Titlul: Povești
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Număr de pagini: 160
De multe ori m-am întrebat cât voi trăi, căci am impresia că timpul trece prea repede, iar eu nu sunt în măsură să realizez tot ce mi-am propus. Deși, în comparație cu alte persoane, mă pot lăuda că am strâns câteva realizări demne de invidiat în palmaresul personal, cu toate acestea, tind să cred că sunt prea puține și mai este loc destul și pentru altele.
Pornind de la acest gând, doresc să vă prezint povestioara „Firul vieții” de Frații Grimm. Pentru munca pe care acești doi maeștri literari, Jacob (1785–1863) și Wilhelm Grimm (1786–1859), au depus-o la ridicarea din temelie a limbii germane literare și nu numai, noi, generațiile tinere, le suntem datori cu un dram din timpul nostru prețios pentru a le citi poveștile care ne-au făcut copilăria mai frumoasă și somnul mai liniștit. Dar, să revenim la opera pe care v-am promis-o spre prezentare astăzi.
La începutul lumii, s-a stabilit pentru fiecare vieţuitoare durata de viaţă. Inițial măgarului i s-au oferit treizeci de ani. Spre surprinderea tuturor, animalul nu i-a acceptat. I s-a părut o durată mult prea mare pentru o muncă și bice mult prea aprige, ce-i vor aduce numai tristețe și suferință ca să-și dorească o viață atât de lungă. Argumentele aduse de animal au fost ascultate, acceptate. În schimb, măgarul a primit optsprezece ani în loc de treizeci. Fericit, animalul a intrat înapoi în rând și a urmat câinele.
Vârsta pe care animalul de dinaintea lui a refuzat-o, i-a fost oferită noului venit. Dar nici acesta nu a primit-o cu inima deschisă sub pretextul că dinții îi vor cădea, iar vocea îi va pieri. Plângerea câinelui a fost şi ea ascultată, iar viaţa i-a fost scurtată de la treizeci de ani la doisprezece ani. Auzind acestea, câinele s-a retras mulțumit în rând și i-a făcut loc maimuței.
Destinul s-a așteptat ca aceasta să accepte să trăiască treizeci de ani, însă gândul că va trebui să se strâmbe la oameni atâta timp, să arate un zâmbet, care de multe ori i-ar fi mascat tristețea, a îngrozit-o, determinând-o să refuze. Și astfel, viața i-a fost redusă cu zece ani. În cele din urmă și-a făcut apariția omul sănătos și viguros care a vrut să știe și el cât de lungă va fi existența sa.
Ultimului venit, vârsta de treizeci de ani i s-a părut prea scurtă. La vârsta aceea de-abia termin de construit casa în care voi locui, fac focul ce-mi va încălzi vatra, plantez copaci din ale căror fructe mă voi hrăni. Aşa că, nu-i conveni acestuia să moară atunci când adevărata viață începea pentru dânsul. Ca totul să fie bine, Destinul îi mai adăugă cei doisprezece ani scurtați din viața măgarului. Nici cu acest adaos, omul nu se mulțumi; mai primi optsprezece ani scurtați din viața câinelui, și chiar alți zece scurtați din viața maimuței. Acum viața sa se lungise până la șaptezeci de ani, dar tot nu erau de ajuns ca să-l mulțumească pe acesta. Primii treizeci de ani sunt frumoși, iar omul este sănătos și viguros, se bucură de viață și chiar muncește. Următorii doisprezece ani, oferiți de la măgar sunt plini de greutăți. Următorii optsprezece ani, primiți de la câine sunt prevestitorii unei vieți dure ce avea să vină odată cu lipsa dinților ce atrage după sine greutatea întâmpinată la mâncat. După ce și aceștia trec, vin cei zece ani de la maimuță, atunci când mintea omului slăbește, iar acesta intră în rolul copilului fără minte. Și uite așa reușește să pară ciudat în fața celor din jur, determinându-i pe aceștia să-și schimbe impresia avută despre el.
Aceste adevăruri grave sunt îmbrăcate în haina ușoară a poveștilor, pentru a ne determina să zâmbim, înainte ca Destinul să-și pună amprenta asupra noastră.
În încheiere, vă dau un sfat prietenesc: prețuiți fiecare clipă ca și când ar fi ultima, căci uneori viața transformă bucuria în necaz și tristețea în voie bună, atunci când ne așteptăm cel mai puțin.
