Curcubeu de cuvinte – Aurora Luchian

Metafora din titlul volumului de faţă „Curcubeu de cuvinte” („Curcubeu de cuvinte”/Auxiliar didactic, editura Stef, Iași) semnat de poeta Aurora Luchian, exprimă indirect fiecare culoare a operelor ce intră în alcătuirea acestui atipic auxiliar didactic: de la poezii la jocuri în rime, de la probleme matematice în versuri până la ghicitori, de la fabule la poezii bazate pe ortografie şi semantică, antonime, logopedie, onomatopee şi geometrie, un bogat material menit să călăuzească paşii copiilor spre o lume mai bună unde nu există răutate sau ură. Aceste creaţii au menirea de a explica în cuvinte simple, lucruri măreţe, ajutându-l pe copil să cunoască şi să înţeleagă lumea din jur, altfel spus, să înveţe jucându-se. Două activităţi diferite, jocul şi învăţatul se unesc pentru a-i face unui pici viaţa mai uşoară şi mult mai frumoasă.

Poeta Aurora Luchian poate fi asociată cu uşurinţă cu renumita Elena Farago, deoarece ambele transmit o iubire fără margini pentru universul copilăriei. Elena Farago a secolului XXI, Aurora Luchian este omniprezentă în tărâmul copilăriei, iar ochiul său atent observă şi analizează comportamentul copiilor, al insectelor, al animalelor, transformându-le în adevărate modele de la care cu toţii avem câte ceva de învăţat.

Sufletul de copil al scriitoarei nu a uitat de „Cei şapte ani de-acasă” şi le-a zugrăvit farmecul într-o poezie cu acelaşi titlu. Cuviincios, cuminte, serios, liniştit, oferind o mână de ajutor unui bătrânel, sunt doar câteva însuşiri după care cei din jur îşi pot da seama dacă interlocutorul are „Cei şapte ani de-acasă”.

Ca orice volum dedicat copiilor, cartea de faţă dedică un loc special zilei de „1 Iunie, strop de Rai”. Asocierea cu raiul, locul unde necazul, suferinţa, durerea sau ura nu-şi au locul, nu este o pură întâmplare deoarece: E-ntâi iunie şi-i zor/Că-i ziua copiilor./Freamăt, raze, tril şi flori,/O feerie de culori, la care se adaugă alte frumuseţi ale naturii cum ar fi cireşul şi bujorii înfloriţi.

Poeta Aurora Luchian creează cu ajutorul versurilor o conexiune specială între ziua copilului, natură şi păsări. În această zi specială, 1 iunie, zburătoarele se întrec în măiestrie, dând viaţă celor mai frumoase şi duioase triluri cu dedicaţie specială pentru prichindei: E ziua voastră, copii,/ Păsări în aer sunt mii!/Şi vă cântă cu ardoare,/ Căci e zi de sărbătoare!”(„1 Iunie”). Greierii, turturica, broscuţele, pupăza, cucul sunt doar o parte din invitaţii speciali pe lângă bunici şi părinţi, contribuind la crearea unei zile de sărbătoare pentru pici.

În colţul de Rai al unui copil, un loc de cinste îl are mama, fiinţa ce nu poate fi comparată cu cerul, marea, universul sau soarele. Relaţia dintre prunc şi mamă nu are nevoie de chimie ori de altceva căci este o relaţie bazată pe iubire reciprocă adevărată, sinceră şi curată: E ziua ta, măicuţă bună,/ Şi inimioara mi-am rugat/ Să-ţi de-a din ea, doar o fărâmă,/Căci te iubesc cu-adevărat./Dar inima mică mi-a spus,/Ca să o iau îndată,/Căci te iubesc mama, nespus,/Şi să ţi-o dărui toată!.(„Mama, colţ de Rai”).

Curiozitatea reprezintă latura copilăriei care transformă orice prichindel în mare cercetător. Întrebării „Ce este apa?”, poeta îi găseşte o explicaţie ca la carte, pe cât de ştiinţifică pe atât de hazlie, pe înţelesul publicului ţintă. De la înfăţişarea iniţială, de bază, fără culoare şi fără miros, scriitoarea punctează toate fazele lichidului: de la cea de fulg de nea, la cea de abur sau de ţurţur. Nu este de neglijat nici importanţa acestui lichid în rândul plantelor şi al oamenilor: Ce-am face să n-o avem, /Cu ce ne-am spăla, sau bea? („Ce este apa?”)

Un alt miracol din natură se întâlneşte în inima seminţelor Ce-s de viaţă purtătoare. În interiorul oricărei bobiţe Doarme planta fără frică!/Ca să o trezim la viaţă,/Primăvara, dimineaţă,/O depunem în pământ,/Şi-o udăm din când în când. („Miracolul plantelor”).

O lecţie de ştiinţă privind organele de simţ ne este predată de nimeni alta decât talentata scriitoare Aurora Luchian în stilu-i caracteristic. Utilizând noţiunile de bază, aceasta le îmbracă în haina poeziei şi pe înţelesul celor mici: Organele de simţ sunt cinci,/unu-i pielea, patru-s mici:/Ochi, urechi, gură şi nasul, […] Simţurile principale, /Le putem numi vitale;/Sunt tot cinci, asta e just:/Văz, auz, miros şi gust,/Pipăitul, căci şi el,/Are un rol bunicel. Nici creierul nu este de neglijat căci el reprezintă motorul tuturor acţiunilor omeneşti: Ştiţi de cine-s preluate?/De creier, el selectează!(„Organele de simţ”).

În rândul şcolarilor „Atlasul” este la mare cinste pe birou sau în ghiozdan deoarece el ne arată Imagini din lumea toată. Tot atlas se numeşte şi cel întâlnit la anatomie sau materialul fin.

De privirea vigilentă a scriitoarei nu a scăpat „Salutul”; în funcţie de momentul zilei, oamenii folosesc: La revedere!, Bună ziua!, Sărut-mâna!, sau Bună seara!.

În aceeaşi categorie a celor şapte ani de acasă intră şi „Bunele maniere”. Aici, formulele ca: Mulţumesc!, Te rog frumos!, m-ai iertat fac din orice copil un exemplu pentru cei din jur.

Calitatea sa de mamă a determinat-o pe scriitoarea Aurora să-i atragă atenţia atât fiului său cât şi celorlalţi copii din rândul cititorilor cu privire la culorile semaforului şi semnificaţiile acestora. „Atenţie la semafor!” reprezintă un îndemn educativ care ascunde lecţii benefice vieţii.

Igiena, adică spălatul pe dinţi, periuţa de dinţi, sunt şi ele prietenii copiilor cuminţi ce le oferă o viaţă bună, curată, ferită de microbi. Periuţa-i hărnicuţă,/Spală dinţii lui Ticuţă./Cu pastă „belşug” pe ea, /Se avântă sprintenea,/Într-o parte şi în alta,/Mai are un loc şi gata!. („Poezia periuţei de dinţi”).

Cine nu se spală/ Şi-i mereu murdar,/ Nu-i mai spune nimeni/ Pe numele real! („Cine nu se spală”).

Joaca şi acţiunile interactive dintre părinţi şi copii sunt benefice atât pentru dezvoltarea intelectuală a micuţilor cât şi pentru conturarea unei legături speciale de prietenie, fără secrete, între cele două generaţii. Sentimentul matern şi dorinţa de a învăţa pruncul, dezvăluindu-i din talentele şi experienţa mamei, sunt puse în evidenţă de creatoare în poezia „Desenez o păsărică”. Atât această operă cât şi „Să facem o căsuţă!” reprezintă adevărate lecţii de desen, în versuri, oferite de talentata poetă cititorilor săi.

„Toţi avem căsuţe!” însă locuinţele se pot întâlni sub diferite denumiri, după locatarii lor: cochilie, cuib, muşuroi, scorbură, stup, cuşcă, poiată, galerie, bârlog, vizuină; căldura, lumina şi curăţenia transformă aceste locaţii în ceva special, pe placul rezidenților: Aţi văzut, orice fiinţă/ Posedă o locuinţă./Cu toţii au unde sta,/Am şi eu, căsuţa mea!.

Sensibilitatea şi dragostea pentru animale sunt puse în valoare în opera „Ziua Internaţională a animalelor – 4 Octombrie”. Scriitoarea ne îndeamnă pe toţi să iubim necuvântătoarele, să le preţuim şi să le răsplătim cu mici atenţii: conserve, oase sau morcovi ori gândaci: Copii dragi, de le iubiţi,/Nu uitaţi să le-ngrijiţi.

Atât insectele cât şi celelalte vieţuitoare au familie, deci părinţi, fraţi şi bunici care le duc dorul şi le iubesc. Poezia „Brotăcelul cruţat” are un mesaj emoţional: insectele nu trebuie omorâte, strivite, ci lăsate libere să-şi trăiască viaţa, bucurându-şi familia.

Buna dispoziţia este oferită cititorului de opera „Căluţul dungat” şi nu numai. Acest personaj special a creat multă vâlvă în jurul său deoarece a procurat nişte dungi atunci când s-a sprijinit de un gard nou vopsit: – Ieri, la prânz, m-am sprijinit/De un gard vopsit atunci,/De aceea sunt cu dungi.

„Degetele” şi „Zilele săptămânii”, denumirea acestor noţiuni de bază în dezvoltarea intelectuală a unui pici se transformă într-o adevărată joacă plăcută şi uşoară datorită talentului fără egal al doamnei Aurora. Orice lucru devine o plăcere atunci când este realizat de bunăvoie la care se adaugă, în cazul de faţă, versuri pline de farmec şi haz.

Un munte de iubire, de sensibilitate dar şi de durere pentru o mamă, văzându-şi pruncul bolnav, ţintuit la pat de un handicap, nu putea fi mai bine conturat decât în opera „Handicapul”. În aceste versuri cu o încărcătură emoţională peste limitele normalului, puterea unei mame de a merge mai departe, luptându-se cu viaţa şi fiind un sprijin de nădejde pentru odrasla sa poate reprezenta iubirea supremă de mamă, o iubire ce poate atinge cote maxime şi nu se poate descrie în cuvinte.

„Hărnicia vântului” scoate în evidenţă calităţile acestuia în viaţa de zi cu zi: împinge barca, ajută la polenizarea florilor, usucă rufe şi chiar conduce norii spre zonele unde solul are nevoie de apă. În această poezie, vântul devine un personaj bun, prietenul naturii şi chiar al omului, ale cărui acţiuni sunt benefice.

Tristeţea, exprimată prin plâns este un sentiment sincer şi poate fi întâlnit în natură, la plante şi la animale atunci când temperatura scade; codrul, via, iarba, vântul şi cerul cu toţii plâng din cauza toamnei care a adus schimbări majore în codru. Expresia Plânge ploaia singurică. („Plânge…”) accentuează tristeţea naturii şi singurătatea din jur ce devine greu de suportat şi chiar vitregă.

Rolul de mamă sau de gospodină nu lipseşte nici din viaţa necuvântătoarelor; „Mama-melc pleacă la piaţă” prezintă drumul şi obstacolele întâlnite de eroină până la destinaţia dorită de unde are …să ia/ Tot ce e pe lista sa. Faptul că aceasta şi-a întocmit o listă cu cumpărăturile de care are nevoie denotă că este o fire organizată şi corectă.

Trecerea timpului şi noile tendinţe au adus tristeţe în sufletul Batistuţei, deoarece Toţi copiii folosesc/Batistuţe din hârtie, („Batistuţa tristă”). Însufleţirea acestui petic de material demonstrează încă o dată că imaginaţia poetei nu are limite şi poate crea din orice sau din oricine un personaj de „poezie”.

Greşeala recunoscută este pe jumătate iertată, conform proverbului romanesc; şi în cazul lui Adiţă, un băieţel neatent ce a spart o cană, această vorbă străveche se adevereşte. Băieţelul îşi recunoaşte greşeala în faţa mamei şi este iertat: – Mami, am spart o căniţă,/N-am vrut, am fost neatent!/ – Deh, micuţule Adiţă,/Ai recunoscut, te iert! („Ai recunoscut, te iert!”).

Venirea toamnei aduce multă tristeţe atât în sufletul păsărilor dar mai ales în sufletul greieraşului, deoarece este un pierde vară ce nu învaţă niciodată din propriile greşeli: Pe sub streşini stau pitite,/ Privind triste şi-ngrozite:/- Greu va fi de-acum de noi,/ Toamna veştedă e-n toi! („A venit toamna”).

– Mi-a îngheţat aripioara/Şi picioarele şi sacul./Ce urgenţă avu vara?/Ce mă fac acuma, săracul?/N-am adunat nicio boabă!/ Am sperat că n-o să vină/ Toamna năzuroasă-n grabă,/ Iar să cerşesc la vecină? („Greieraşul toamna”).

Greierul Ilie pe când citea o poezioară dintr-o carte află cum este văzută viaţa sa de către poeţi: Ce au poeţii cu mine?/Spun la băieţi şi copile,/Că-s trândav, maliţios,/Şi pierd timpul preţios. Supărat nevoie mare merge într-o şcoală ca să ceară socoteală învăţătoare: S-a gândit, s-a răzgândit,/Şi-ntr-o zi a îndrăznit/Să pătrundă într-o şcoală,/Ca să ceară socoteală,/Unei doamne învăţătoare,/Fiindcă zvonul, mult îl doare!/ „Dacă vara n-aş munci,/ Iarna nu m-aş prăpădi?” (“Şi greieraşii muncesc”). Comportamentul acestui personaj denotă că adevărul îl doare şi vrea să schimbe părerea generală sau doar el, greieraşul Ilie, reprezintă excepţia de la mitul cu privire la neamul greierilor.

Şoricelul Chiţel este un şoricel bun şi chiar silitor, iar inocenţa îl caracterizează făcându-l special şi pe placul meu şi nu numai: Vreau să mă fac „motănel!” („Dorinţa lui Chiţel”). Calităţi omeneşti precum cuvântarea sau visarea au fost însuşite unei rozătoare, transformând-o într-o fiinţă specială cu calităţi deosebite.

Dragostea pentru patrie, pentru neamul românesc, pentru drapel sau pentru costumul popular reprezintă o mândrie ce este pusă cu măiestrie şi dăruire în câteva poezii patriotice: „Ce este o ţară?”, „Ce este o hartă?”, „Tricolorul”, „În ţara mea”, „De ziua Unirii”, „Limba românească”, „Pui de roman”, „Costumul popular”, România, te iubesc!”, „Traian şi Dacia”. Aceste opere demonstrează că poeta Aurora Luchian este mândră de locurile în care s-a născut, a crescut şi trăieşte şi doreşte să arate lumii întregi respectul şi iubirea sa pentru ţară, pentru tot ce-i frumos. Un alt aspect al acestor opere ar fi dorinţa scriitoarei de a arăta tinerei generaţii farmecul locurilor natale, transmiţându-le un dram din sentimentele sale ce ar putea prinde rădăcini şi în sufletele noii generaţii.

Nici legendarul Moş Crăciun nu avea cum să lipsească din lumea de basm expusă de Aurora Luchian, cu atâta măiestrie şi talent, în volumul de faţă. Prezenţa acestui bătrân aduce multe zâmbete curate şi veselie în inimile şi pe faţa prichindeilor: Pe cărări cereşti şi line,/A venit Moşul la mine,/Cu o tolbă grea şi mare,/Plină de jucărioare. („Moş Crăciun”).

Trecerea timpului este împărţită în anotimpuri ce pentru Aurora Luchian reprezintă o sursă de inspiraţie şi o ocazie specială prin care să se adreseze micilor cititori, învăţându-i denumirea acestora şi efectele fiecărui anotimp asupra naturii: „Pădurea prin anotimpuri” şi „Anotimpurile” sunt operele care scot în evidenţă frumuseţea fiecărei etape din an.

Dacă v-aţi gândit vreodată când oare greierul va munci, iar furnica va sta, când trântorul va culege polen, iar albina va sta degeaba, când musca va fi civilizată şi nu va mai mânca de pe jos, când melcul va trăi în muşuroi, când pisica va fi prietenă cu şoricioaica, când câinele nu va mai lătra, iar cocoşul va cloci ouşoare şi va îngriji puişorii, în timp ce văcuţa va da doar ciocolată, atunci acest clişeu este real în „Ţara lui Minciunică”, o ţară ciudată dar menită să aducă zâmbete de fericire şi amuzament pe buzele cititorilor.

Dacă în prima parte a operei de faţă, poeta Aurora Luchian îşi introduce cititorii într-o lume de basm, învăţându-i cu blândeţe şi dăruire tainele nemărginite ale vieţii, cea de-a doua parte este dedicată „roadelor” adică cititorii sunt „puşi” să-şi verifice cunoştinţele dobândite în rezolvarea unor probleme matematice în versuri, să găsească cuvintele potrivite din anumite versuri, să îşi exerseze dicţia pentru a putea comunica cu oricine şi orice fără a întâmpina probleme, să găsească soluţia corectă a anumitor ghicitori şi chiar să tragă o morală din care să reţină ceva pe baza unor fabule. Aceste exerciţii contribuie la formarea unui prichindel, la dezvoltarea sa intelectuală şi chiar sufletească, să ştie şi să cunoască ce este bun sau rău în viaţă, să ştie ce să aleagă şi cum să se poarte. Fără doar şi poate, acest auxiliar didactic poate fi considerat manualul intelectual al unui copil, un manual de suflet ce atrage un adult în vraja sa darmite un prichindel. Ca să vă demonstrez că ceea ce afirm este adevărat, vă dau, pentru exemplificare, o temă: rezolvaţi o problemă matematică în versuri şi o ghicitoare. Aţi reuşit să treceţi testul copilăriei?

 

    La Bunica

Ocrotitoare bunica,
Ţine în poală pisica.
La picioare stă Grivei
Şi Bella cu trei căţei.
Ştiţi ce mă frământă tare?
Câte picioruşe-s oare,
Dacă ştim că fiecare,
Deţine patru picioare?

R=?

 

Un copac ce-l admirăm,
Înfloreşte-n luna mai,
Floarea sa o adunăm,
Căci e bună pentru ceai.

(luiet)

Acestea fiind zise şi demonstrate, opera „Curcubeu de cuvinte” de Aurora Luchian ce are în alcătuirea sa nici mai mult nici mai puţin decât 266 de pagini poate fi considerată un pansament dulce pentru sufletul de copil din noi toţi. Indiferent de vârsta pe care o avem, poeziile pentru copii ne vor aduce mereu zâmbetele pe chip şi bucurie în suflete, căci tărâmul copilăriei, tărâmul magic scăldat în splendoare ne va urmări mereu şi va sta veşnic cuibărit în colţul fiecărui trup.

Autoarea volumului „Curcubeu de cuvinte”, Aurora Luchian şi-a făcut puţin timp pentru voi, dragii noştri cititori ai blogului Cărţile Tinerilor şi vă transmite un mesaj special, în stilu-i caracteristic:

„O picătură de gând”

            Motto: „Când brațele copilului din mine, nu vor mai ajunge să cuprindă lumea, atunci știu că am sărăcit.” Aurora Luchian

Din caierul gândului bogat și din dorința de dăruire, am încercat să împletesc într-o blândă armonie, un curcubeu de versuri atractive, un colaj de informații în rime, atât de necesare preșcolarilor, școlăreilor și pedagogilor deopotrivă; într-o manieră subtilă, instructivă, plină de naturalețe, duioșie și sensibilitate, cu rime plăcute, vesele, facile, jucăușe, bine dozate, pătrunzând în adâncul copilăriei și văzând-o prin ochii candizi ai copilului, însetat de cunoaștere și nou, bucuria de a cerceta lumea, de a trăi alert într-o uimire continuă de a descoperi lucruri interesante și fascinante, însă nu impus, ci ademenitor, atrași ca într-un joc.

Toate poeziile, jocurile, ghicitorile, fabulațiile, poveștile, anecdotele, etc, din acest volum, „Curcubeu de cuvinte”, sunt inspirate din mirificul copilăriei și spectacolul naturii, nimic nu scapă simțămintelor mele atunci când întâlnesc un grup de copii la joacă, ori când mă aflu în mijlocul naturii printre viețuitoare, aici găsesc toată „hrana” condeiului meu, în stare pură și le înmănunchez imediat pentru a nu irosi din esență.

Când am așternut pe filă, m-am gândit că trebuie să dăruiesc tot frumosul din mine, toate cunoștințele fertile asimilate de-a lungul timpului, tot bagajul de informații adunat în leagănul copilăriei mele; doar de dragul copiilor, care întotdeauna m-au sensibilizat și fascinat cu imaginația lor bogată, și atunci m-am consultat cu „copilul din mine”, i-am ascultat dorința și frământarea, necesitatea și tot ceea ce și-ar dori să afle inteligibil. În miezul fiecărei poezioare descoperim un mesaj, o povață, o informație utilă, un cuvânt nou, o expresie, încercând succesiv, să le îmbogățesc vocabularul într-un ropot de cuvinte plin de nuanță strălucitoare.

Nu mi-am dorit un volum spectaculos, nici uriaș, însă punând gând peste gând, adunând poezie cu poezie, a luat naștere acest generos „Curcubeu de cuvinte”, un auxiliar didactic, care sunt convinsă că va fi un reazem neîndoios tuturor celor care îl vor răsfoi.

Cu drag, Aurora Luchian