner, căutător de argint, şi ca jurnalist. Perioada petrecută în partea vestică a teritoriului american îi inspiră şi primul succes literar – o poveste plină de umor intitulată „The Celebrated Jumping Frog of Calaveras County”, publicată în săptămânalul newyorkez The Saturday Press, pe 18 noiembrie 1865.
Mark Twain a călătorit mult la viaţa sa, pe teritoriul american, mai întâi în căutarea norocului, apoi ca jurnalist în Europa, Orientul Mijlociu, şi mai târziu ca scriitor consacrat. Prima sa mare carte, „The Innocents Abroad” – o colecţie de scrieri de călătorie – a apărut în 1869.
Dar cărţile sale nemuritoare precum „Aventurile lui Tom Sawyer” (1876), „Prinţ şi cerşetor” (1881), „Viaţa pe Mississippi” (1883), opera sa capitală „Aventurile lui Huckleberry Finn” (1885), „Un yankeu la curtea regelui Arthur” (1889), au fost scrise la casa sa din Connecticut şi la biroul reşedinţei de vacanţă a cumnatei sale, din Elmira, New York, unde familia scriitorului îşi petrecea verile.
A avut o viaţă marcată de greutăţi, dar încununată de succese, asemeni personajelor sale. Îi plăceau aventura şi riscurile care decurgeau din idei îndrăzneţe, uneori prea îndrăzneţe. Era apreciat pentru umorul şi buna sa dispoziţie şi recunoscut pentru simpatia constantă arătată progreselor din ştiinţă, tehnică şi inovaţie (a fost bun prieten cu inventatorul Nikola Tesla). De asemenea avea opinii intransigente privind funcţionarea justiţiei şi se exprima împotriva imperialismului. În epoca sa, la apogeul carierei sale de scriitor, a fost probabil cel mai popular american. În 1907 a primit un titlu onorific din partea Universităţii Oxford. Scriitorul american William Faulkner îl considera „părintele literaturii americane”.
Nu pierdeţi întâlnirea cu Tom Sawyer & Company şi fiţi mereu încrezători precum Mark Twain. Nu se ştie niciodată. Cum altfel ar fi putut romanul său „Aventurile lui Tom Sawyer” să devină, dintr-o carte iniţial interzisă în America din cauza jargonului folosit de autor, una dintre cele mai căutate cărţi de aventuri din toate timpurile, dacă autorul său nu ar fi fost un vizionar. Nu degeaba, sosise pe lume puţin după un eveniment cosmic important — în 1835, cu două săptămâni înainte de naşterea sa, Cometa Halley s-a apropiat cel mai mult de Pământ. Scriitorul a prezis că va părăsi această lume în preajma unui eveniment similar. Şi chiar aşa a fost: a insistat şi s-a dus la o zi după ce Cometa Halley revenise în apropierea Pământului în aprilie 1910.
Băieţii din orăşelul american de ficţiune St. Petersburg credeau în superstiţii şi în legende, trăiau în epoca în care sclavia era legală în statul Missouri, pe când prejudecăţi de neconceput astăzi făceau parte din normalitatea acelor vremuri. Totuşi cartea ne provoacă şi în alt fel: oare câţi dintre voi, copiii de azi, aţi mai putea face un cult din admiraţia voastră pentru un copil al străzii, pentru că până la urmă acesta era Huck. Şi ar mai fi un fenomen care ne pune pe gânduri pe marginea destinului unei cărţi: în America acelor vremuri cartea, la apariţia ei, a fost plasată pe lista titlurilor interzise. Asta ar trebui să le dea de gândit adulţilor care azi strâmbă din nas atunci când aud, de pildă, de un bestseller internaţional al momentului „Jurnalul unui puşti”.
Deci mai liberi de orice prejudecată după ce citim această carte, trebuie să recunoaştem că dorinţa de aventură şi cheful de joacă, dar mai ales experienţele de viaţă, gândurile proprii şi idealurile de eroism conduc personajele în cele din urmă pe calea cea bună. Iar pe cititor spre reţeta unei cărţi nemuritoare. Ce-ar fi ca de-acum să ne jucăm şi noi, mici sau mari, de-a Tom Sawyer precum Tom şi prietenii lui se jucau de-a Robin Hood. Poate vom reuşi să descoperim potenţialul dintr-un băiat sărman, dar liber, precum Huck, sau, cine ştie, să învăţăm să ne trăim viaţa la maximum. Pentru că ceea ce ne învaţă cărţile lui Mark Twain este că soarta se poate schimba, oricând, deci trebuie să fim pregătiţi. Aşa li s-a întâmplat unor băieţi pe care nimeni nu dădea doi bani şi care, peste noapte, au ajuns cei mai bogaţi şi respectaţi cetăţeni ai urbei.
Mie nu mi-a mai rămas cu această recenzie, decât să vă dau o idee: investiţi puţin timp în lectura unei cărţi, aceeaşi care de mai bine de un secol seduce generaţii de cititori: „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain.
Notă
Găsiţi alte informaţii utile despre carte şi autor în ediţia recomandată mai sus, de la Editura Andreas Print, Bucureşti, 2013, care cuprinde note realizate de Laura-Ivona Dumitru şi pe https://en.wikipedia.org/ (varianta în limba engleză, unde puteţi citi o prezentare amplă, cu date alese cu mai multă responsabilitate).
