Titlu: Cinci săptămâni în balon (ediție cartonată)
Autor: Jules Verne
Editura: Prut
An apariție: 2011
Număr pagini: 300
Africa este pentru noi, europenii, fascinantă, sălbatică, pe alocuri periculoasă, un continent al miturilor şi al contrastelor. Totuşi o lume mai accesibilă astăzi decât odinioară, în secolul XIX. O prezentare surprinzător de realistă, nuanţată şi, în acelaşi timp detaşată, a obținut totuși cu posibilitățile secolului XIX, celebrul scriitor vizionar Jules Verne, în romanul său „Cinci săptămâni în balon”.
Imaginile ni se derulează prin ochii doctorului Samuel Fergusson, un explorator pursânge, și ai prietenilor săi. În vremurile în care a fost scrisă cartea, a doua jumătate a secolului XIX, oamenii nu dispuneau de televiziune pentru a fi informaţi. Realizăm ce efect trebuie să fi produs romanul în epoca lui. Jules Verne propunea o reţetă greu de refuzat până şi astăzi. Credeţi-mă, poate rivaliza cu orice documentar tv, materialele de acest gen fiind livrate, tot mai des în acest moment, la pachet cu ingrediente din ce în ce mai comerciale.
Ce conţine cartea, pe scurt? Este un amestec interesant de aventură, spirit vizionar, informaţii minuţioase din geografie, tehnologie revoluționară pentru acele vremuri, biologie, fizică, antropologie. Putem completa cu o istorie impresionantă a încercărilor inimaginabil de dificile până atunci de a cunoaşte Africa şi de a comunica cu nembrânziţii ei locuitori. O istorie scrisă cu preţul vieţii a unui lung şir de exploratori. Cu toate acestea romanul nu cred că ar fi prezentat decât un minim de interes din partea publicului dacă scriitorul nu ar fi proiectat la bordul unui mijloc de transport care pentru mulţi dintre contemporanii lui era o pură fantezie, un trio formidabil.
Trei personaje masculine capabile să se completeze reciproc şi să reușească o dublă premieră. Să propună o călătorie temerară, în plan literar ce-i drept, şi să propulseze cariera unui scriitor. Practic „Cinci săptămâni în balon”, un roman publicat în anul 1863, i-a adus lui Jules Verne primul succes literar. Acesta venea anevoios, abia la vârsta de 35 de ani. Jules Verne primeşte o confirmare pentru care luptase mult: avea să devină un scriitor mare pentru că asta a simţit toată viaţa că va fi în ciuda tuturor şi a toate câte i s-au interpus în cale. Odată cu publicarea acestei cărţi Jules Verne capătă renume, un contract pe douăzeci de ani cu editorul Pierre–Jules Hetzel, câştigându-şi independenţa financiară mult visată.
Am putea presupune că scriitorul, care abandonase perpectivele unei cariere stabile în avocatură pentru a se lansa în aventura scrisului, cu toate greutăţile inerente, i-a împrumutat ceva din firea sa tenace personajului său, doctorului Samuel Fergusson. Poate şi ceva din influenţa şi admiraţia pe care i-a purtat-o exploratorului Jacques Arago, pe care l-a cunoscut personal, înainte de a scrie cartea.
Cert este că doctorul Samuel Fergusson, fiul unui neînfricat căpitan din marina engleză, îşi câştigase reputaţia de om integru, cu spirit întreprinzător şi cercetător. Doctorul Samuel Fergusson nu era câtuşi de puţin o fire pătimaşă şi exaltată ci unul dintre cei mai echilibraţi şi raţionali oameni. Totuşi îl luase în stăpânire, cu totul, demonul descoperirilor şi, la doar douăzeci şi doi de ani, făcuse înconjurul lumii: din nordul Peninsulei Indiene până în Australia, din strâmtoarea Behring, ocolind continentul american, până în Tibet.
Deloc surprinzătoare în acest context a venit vestea că Societatea regală de geografie din Londra a decis să sprijine cu o sumă de două mii cinci sute de lire, una din cele mai îndrăzneţe şi mai inovatoare incursiuni de explorare în continentul african. O călătorie în balon, străbătând Africa în văzduh, de la răsărit la apus, pentru a lega între ele, tocmai în inima Africii, trei dintre marile realizări ale unor exploratori predecesori: cea a doctorului Barth cu cele ale doctorului Livingstone şi ale căpitanilor Burton şi Speke.
De ce în balon? Aţi putea spune, ce mare lucru? Pentru noi, cei care suntem azi familiarizați cu deplasările în mare viteză la bordul avioanelor sau ale navetelor cosmice, chiar nu e mare lucru.
Dar să analizăm puțin semnificația în contextul epocii în care a trăit Jules Verne și în care a plasat acțiunea romanului său, anul 1862. Scriitorul ne arată, revenind iarăși și iarăși, detaliind, dezvoltând subiectul, câți exploratori și-au dat viața traversând pe cale terestră Africa. Nu am stat să număr, dar cred că un procent de 99% din aceștia și-au găsit sfârșitul, de multe ori, chiar fără să-și atingă obiectivele. Era timpul ca acel șir sumbru să fie întrerupt. În mod cert, se persista într-o teribilă greșeală. În Africa, necolonizată de europeni, în întregime, nu doar clima, maladiile de tot felul și alte primejdii naturale îi pândeau pe exploratori, dar și oamenii, cei mai mulți având un dispreț profund, o neîncredere fundamentală față de europeni. Apoi populațiile băștinașe erau mai tot timpul pe picior de război unele cu altele. Riscurile, cu alte cuvinte, erau enorme.
Apoi descindem în timp până în zorii unor transformări tehnice de proporții. Jules Verne era se pare la curent cu ele. În a doua parte a secolului nouăsprezece, Traian Vuia căuta susținere pentru ideea sa de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, dar ideea se concretizează, după multe eforturi de a convinge, abia în 1906, în apropierea Parisului, unde se realizează un prim zbor de testare.
Astfel, aflăm ce anume știau la acea vreme predecesorii noștri și unde era provocarea, și în cazul unui aerostat. Știau că acesta trebuie umflat cu un gaz mai ușor decât aerul, adică cu hidrogen. Nu aflaseră însă cum să urce și să coboare balonul, pentru a-l menține în zona unor curenți favorabili, fără să piardă din proviziile de gaz. Doctorul Fergusson va oferi contemporanilor săi testarea și rezolvarea soluției la această problemă, pentru care încă se căutau răspunsuri tehnice.
Așadar îmbarcați-vă împreună cu doctorul Samuel Fergusson și prietenii săi, Richard – Dick – Kennedy și Joseph – Joe – Wilson la bordul navei lor aeriene, Victoria. Pe 18 aprilie 1862 ați fi debarcat din Kumbeni, din apropierea insulei Zanzibar, în partea estică a Africii, pentru a încheia călătoria în 27 mai, în același an, trecând peste fluviul Senegal, spre Golful Guineei. Eu am stat, ce-i drept cu harta în mână pe toată perioada lecturii și cred că astăzi călătoria ar cuprinde cel puțin patru state africane de la est la vest: Tanzania, Uganda cu granița naturală, lacul Victoria (Ukereue), Sudan, Ciad, Nigeria, trecând într-adevăr prin inima Africii, pe deasupra apelor Nilului, Nigerului, Senegalului, lacurilor Victoria și Ciad, dar și prin deșertul Sahara.
Rămâne să descoperiți frumusețea, dar și primejdiile Africii. Și pentru că spuneam la început că fără cele trei personaje lectura nu ar avea farmec, vă așteaptă aventuri mai presus de imaginație.
Dick Kennedy are firea dârză și practică a unui vânător împătimit. Își urmează anevoie prietenul, pe Fergusson, dar nu-l poate refuza pentru că nu își lasă, din principiu, baltă prietenii. Doctorul Fergusson mizează pe această calitate și pe priceperea lui, care s-a dovedit de multe ori vitală.
Joe, este un servitor ager la minte și absolut devotat doctorului. Poate că nu dispune de cunoștințe vaste, dar crede întru totul în stăpânul său, este optimist și bine dispus mereu, chiar și în situații în care cei mai tari oameni s-ar pierde cu firea. Imprevizibil și plin de resurse îl vedem cum, în caz de nevoie, își dă drumul în lacul Ciad înțesat de crocodili, pentru a salva de la scufundare balonul sau alergând pe creste montane, agățat de nacelă, pentru a accelera mersul aparatului de zbor.
Prietenia dintre cei trei este de fapt cheia succesului. Doctorul Fergusson are viziune: să aleagă atât mijloace tehnice neinventate până atunci, dar și oameni rar de găsit indiferent de vremuri. Cu toate cunoștințele sale nu își pierde modestia și credința. El se ghidează după următoarea filozofie: „Nu-mi urmez eu drumul, ci drumul mă urmărește pe mine”.
Cartea nu poate fi astăzi pe placul ecologiștilor. Cei care cred în protejarea speciilor, vor fi puțin dezamăgiți, mă număr printre ei, dar trebuie să admitem că ne aflăm în secolul XIX și să observăm că doctorul Samuel Fergusson, coordonatorul expediției îndeamnă la echilibru chiar și în această privință, temperându-și vânătorul din echipă.
Dacă nu ați citit încă romanul sau doriți să-l recitiți, acum este momentul. Vă las în compania imbatabilei echipe și a uneia dintre cele mai spectaculoase cărți a lui Jules Verne. Lectură plăcută!
