Titlul: Povești
Autor: Fraţii Grimm
Editura: Cartex
Număr pagini: 160
Povestea „Câinele și vrabia” de Frații Grimm ne prezintă soarta cruntă a unui suflet fără apărare, și anume a unui câine, care nu primea de la stăpânul său, păstorul, suficientă hrană cât să-l răsplătească pentru credința și devotamentul de care dădea dovadă animalul în protejarea omului. Nemaiputând îndura traiul mizer, patrupedul a luat drumul spre lumea largă fără o destinație anume doar cu gândul ca-i va fi mai bine.
Văzându-l abătut și fără chef de viață, o vrabie miloasă se interesă de soarta câinelui şi chiar îl îndeamnă s-o urmeze spre oraș. Ajunși în fața unei măcelării, pasărea intră înăuntru pentru a procura o halcă de carne prietenului său. După ce prima porție de carne a fost savurată de animalul flămând, o alta, dintr-o altă măcelărie, i-a fost oferită de zburătoare. După ce s-a săturat, patrupedul a cerut pâine, căci avea o poftă de lup. Vrăbiuța i-a îndeplinit de îndată și acest moft: a intrat într-o brutărie de unde i-a luat acestuia două pâinici. Furtul pâinii s-a mai repetat, tot în aceeași zi, dar dintr-o altă băcănie.
Sătul și dornic să cunoască împrejurimile, prietenul omului, câinele, a rugat-o pe vrabie să-l însoțească la turul orașului, la pas, pentru a vizita frumusețile locului. Dar căldura de afară l-a topit pe patruped așa că după doar câțiva pași acesta dori să se așeze pentru un pui de somn. Ca o prietenă adevărată, înaripata a fost de acord și pe lângă asta a decis să-l păzească.
Nu după mult timp de când animalul adormise, pe drum se vedea o căruță plină cu butoaie cu vin, condusă de un cârciumar. De cum o zări, vrabia se îndreptă spre bărbat îndemnându-l să conducă cu grijă pentru a nu-l lovi pe câinele care dormea în drum. Omul nu a vrut să ia în seamă rugămințile vrabiei și cu atât mai puțin amenințările, așa că și-a mânat caii în continuare, trecând peste animalul adormit, ucigându-l.
Cu inima sfâșiată, pasărea îl amenință pe căruțaș că-și va pierde caii, butoaiele cu vin și chiar viața. Preț mult prea mic pentru viața câinelui. Pasărea, se ascunse sub căruță și bătu cu ciocul într-un butoi până îl perforă, lăsând lichidul roșu să se scurgă prin mica deschizătură. După care zbură pe capul unui cal, scoțându-i un ochi.
Văzând dezastrul produs de pasăre, cârciumarul încercă să omoare zburătoarea, aruncând după ea cu o secure, însă rezultatul strădaniei sale se finaliză printr-un eșec. În schimb i-a tăiat capul calului, omorându-l pe loc.
Deși pagubele produse de pasăre erau mari, pentru mica vietate nu erau de ajuns pentru a plăti moartea câinelui așa că vrabia se ascunse din nou sub căruță și găuri și cel de-al doilea butoi. Apoi, se așeză pe capul celui de-al doilea cal, executându-i același chin ca și primului, scoțându-i ochiul. Același film s-a derulat din nou: omul a vrut să omoare pasărea, dar în schimb și-a ucis calul.
După ce l-a lăsat pe bărbat singur și sărac în drum, pasărea a zburat spre casa acestuia unde a chemat tot neamul înaripatelor și s-au năpustit pe porumbul familiei, mâncându-l.
Ajuns acasă și văzând nenorocirea adusă de pasăre asupra sa, omul nostru a luat toporul și a încercat să o omoare, însă în loc de aceasta s-a ales cu alte nenorociri: a spart geamurile casei sale, soba, mobila, scaunele, mesele chiar şi zidurile. În cele din urmă, norocul i-a surâs, iar bărbatul a pus mâna pe zburătoare. În viziunea sa, moartea era o metodă prea ușoară pentru vrabie așa că a înghițit-o. Nici în burta bărbatului, pasărea nu-i dădea pace acestuia; micuța vietate i-a revenit în gura acestuia strigând: Vei plăti cu viața!. Ajuns la capătul puterilor și cu nervii la pământ, omul o rugă pe nevasta sa să ia toporul și să omoare pasărea; femeia i-a dat ascultare soțului, însă între timp vrabia s-a strecurat afară din gura bărbatului, iar acesta, lovit cu toporul, a murit pe loc, iar pasărea își luă zborul în lumea largă de nimeni n-a mai apucat s-o vadă pe acele meleaguri vreodată.
Morala acestei frumoase povești este: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Nu uitați dragi cititori căci răul odată făcut se va întoarce într-o bună zi împotriva celui ce l-a produs așa că vă sfătuiesc să aveți parte numai de bucurii și de realizări frumoase și de fapte pe măsură căci și răsplata va fi la fel. Și nu nesocotiți niciodată pe cei mici și neînsemnați, dar capabili de o dragoste mare. Nu sacrificați fericirea lor pentru niște bunuri materiale trecătoare.