Titlu: Cartea Junglei
Autor: Rudyard Kipling
Editura: Cartex
An apariţie: 2018
Număr pagini: 224
Câştigător al premiului Nobel pentru literatură în anul 1907, Rudyard Kipling oferă lumii întregi Cărţile Junglei, opere ce au fost retipărite în zeci şi zeci de ediţii şi traduse în toate limbile de largă circulaţie.
În anul 1894 vede lumina tiparului „Cartea Junglei” („The Jungle Book”). Un an mai târziu, în 1895, este publicată „A doua carte a Junglei” („The Second Jungle Book”). Din povestirile cuprinse în cele două volume doar două nu sunt inspirate din spaţiul indian: Foca cea albă şi Quiquern. Cele două cărţi dedicate Junglei, având ca personaje animale exotice, se remarcă prin povestirea captivantă, fabulos exotic şi mai ales prin evocarea universului animalier.
Prin Cărţile Junglei, R. Kipling a îmbogăţit naraţiunea modernă cu elemente proprii miturilor primitive – cu izvoare îndepărtate în Panciatantra, asigurându-şi astfel un loc distinct în literatura universală.
Legea junglei interzice tuturor fiarelor să-l mănânce pe om, însă există şi o excepţie: animalele pot ataca numai departe de trib şi cu condiţia de a-şi învăţa puii cum să se apere. Adevăratul motiv al stopării atacurilor asupra omului este faptul că, după ce acestea au loc, zeci de oameni înarmaţi cu torţe sau cu arme vor vandaliza jungla. Fiarele îl consideră pe om cel mai slab vânat de pe faţa pământului, iar cel ce-l va ataca va face jigodie şi îi vor cădea dinţii.
Un prichindel fără frică sau experienţă de viaţă, chiar şi fără haine pe el, pătrunde în peştera lupilor şi chiar se aşază între puii acestora. Chiar dacă mogâldeaţa de om este „prada” tigrului Shere Khan şi acesta doreşte cu orice preţ să-l sfâşie, simţul matern al Lupoaicei s-a declanşat, determinând-o să stea dreaptă în faţa tigrului susţinând că va păstra omuleţul pe care l-a şi numit Mowgli.
Intrarea şi acceptarea prichindelului în haiticul lupilor Seeonee a avut un preţ mare: o vorbă bună spusă de Baloo ursul cel somnoros şi cafeniu, învăţătorul plus un taur, unul gras şi proaspăt ucis.
Anii au trecut, iar băieţelul a crescut alături de puii de lup; acesta a acceptat şi a învăţat tainele junglei; dormea la soare, mânca apoi iar dormea, înota şi se spăla în lacurile din pădure, se căţăra în copaci după miere ori nuci, căpătase o îndrăzneală asemenea maimuţelor. Iar în semn de mulţumire faţă de lupi, micuţul le scotea spinii ori scaieţii din labe.
Zilele petrecute în sânul junglei l-au modelat pe micuţul Mowgli, astfel încât acesta mânca, lupta, se juca, dormea şi comunica asemenea fiarelor sălbatice. Băieţelul a avut şi un profesor bun, pe Baloo, care l-a învăţat Legile Junglei.
Legătura dintre un om şi un lup mă duce cu gândul în antichitate, la formarea Romei: potrivit istoriei, la 21 aprilie 753 î.C., Romulus şi fratele său geamăn, Remus, au întemeiat oraşul Roma, în locul unde fuseseră alăptaţi de o lupoaică atunci când erau sugari.
Poporul maimuţelor nu făcea parte din legea fiarelor cu patru picioare, căci, acestea, maimuţele, nu aveau minte, ştiind doar să se caţăre în copaci. Mowgli ar fi fost bun pentru neamul lor, fiindcă era copilul unui tăietor de lemne şi ştia foarte bine să împletească ramuri creând astfel adăposturi reuşite şi rezistente împotriva vânturilor. Fără a mai sta pe gânduri, două maimuţe l-au şi răpit pe puiul de om spre disperarea prietenilor săi, Baloo şi Bagheera. Aceştia din urmă, dorind cu orice preţ să-şi recupereze frăţiorul, apelează la pitonul Kaa, singura vietate care putea băga spaima în Bandar-Log.
În apropierea Peşterilor îngheţate s-a iscat o adevărată luptă, având drept adversari neamul maimuţelor de-o parte, pe Baloo şi Bagheera de cealaltă parte, în timp ce miza era micuţul omuleţ. Lupta a fost câştigată de minoritate în momentul în care şi-a făcut apariţia Kaa, băgând spaima în maimuţe. Cu toate astea, toţi luptătorii au ieşit puţin şifonaţi din acest joc.
Războiul dintre puiul de om şi Shere Khan a durat ani de-a rândul, iar singura scăpare era moartea unuia dintre adversari. Dacă tigrul îşi dorise, încă de la venirea lui Mowgli în junglă, să-l omoare pe micuţ, soarta s-a întors, iar cea care a murit a fost chiar felina. Puiul de om i-a pus pielea pe Stânca Sfatului în semn de măreţie, de putere.
De-a lungul lecturii vă puteţi bucura şi de alte poveşti savuroase, făcând cunoştinţă cu personaje memorabile precum: Kotick, mangusta Rikki-Tikki-Tavi sau Kala-Nag, cel care l-a ajutat pe micuţul Toomai să vadă vestitul dans al elefanţilor, ori puteţi să asistaţi la parada animalelor.
Cum elemente din mituri străvechi îmbogăţesc literatura modernă
Prin darul său de a individualiza fiarele, de a le surprinde viaţa psihică, de a le înzestra cu darul vorbirii şi a le face personaje prinse într-un conflict de înaltă tensiune, prin simbolurile care evocă misterioasele legi ale junglei, scriitorul a îmbogăţit naraţiunea modernă cu elemente de sobră măreţie proprii miturilor primitive. Cărţile Junglei au intrat în patrimoniul literaturii universale. Pe lângă tematica nouă abordată, a lărgit sfera limbajului poetic, introducând în poeziile sale limbajul soldaţilor de rând, termeni de conversaţie uzuală, argouri, de music-hall, termeni militari şi din tehnica industrială.
Cărţile Junglei par să-şi aibă rădăcinile în Panciatantra indiană, culegere de fabule care au fost repovestite de arabi şi ilustrate de persani în superbele lor manuscrise. Animalele năzdrăvane care vorbesc şi gândesc vin din lumea fabuloasei vârste de aur a cărei amintire a rămas vie; dar şi folclorul european cel mai vechi păstrează ecourile unei lumi magice în care animalele au puteri şi înţelepciune şi intervin să schimbe stări de lucruri nepotrivite ori nedrepte, luând partea celor slabi, fără curaj ori apărare.
În Cărţile Junglei însă se dezvăluie o lume întreagă, variată, lipsită de monotonie, de uniformitate. Viaţa junglei prinde contururi epice. Aventura are loc la nivelul pădurii stăpânite de legile dictate de vieţuitoarele ei. Un univers al puterii, al cuminţeniei de veacuri a pământului creşte din viziunea lui Kipling, conturând pe micuţul Mowgli odată cu fiarele înţelepte care l-au adoptat. Într-o natură grandioasă ale cărei izvoare se găsesc în facerea lumii, tainele mari se păstrează din generaţie în generaţie şi se rostesc în anumite împrejurări decisive pentru viitorul haiticului. Legea junglei este tot atât de veche şi de adevărată cât şi cerul; cuprinde deopotrivă reguli de comportament şi de bună purtare, de convieţuire, care, luate împreună, fac o adevărată etică a vânătorului pădurii. Această lege se aplică apartenenţelor haiticului Seeonee, lupilor conduşi de bătrânul şi viteazul Akela, dar de fapt, cu oarecare varietate ea este, posibil, a tuturor neamurilor junglei. Căci puiul de om o va cuvânta spre vulturi şi şerpi şi va fi ascultat. De altfel, crescut de mai marii pădurii, de pantera neagră, Bagheera, de înţeleptul Baloo, care-l urecheşte ca şi pe ceilalţi pui ai junglei, Mowgli va deveni şi el drept şi puternic. Trupul lui va primi sevele pământului şi apelor şi se va împlini într-o perfecţiune de care se vor teme şi pe care o vor preţui toţi membrii pădurii. Traiul bun pe care Mowgli îl are alături de fiarele junglei, atât de rodnic în făurirea caracterului, este o lecţie pe care scriitorul o dă oamenilor pentru a pune capăt duşmăniei dintre două regnuri. A reface legătura dintre animale şi oameni, punând în valoare tot ceea ce e aproape uman în animale şi tot ceea ce poate fi de folos vieţii noastre din observaţia existenţei lor, înseamnă a reface o natură unită, frumoasă, exemplară, prietenoasă şi plină de dragoste şi respect.
Mowgli, copilul adoptat, crescut şi iubit de fiarele pădurii, îi este necesar scriitorului pentru a realiza ideea refacerii unei ordini în natură. Iar calităţile demne de invidiat ale unor făpturi sunt deduse din fiecare povestire în parte, cele mai multe legând soarta marilor sau a micilor animale de aceea a oamenilor. La primejdie şi nevoie oamenii sunt alături de prietenii lor credincioşi, care, la rândul lor, îi ajută, îi iubesc şi-i respectă.
Cei ce îndrăznesc fapte nelegiuite împotriva omului sunt pedepsiţi, ca Shere Khan, ca Nah şi Nagaina, iar fiinţele pădurii slăvesc pedeapsa cea dreaptă, asemenea lui Darzee în cântecul său.
Viziunea lui Kipling despre animale este cu totul alta faţă de cea din epica europeană a evului mediu, inspirată din viaţa necuvântătoarelor. Viaţa animalelor din Cartea Junglei se scurge într-o natură de-o rară frumuseţe, solemnă, într-un mod exemplar, şi pentru oameni.
Ceea ce a învăţat scriitorul de la India e cuprins în întregime în Cărţile Junglei, în această aparentă naivă dar atât de profundă operă care încearcă aproape o reinterpretare a lumii în viziunea adevărului, a frumuseţii şi a miracolului.
„Cartea Junglei” este cartea dragostei pentru natura străveche, în care puţine s-au schimbat de la începutul lumii. Legea care domneşte aici peste animale este mai dreaptă decât multe din legile oamenilor şi coexistenţa fiinţelor pădurii mult mai generoasă. Şi Cărţile Junglei sunt un omagiu adus de scriitorul englez Asiei adânci, tăcute, înţelepte. (date inspirate din aprecierile critice ale Zoei Dumitrescu-Buşulenga, incluse în ediţia „Cartea Junglei” publicată la David•Litera, Bucureşti Chişinău, 1998). Continuați să citiți recenzia la A doua carte a junglei.
