Înapoi pe Insula Pierduților
Ați fost prezenți sâmbătă în fața televizoarelor la premiera Descendenții 2 de pe Disney Channel?
De această dată mi-am dorit ceva diferit, așa că am preferat, ca fan adult al seriei Descendenții să nu mai anunț premiera ci să scriu după ce urmăresc filmul.
Mi-a plăcut mult cartea Insula Pierduților – Descendenții scrisă foarte izbutit de Melissa de la Cruz, așa că am recomandat-o într-o recenzie la acea vreme. O recomand și astăzi celor care încă mai stau pe gânduri: copii, tineri, părinți, cititori amatori de basme clasice, dar și de animații Disney. O întreagă serie de cărți și filme a urmat Insulei Pierduților – Descendenții (2015, primul roman din serie): Descendenții (2015, primul film muzical din serie), Descendenții: Lumea celor răi (2015, un serial de desene animate bazat pe film), Descendenții: Școala Secretelor (2015, un film live-action bazat pe filmul Descendenții), Înapoi pe Insula Pierduților – Descendenții (2016, al doilea roman din serie), Rise of the Isle of the Lost (2017, al treilea roman, pe care îl așteptăm tradus) și filmul Descendenții 2 (2017)
Îmi amintesc că în primul roman din serie, Insula Pierduților – Descendenții, Mal, Evie, Jay și Carlos descopereau că există ceva care să-i motiveze dincolo de lumea lor măruntă și mizerabilă. Apoi în filmul Descendenții personajelor li s-a dat ocazia să cunoască lumea bună din Auradon, cea spre care se îndreaptă toate aspirațiile celor din Insula Pierduților, dar mai ales planurile Maleficei, mama lui Mal. De vreme ce Mal o va pune pe Malefica să stea închisă în trupul unei „șopârle minuscule, pe măsura inimii ei”, cine va conduce Insula Pierduților și cine le va lua locul celor patru care au prins gust pentru lumea bună?
Dacă primul film Descendenții continua acțiunea din cartea Insula Pierduților, romanul Înapoi pe Insula Pierduților și filmul Descendenții 2 mai au în comun doar faptul că prevăd o revenire a tinerilor pe Insula Pierduților, deși motivele întoarcerii în carte respectiv în film sunt diferite.
Fanii filmelor și serialelor Disney Channel se bucură să le revadă pe cele două staruri Dove Cameron (Mal) și Sofia Carson (Evie). Aceasta din urmă și-a trecut în palmares, în 2016, un rol care amintește de un alt personaj de poveste – Cenușăreasa, în comedia muzicală A Cinderella Story: If the Shoe Fits. Cel mai interesant ca portofoliu este Cameron Boyce (Carlos), cu aparițiile sale într-o varietate de genuri: film horror, thriller sau comedie ( Mikey în Mirrors, Sam în Eagle Eye, Keith în Grown Ups). Booboo Stewart (Jay) în schimb le este cunoscut mai ales celor care au urmărit seria Twilight.
Descendenții 2
Prima impresie? Descendenții 2 este chiar mai bun decât Descendenții. Atât plusurile cât și minusurile ies la iveală pe parcursul unei distribuiri mai bune a acțiunii între cele două locații: Auradon și Insula Pierduților. Era și timpul. În lipsa unei alternanțe Auradonul, ar fi devenit și pentru telespectatori, nu doar pentru unele dintre personaje, Plictisidon. Dar și tematica este mai largă, propunând tinerilor subiecte precum: prietenia, diferența dintre a fi răutăcios și a fi de-a dreptul rău și invers, diferența dintre a fi bun și a fi perfect, dintre a fi tu însuți și a fi altcineva, lupta binelui cu răul, experiențele pe cont propriu, dincolo de tutela părintească, în care chiar trebuie să îți asumi responsabilitatea faptelor și gândurilor tale, calitățile unui bun conducător.
Nu lipsesc replicile cu umor, efectele speciale și un personaj canin aflat sub puterea magiei, care face sarea și piperul filmului. O bună parte a producției este muzicală așa că să începem cu ea. Distribuția filmului a beneficiat de contribuția semnificativă atât actoricească, dar mai ales muzicală a actriței și cântăreței China Anne McClain (rolul Umei, fiica Ursulei, personaj Disney malefic din Mica Sirenă). Nu este întâmplător că piesa: It’s Goin’ Down s-a înscris în Billboard Hot 100. Cred că a participat la realizarea celor mai bune momente ale filmului. Influențele hip-hop, calitățile vocale, dar și interpretarea unui personaj care promite ceva mai mult rău decât pur și simplu rău, au dat șansa unui suflu puternic și au creat tensiune. De altfel e posibil ca personaje secundare cu temperament și personalitate din Descendenții 2 să fie de fapt plusul de calitate.
Mal este pe cale să devină membru al familiei regale cu drepturi depline. Balul regal în pregătire este doar un pas premergător înaintea căsătoriei cu Ben, prințul chipeș al Auradonului. În fața ziariștilor care o asaltă cu întrebări despre bal, Mal visează cam ca Britney Spears în al ei Baby One More Time, doar că într-o variantă amestecată neconvingătoare atât pentru Auradon cât și pentru Insula Pierduților. Și într-adevăr acel număr muzical nu m-a prea încântat cum nici blondul spălăcit al lui Mal, viitoare doamnă la curtea regală. Dar aflăm că visul acesta ascunde de fapt un suflet nefericit, dornic să se întoarcă în Insula Pierduților. Și de aici toate merg bine pentru telespectator. Odată criza declanșată ne mutăm pe Insula Pierduților cu tot cu Ben, prințul cel chipeș și bun, pentru a reveni apoi într-un final Disney sublim.
Foarte bună a fost prestația tuturor actorilor, dar inspirat și felul în care potențialul lor a fost pus în lumină. Interpretarea lui Mitchell Hope în rolul prințului Ben a fost convingătoare. Ne prezintă un presonaj cu un comportament ușor superior, ușor naiv și debusolat, dar foarte, foarte îndrăgostit. Cred că pentru el și Dove Cameron (Mal) misiunea a fost mai provocatoare de această dată. Fiecare a trebuit să arate o trăsătură autentică a personajelor interpretate într-un mediu care acestora le era incomod și străin, păstrând totodată atitudinea pozitivă.
A reuși însă să creezi spectacol și amuzament – principala trăsătură a unui film muzical, după mine, este spectacolul, chiar și în cele mai serioase și încordate momente – în condițiile în care ții să transmiți și un mesaj de calitate tinerilor, cred că este un alt aspect important pe care realizatorii îl pot bifa cu succes, în cazul Descendenții 2 datorită regiei, scenariului, muzicii, coregrafiei și jocului actoricesc.
Ce nu mi-a plăcut? Nu aș spune tocmai că nu mi-a plăcut, doar că nu a reușit să mă convingă. Jocul actoricest foarte bun al lui Dylan Playfair (Gil), dar mai ales al lui Thomas Doherty (Harry) în roluri de răufăcători, pirați, supuși micuței, dar ambițioasei Uma, cu totul pierduți într-o insulă a mizeriei și supraviețuirii, nu este susținut de look-ul îngrijit, dantura perfectă a acelorași, care a devenit tipică pentru cele mai multe din filmele americane. Crearea ambianței locale deplorabile de pe o Insulă a Pierduților, lăsată la limita supraviețuirii, are ușor de suferit în ciuda costumelor, care și de data aceasta au fost minunate. Dar să zicem că trebuie să ținem pasul cu lumea basmelor și vom trece cu vederea.
În rest numai de bine, mai ales că filmul reușește să transmită un mesaj pozitiv fără să inhibe spontaneitatea și creativitatea echipei. Vă doresc vizionare plăcută, lectură plăcută pentru cărțile din seria Descendenții care vă pun la încercare cultura despre personajele din povești și din producțiile Disney. Și ar mai fi ceva. A, da, și să așteptăm continuarea. Chiar dacă în unele situații aș spune un „nu”hotărât (mă plictisesc teribil continuările precum mâncarea reîncălzită), de această dată aș prefera un „da”, chiar aș fi încântată. Totul depinde de noi, fanii, a transmis regizorul Kenny Ortega.
Mâine, 18 septembrie, conform programului filmul Descendenții 2 este difuzat pe Disney Channel la ora 16:00 precedat de Descendenții la ora 14:00.
xxx
Pentru mine American Assassin, filmul care va debuta în cinematografe vineri este mai mult decât o premieră. Este ca și cum un puternic asalt al noutăților în ceea ce mă privește și o detonare de inaugurări s-au derulat rapid în fața mea din momentul în care mi-am propus să fac o sinteză a informațiilor despre acest film bazat pe un bestseller.
Cartea
Dar să începem cu cartea. De câteva zile citesc la ea. Este voluminoasă și nu este o noutate. Cartea. Dar este o noutate pentru mine că citesc, dacă s-ar putea fără oprire, o carte intitulată American Assassin. A fost publicată în 2010 și îi aparține scriitorului american Vince Flynn. Nu este tradusă în limba română, dar cine se sinchisește de acest amănunt, când scriitorul are capacitatea să redea infinitezimal orice este pus în mișcare. Tot acest tumult de mobilitate fizică se întrepătrunde cu tensiunea mentală, cu gândurile neclintite, încăpățânate sau dimpotrivă scrupuloase, concentrate, pătrunzătoare ale personajelor. Cuvintele aproape că te fac să simți cum fiecare fibră a mușchilor își schimbă poziția dar la fel de bine te fac să simți tensiunea fiecărui gând. Cred că este una dintre calitățile cărții la care se adaugă subiectul îndrăzneț, chiar incomod și de maximă actualitate – recurența atacurilor teroriste inițiate de islamiștii radicali. Personajul principal este de asemenea unul de succes. Inițial, nimic nu-l recomandă ca viitor agent secret american de elită decât dorința nestrămutată de a pedepsi, felul lui de a lua totul personal, în ciuda prescripțiilor oficiale. Completați cu programe strategice și extrem de selective, planuri, misiuni și operațiuni secrete, intrigi politice, răpiri, atacuri și confruntări militare pe care le regăsim în toate cele șaisprezece cărți ale seriei, avându-l protagonist pe același agent secret american Mitch Rapp.
American Assassin nu este primul roman dintr-o serie de opere de succes, dar este primul în cronologia acțiunilor care compun povestea/agenda lui Mitch Rapp. Personajul este foarte popular printre iubitorii de thrillere cu subiect politic, militar, dar poate avea un defect de fabricație major pentru cititorii versați, tocmai în această carte în care ia naștere și în care nu este decât un asasin. Scriitorul a izbutit totuși să sugereze o versiune plauzibilă a celor care acționează pentru a ucide, nu din plăcere sau gust pentru bani ci dintr-o convingere, având un crez moral chiar. Teroriștii islamiști sunt de neoprit și ridiculizează activitatea serviciilor secrete, deci ce anume îi poate opri și cine? Mai întâi acestea trebuie să acorde timp, să înțeleagă. Dacă continuă să urmeze vechile metode nu vor reuși, este ceea ce pare a transmite indirect Vince Flynn, preocupat să demonteze mecanismul uman din toate, chiar și din actul terorist, mai mult decât orice, cel puțin în această carte, pe care o citesc acum. Nu insistă literar asupra teoriei sale, concentrează mult și într-adevăr aici pot interveni cei care îi aduc imputări. Ar fi putut proceda altfel, dezvolta mai mult în această carte psihologia personajelor, planul studentului sau al angajatei CIA care îl recrutează, contextul politic, dar a procedat în același fel al său, iute și disparat, dornic de acțiune, care de altfel este și maniera protagonistului. Acesta din urmă ar putea fi unul dintre noi? N-aș prea crede. Mai bine zis unul dintre noi care ne dă de gândit, cu un halou romantic și înzestrat cu stoicism, poate cu prea mult pentru a fi convingător.
Veți găsi toate detaliile pe site-ul oficial al autorului.
Filmul
După șirul de tragedii din viața sa, pierderea părinților într-un accident rutier și a logodnicei într-un atac terorist, Mitch Rapp își pregătește răzbunarea și în cele din urmă atrage atenția CIA asupra sa. Deși nu are experiență militară, Irene Kennedy, omul din cadrul agenției care îl recrutează, crede că Mitch poate deveni o armă letală împotriva terorismului. Veteranul Stan Hurley este ales să-i fie instructor și apoi cei doi vor face echipă în misiunile secrete care li se vor încredința.
Dacă este ceea ce trailerul lasă să se vadă atunci filmul prezintă puțin diferit biografia lui Mitch Rapp îndeajuns să nu insiste asupra intenției scriitorului de a construi un personaj principal meticulos, imbatabil, care nu este creația sistemului și nu înghite tot ceea ce acesta oferă. Există și riscul de a se îndepărta de la critica evidentă adusă de scriitor, prin personajul său, sistemului, unul depășit, limitat, care nu poate folosi îndeajuns potențialul uman. Filmul însă pare a-l face pe Mitch Rapp mai verosimil, cu fisuri în profilul de semizeu descris în carte. Vom vedea însă, dacă așa stau într-adevăr lucrurile, după vizionarea filmului.
Dylan O’Brien (Thomas într-un alt film bazat pe o altă carte de succes, The Maze Runner) a fost distribuit în rolul lui Mitch Rapp, după un lung șir de nume de actori care s-au tot vehiculat din 2008, de când scriitorul a acceptat ideea CBS Films ca seria să fie adaptată pentru film. Dylan O’Brien nu este întocmai întruchiparea fizică a eroului din carte, dar are vârsta potrivită și alura tinerească ușor inocentă și indiferentă, care poate păcăli. Regia i-a revenit în cele din urmă, după alte participări, lui Michael Cuesta, binecunoscut pentru filmele sale independente, iar scenariul a trecut și el prin transformări repetate. Rolul mentorului Stan Hurley i-a fost atribuit actorului Michael Keaton (dacă vă amintiți de Batman, un film din 1989 regizat de Tim Burton), iar actrița Sanaa Lathan interpretează rolul directorului adjunct CIA, Irene Kennedy, filmul sporind importanța personajului. Multă adrenalină, efecte speciale și acțiune, iată ce ne promite ecranizarea.
Scriitorul Vince Flynn
Dintr-un film care trebuia să încununeze activitatea unui scriitor, American Assassin comemorează pe 15 septembrie, data premierei, activitatea unui scriitor. Poate nu foarte cunoscute în România, biografia și ascensiunea lui Vince Flynn întrec atât cartea cât și filmul. S-a luptat cu dislexia și a devenit un scriitor de succes, dar nu a reușit să învingă cancerul. Chiar dacă nu a trăit decât 47 de ani, trecând în neființă în 2013 și neputând deci să se mai bucure de premiera filmului bazat pe cartea sa, totuși Vince Flynn rămâne foarte atașat de fibra dură din care este construit eroul său.
După ce a finalizat în 1988 studiile universitare în economie, se angajează în industria alimentară ca specialist în vânzări și contabilitate. În 1990 părăsește compania la care lucra pentru a intra în Marina Statelor Unite, dar este respins din cauza problemelor medicale pe care le-a avut în perioada de creștere.
În timp ce încearcă să primească o derogare îi vine ideea să scrie o carte. De altfel mărturisește cum subiectul cărții începe să i se deruleze în minte, în timp ce făcea jogging și gândul l-a purtat către un prieten care a fost împușcat mortal în Washinton, D.C., cu câteva veri în urmă. Cartea care i-a produs descurajare, dar și iluminare asupra modului în care funcționează sistemul guvernamental a fost The Government Racket: Washington Waste from A to Z de Martin L. Gross.
Revine ca angajat într-o companie imobiliară lucrând în timpul liber la cartea sa. După doi ani ia hotărârea să se dedice total visului său de a scrie o carte. Demisionează, se mută în statul Colorado și lucrează la ceea ce avea să devină Term Limits (prima sa carte publicată în 1997). Pentru asta scrie în timpul zilei iar noaptea lucrează ca barman. După cinci ani și șaizeci de scrisori de refuz din partea editurilor se decide să-și publice singur cartea. Scriitorul a riscat și bine a făcut pentru că după numai o săptămână de la publicarea cărții va avea un agent dispus să ia în serios succesul obținut cu prima sa carte și un contract cu o editură pentru alte două romane.
În 1999 publica prima carte din seria de top dedicată agentului Mitch Rapp. Seria este în prezent dusă mai departe de Kylle Mills și a fost considerată profetică, prefațând răspândirea atacurilor teroriste în lumea întreagă. Iar dacă stăm să ne gândim că în 1999 a apărut prima carte din serie, iar în 2001 avea loc unul dintre cele mai șocante atentate, mult mai explicite decât cel invocat în romanul American Assassin – 21 decembrie 1988, bomba care a ucis 259 de pasageri, echipajul din cursa aeriană Pan Am Flight 103, precum și 11 oameni de la sol, atunci probabil că așa și este.
Toamna vine cu vești bune și răsfăț pentru noi, cititorii. Ne așteaptă multe surprize, de la noi apariții editoriale, până la ecranizări ale unor cărți care sunt sau pot ajunge pe lista de preferințe beletristice. Să facem o listă de așteptări:
Cititorii Bibliei pierdute au acum ocazia să participe la întâmplările care au precedat acțiunea cărții de mare succes a lui Igor Bergler. În mai puțin de o lună, pe 1 octombrie, va fi disponibil în librării volumul Testamentul lui Abraham de Igor Bergler. Pe site-ul său oficial autorul celei mai vândute cărți românești din ultimii douăzeci de ani ne oferă câteva indicii despre acțiunea cărții.
Două întrebări atrag mistere care nu se mai termină
V-ați gândit cumva preț de câteva minute sau poate că nu, nici măcar nu v-a interesat?
Scriitorul Igor Bergler însă a reușit nu doar să persevereze ci chiar să se documenteze și să construiască „o carte inegalabilă”, în opinia traducătoarei Jean Harris, pornind de la două întrebări care posibil să fi trecut, așa într-o doară, prin mintea oricărui cititor, dar pe care le-a dat repede uitării.
Una dintre aceste două întrebări este clasică și țintește un subiect din istoria îndepărtată a SUA. Se referă la unul dintre primii și cei mai însemnați președinți ai republicii federale: Abraham Lincoln. Pe site-ul autorului Igor Bergler citim care este această întrebare clasică. Pe scurt: „ce l-a determinat pe cel mai mare dintre președinții americani să se transforme dintr-un avocat de provincie, ușor rasist […] în cel mai aprig susținător al abolirii sclaviei […].”. Întrebarea de dată mai recentă: „care sunt motivele reale ale retragerii Papei Benedict al XVI-lea, Joseph Alois Ratzinger” l-a intrigat și ea la fel de tare pe autor.
Mistere nedeslușite până acum, speculate literar cu talent, sunt pretexte pentru o nouă carte înțesată de intrigi și suspans, dar care se pare că poate răspunde excelent și rigorilor exegeților, anticipând un nou succes al scriitorului Igor Bergler. Rămâne de văzut. Până atunci citiți mai mult despre Testamentul lui Abraham în comunicatul de presă și aflați cum puteți face chiar și o precomandă.
Șaizeci de eseuri a câte trei pagini fiecare. Doar atât și nimic mai mult. A fost o provocare pentru Karl Ove Knausgard, autorul uriașei încolonări critice – seria de șase volume autobiografice Lupta mea, 3.600 de pagini – și a exasperantului convoi de consecințe (denunțuri publice, amenințare cu judecata, criză de nervi a soției) care i-a urmat.
Un nou cvartet autobiografic Karl Ove Knausgard, de data aceasta plin de lumină și candoare
După o supraexpunere a cititorului la intimitatea vieții scriitorului (sunt slabe șanse să mai fim vreodată atât de intimi cu vreun scriitor sau cu vreun alt om) și după o supraexpunere a scriitorului la bumerangul presei, care nemaiavând nimic de aflat, pentru că totul părea spus, i-a agasat pe membrii familiei nominalizați în carte, Karl Ove Knausgard a obținut se pare, este adevărat cu un preț poate prea mare, acel catharsis interior, filtrând reperele luminoase din viața sa (și găsim câteva în seria mai sus amintită) de interminabilele puncte critice, nevralgice. A luptat să rămână pentru totdeauna în lumină și posibil a reușit.
O dovadă că o schimbare în bine s-a produs este noua sa serie ale cărei cărți sunt intitulate după anotimpuri.
„Doresc să-ți arăt lumea noastră așa cum este ea acum” îi scria scriitorul norvegian celui de-al patrulea copil al său – o fetiță – pe când o aștepta să vină pe lume. Seria este acum disponibilă în limba engleză.
Autumn (Toamna), dar și Winter (Iarna) pregătit să apară în engleză în ianuarie 2018 precum și celelalte două volume conțin o colecție de meditații zilnice și scrisori adresate fiicei sale. Autorul ne încurajează să ne manifestăm continuu mirarea față de tot ce ne iese în cale, lucruri mărunte, fenomene, ca și cum le-am vedea pentru prima dată, ca-n copilărie, chiar dacă ne-am obișnuit cu ele. Este secretul bucuriei pe care, iată, un părinte are șansa unică de a-l descoperi alături de copilul său ori în așteptarea lui.
Cu alte cuvinte, o nouă serie autobiografică Karl Ove Knausgard pentru părinți, deopotrivă mundană și sublimă. Până vom dispune de noile sale titluri și în limba română, să mai zăbovim, când în lumină când în întuneric, de-a lungul seriei Lupta mea (patru volume din șase sunt traduse în limba română). Citiți mai mult despre Autumn în The New York Times sau The Guardian. Și pe Amazon.com sunt accesibile informații utile. Autumn l-am găsit în limba engleză pe elefant.ro.
Chiar dacă n-am epuizat subiectul noi apariții editoriale (deci vom reveni), mâine ne reîntâlnim cu informații despre ecranizări după cărți celebre, pe care probabil nu doar cinefilii le așteaptă. Sunt din plin în această toamnă.
Celebru de înspăimântător, IT – Orașul Bântuit
Celebru de înspăimântător, aproape imposibil de uitat, inconfundabil pentru stilul Stephen King este romanul IT (Orașul Bântuit).
Ori ajungem să ne stăpânim teama ori vom fi stăpâniți de ea până la finalul cărții.
O mărturie că romanul din 1986, al lui Stephen King, nu a fost dat uitării până astăzi este și ecranizarea cărții. Fanii scriitorului, dar și cinefilii deopotrivă numără cu înfrigurare orele și minutele până pe 8 septembrie, data în care este programată premiera în cinematografe a filmului IT. Cartea a mai fost adaptată în 1990 pentru un film de televiziune difuzat în două părți.
În roman acțiunea se desfășoară pe două planuri temporale, filmul plasează acțiunea, se pare, într-unul singur. Totul începe când un grup de copii din orașul Derry (un simbol întunecat în cărțile lui Stephen King) va trebui să înfrunte o creatură apărută aici cu milioane de ani înainte, în urma unui impact cu un asteroid (cel puțin așa este scris în carte). Un lucru este însă cât se poate de sigur. Căpcăunului, în cazul de față clovnului Pennywise, îi plac copiii, dar într-un mod teribil și bizar. Plămădit parcă din cele mai ascunse și nerostite temeri ale minții noastre, desprins parcă din cele mai întunecate porniri ale imaginației, această făptură de coșmar pusă pe fapte atroce irupe în chip de clovn printre locuitorii monotonei urbe Derry lovind cu bestialitate, bântuindu-i, răpindu-le pentru totdeuna liniștea și copiii.
Cu alte cuvinte, un film horror nerecomandat copiiilor în care actorii sunt în mare parte copii. Este un paradox provocator. Vom vedea ce a ieșit, dacă și filmul regizat de Andrés Muschietti este la fel de bine realizat încât să ne simțim îngroziți și impresionați. Sau poate ne rezervă ceva mai mult decât groază. Din distribuție fac parte între alții Bill Skarsgård (Anna Karenina, 2012 – căpitanul Machouten), interpretându-l pe clovnul Pennywise – ingrată misiune – dar și simpaticul Jaeden Lieberher, liderul grupului de copii în film ( The Book of Henry, 2017 – Henry Carpenter) sau Finn Wolfhard (serialul Stranger Things, 2016 – Mike Wheeler).
La fel de bine cum o carte ne îndeamnă să mergem la film și filmul ne poate conduce către carte. Găsiți cartea în limba română aici. Vă recomandăm și o recenzie a cărții pe care am citit-o cu plăcere.
Febra lalelelor – o dramă printre gingașele lalele
Să lăsăm însă subiectele înspăimântătoare – ar mai fi multe de spus despre alte câteva adaptări la film ale unor cărți scrise cu sânge rece, care au premiera în această toamnă, dar este seară și putem reveni cu o altă sesiune de informații.
Ar mai fi o ecranizare interesantă și deja controversată pentru 15 septembrie și oarecum din alt registru, deși nici acesta n-ar fi unul tocmai vesel. Subiectul pare promițător, desi destul de agitat. O pereche de îndrăgostiți cred că dragostea lor este neprețuită și merită orice. Așa că vor căuta cu înfrigurare laleua norocoasă din Țara Lalelelor. Aceasta ar trebui să-i apropie de visul lor ambițios de a fi liberi. Dar lucrurile nu sunt nici pe departe simple.
Tulip Fever (Febra lalelelor) este replica în film a cărții omonime a scriitorarei Deborah Moggach, Tulip Fever (1999).
Cu o distribuție interesantă – îl regăsim pe renumitul Christoph Waltz, pe Dane DeHaan (Life, 2015 – James Dean), sau pe Alicia Vikander (Ingrid Bergman: In Her Own Words/Ingrid Bergman, despre ea însăși, 2015 – vocea faimoasei actrițe), cu un subiect deopotrivă învolburat și delicat, cu o atmosferă de epocă și o dramă romantică, care refuză să rămână în trecutul secolului XVII, ar putea fi o dublă invitație la fel de tentantă, atât la film și cât și la lectura cărții. Autoarea Deborah Moggach se pare că nu a fost tradusă în limba română (nu am aflat decât această informație, care m-a oprit într-un final din repetate căutări eșuate), dar putem încerca o lectură direct în engleză, de ce nu. Deci dacă sunteți interesați iată și sugestia.
