Titlul: Călătorii lirice. Antologie de poezie
Coordonatori: Anca Spiridon, Florina Dinu
Coautori: Dănuț Belu, Denisa Aricescu, Ioana Andreea Dogeanu
Număr de pagini: 92
An apariție: 2017, 24 iulie
Volumul Călătorii lirice a luat naștere din dorința coordonatorilor, Anca Spiridon și Florina Dinu, de a cunoaște și de a face cunoscute creații ale unor tineri scriitori, în cazul de față, tineri înzestrați cu har poetic. Încurajând acești poeți ne asigurăm un viitor literar prosper și de calitate, un viitor ce ne va face mândri peste zece, douăzeci de ani.
Dacă inițial acest volum s-a intitulat „Mugurii literaturii”, după analiza atentă a poeziilor cuprinse în antologie, ne-am gândit la un alt titlu și anume Călătorii lirice. Noua denumire conține atât una dintre temele exprimate în acest volum de versuri – timpul -, dar și faptul că cei trei poeți își au obârșia în trei localități din România aflate la distanță una de alta: Urechești (Vrancea), Valea Doftanei (Prahova), Slatina (Olt). Cu alte cuvinte, versuri din trei colțuri diferite ale țării au pornit într-o călătorie ce a avut drept destinație o antologie de poezie intitulată metaforic Călătorii lirice. În plus, bogăția verbelor de mișcare: „dansează în pași de vals” (Cine te iubește…), „am mers cu tine la pădure” (Jocul iubirii), „trece timpul” (Privește), „Am călătorit prin sufletul tău” (Călătorie), „coboară soarele” (Dacă tu nu, eu…) etc a condus către alegerea celui de-al doilea titlu, care a prevalat în cele din urmă.
Predomină poezia modernă, fără rimă, însă cu o putere deosebită de a transmite bucuria, emoția, gândurile și iubirea poetului. Cu toate acestea, sufletul cultivat cu lecturi lirice nu îi lasă pe autori să nu treacă în revistă și câteva poezii în stilul clasic.
Citind versurile lui Dănuț Belu, am constatat că acest cavaler este un veșnic îndrăgostit, iar iubirea îi iese prin toți porii; se trezește iubind, mănâncă iubind și adoarme la fel. Dănuț Belu a găsit două definiții diferite, dar cu același miez, pentru cuvântul „iubire”; dacă inițial a văzut-o ca pe o floare de colț (Iubire – floare de colț), deci pură și gingașă, timpul și viața i-au schimbat părerea inițială, transformând acest sentiment viu într-o taină, într-un mister ce poate ascunde în mânecă mulți ași, unii albi, alții negri (Taină).
Iubirea, poate fi ca o sabie cu două tăișuri, deoarece pe de-o parte aduce fericirea, dar poate aduce și lacrimi, tristețe și durere: „Am spart un ciob de iubire / și tu te-ai tăiat la inimă / și în loc să curgă sânge/ au curs lacrimi.” (Am spart un ciob de iubire). În acest poem, verbul „am spart” simbolizează o ruptură, un dezechilibru în viața eului liric, ceea ce a condus la râuri de lacrimi și multă suferință.
Visător din fire, Dănuț își dorește „O dragoste ca în povești.”; condiția pentru un mariaj de vis este o dragoste puternică, deci atât el cât și persoana iubită să poată oferi toată iubirea de care sunt în stare (Când tu ai să te naști, femeie).
În cazul Denisei-Elenei Aricescu, visul, iubirea, timpul și chiar amintirile se așază în linie dreaptă. Lungul șir metaforic din poezia Reverie: „Mă gândeam ca într-o seară / Să-ți legăn Luna pe picioare / Și să-ți rostogolesc pe buze întreaga planetă, / Să fim doar noi așezați pe culmile Universului” demonstrează că tânăra poetă este capabilă de orice pentru persoana iubită, pentru a-și împlini dragostea.
Luna, planeta și Universul sunt singurele elemente capabile să ajute eul liric la împlinirea adevăratei iubiri, și tot ele sunt centrul lumii ce gravitează în jurul acestui sentiment curat.
Tânăra poetă este capabilă de orice pentru persoana iubită, s-o aibă aproape și s-o iubească cum numai sufletul său este capabil și știe: „Aș fi spart timpul cu două lovituri de cuvânt”; „Ți-aș lega urmele de urmele mele,”; „Aș picta culorile în alte culori,”; „Aș strânge toamna în palme,” (Dorul din mine). Finalul acestei poezii, este fabulos deoarece poeta are capacitatea de a personaliza dorurile, al ei și al persoanei iubite, și de a le înzestra cu puterea de a se îmbrățișa, de aș dori acest lucru, asemenea unor ființe: „Dorul din mine îmbrățișează dorul din tine.”.
Denisa-Elena Aricescu reprezintă un izvor nesecat de metafore, o crăiasă ce-și zugrăvește în culori vii operele, îndemnându-l pe cititor la iubire, iar acesta, citindu-i versurile, nu se mai satură.
Ioana Andreea Dogeanu, cu ajutorul cuvintelor sale, îmbată cu iubire orice cititor, dar mai ales persoana iubită: „Eu sunt paharul pe care-l bei / pentru a-ți potoli setea / de dragoste.” (Îţi aparţin). Iubirea este ca o băutură dulce, dar care te duce în păcat, la poli opuși, în același timp, în aceeași clipă. Este sentimentul care poate face din om, neom și din lacrimi, zâmbete.
Eul liric are puterea de a trece peste o despărțire, are puterea de a uita și de a o lua de la capăt, pe un alt drum: „Nu te mira acum / Că am ales alt drum”. Tânăra poetă nu-și neagă trecutul, caracterizându-l simplu: „O poveste, dar cu un alt nume” (Plecasei).
Versurile din această antologie ne îndeamnă să iubim, să credem în acest sentiment frumos, cu ajutorul căruia vom trece peste orice obstacol al vieții.
Sincere felicitări coautorilor, pentru munca depusă în conturarea acestor poezii, care vor face istorie de-a lungul timpului!
Florina Dinu (prefața antologiei de poezie Călătorii lirice)
POEZIA TERAPIEI
Într-un timp al umplerii timpului cu te miri ce, al nestării, în care se poartă dorința și nemulțumirea, senzația și senzaționalul, zgomotul și vorbele, poza și pozele, ce rol ar mai avea cuvântul?
Cuvântul ar intra în producția unor texte funcționale sau comerciale, care să deservească cele de mai sus, sau ar putea să ne folosească pentru a comunica mai bine, vinde mai bine, să ne motiveze mai mult, pentru a ne simți mai bine, a putea decodifica mai repede mesajele celor din jur, ca să ne descurcăm, conformăm, să fim mai eficienți.
Și totuși… în tot acest prea plin de bunăstare și capricii, suntem oare fericiți? Am putea cumva, în cuvânt, să ne vedem fericiți, împliniți?
Trei tineri poeți precum două domnițe și un cavaler, cu grație și ținută, stau pavăză cuvântului, unul dintre motivele poeziei lor, pentru ca apoi cuvântul, înzestrat cu puteri noi datorită versurilor create de ei, să devină, la rândul său, pavăză pentru sufletul cititorului: „Nu știu să-ți spun cuvintele ce le dorești, / și nici nu știu să spun alte cuvinte. / Oare așa să fie când iubești, / să spui doar ce trăiești și ce se simte?” (Dănuț Belu, Nu știu…).
Ei par a face abstracție de timpul prezent, fiind, cum s-ar spune… în lumea lor minunată. La o lectură mai atentă, realizezi însă că nu doar cuvintele folosite și versificația aparțin prezentului ci demersul acestora este și el temerar, mobilizator și deopotrivă romantic. Se adresează sufletului și îl deservesc, de fapt pregătesc sufletul cititorului, chiar dacă nu întotdeauna declarat, „Inimă, te rog, înțelege-mă, / Dă-mi cuvintele, ia-mi iubirea, / Pregătește-mă…” (Denisa Aricescu, Inimă, înțelege-mă).
Încrezători în ascendentul lor poetic, ei cunosc punctul nostru slab și știu cum să-l facă să devină punctul nostru forte. Ne conving, fără efort măcar, să-i urmăm la porțile sufletului, la porțile dorului, să le deschidem pe acestea cu bătăile inimii – alte trei motive care apar exprimate diferit, dar pe care le întâlnim pe parcursul celor trei grupaje propuse de cei trei poeți.
Contribuția lor la această antologie este de fapt o minune a coincidenței, deși poate fi considerată și o dovadă a faptului că aparțin aceleiași generații lirice și că nimic nu este întâmplător. Grupajele propuse de cei trei poeți au în comun teme lirice – iubirea și timpul – exprimate, bineînțeles, diferit de fiecare în parte. Sunt teme perene ale poeziei și nu pare greu de înțeles de ce le regăsim și în poezia lor chiar dacă cei trei nu se cunosc și nu au stabilit dinainte ce să abordeze. Importantă însă este unitatea de sens spre care conduc aceste deschideri, călătorii lirice. Coautorii se întâlnesc datorită aceluiași suflet la care caută înțelegere, dorurilor – aspirațiilor, inimii care bate năvalnic și datorită poeziei care le dă credință și speranță în puterile lor.
Experiențele, stările sufletești care inspiră geneza poeziei lor sunt cu siguranță unice, personale, prin trăire, însă în versurile lor se depersonalizează sau, după caz, se adâncesc, încercând să absoarbă esențialul. Necazul despărțirii de iubit are leac, dar oare de ce „dragostea rămâne”. „Tot ce-i frumos nu poate fi uitat, / dar se transformă în altceva treptat / în amintiri și-n lacrimi, / dar dragostea rămâne”. (Ioana Andreea Dogeanu, Tu și eu). Nu este tocmai o descoperire, dar este o constatare care va da naștere unei viziuni asupra iubirii și accentuează asupra unui profil liric.
Oricât de îndepărtate de clocotul cotidian ar părea să fie, oricât de fragile și abstracte ar putea fi considerate, orice cititor se poate regăsi în versurile celor trei. Fie că lectorul se oprește la nivelul unor declarații de dragoste, la farmecul unui decor natural sau cosmic, la emoții, la dedicații adresate persoanelor dragi sau trece dincolo, spre un alt nivel, formând o adevărată comuniune în suflet și simțire cu poetul, starea sufletească a celui ce le parcurge se îmbunătățește. O nouă muzică, o nouă iubire, o nouă credință, o nouă etică, o gândire nouă, însănătoșită, dau naștere unei lumi noi, cu trainice repere existențiale, poate pierdute prin viața noastră prea încărcată de prezent sau încă nedescoperite.
Felul în care fiecare autor a ordonat poeziile cuprinse în grupajul său mi s-a părut de aseme- nea demn de luat în seamă și de aceea a fost respectat. Pentru că această ordine are un sens, oferind cititorului o cheie, odată cu prima poezie, care deschide, dezvoltă ideile și dezideratele autorului exprimate în poemele ce urmează, precum și o concluzie, o rezolvare, care aduce cu sine, odată cu ultima poezie din grupaj, o schimbare în bine, o hotărâre, o ascensiune de sens și simțire, cu alte cuvinte o metamorfoză.
În ceea ce îi privește pe acești poeți se resimt de dorința și speranța de a fi receptați, de a găsi punți de comunicare, de a-l face pe cititor, oricare ar fi el și din orice substanță ar fi el plămădit, nu doar martor ci și confident, partener într-un itinerar al sufletului pentru suflet: „Privește, ascultă și taci…”. În același chip, experiența iubirii deschide, inspiră poezia lor, dar în lipsa poeziei nu ar fi capa- bili de a exprima iubirea, mărturiile trecerii ei, așa că relația între cele două este de asemenea inde- structibilă. Cu alte cuvinte, interdependența existentă între poet, poezie, iubire poate fi speculată în favoarea cititorului căruia cuvântul poetic i se înfățișează cu farmec și emoție (Denisa-Elena Aricescu), cu sens (Ioana Andreea Dogeanu) sau candoare (Dănuț Belu).
Anca Spiridon (din posfața antologiei de poezie Călătorii lirice)
Despre proiectul nostru puteți citi aici.
