Fluturi – Irina Binder

Titlul: Fluturi vol. 1 + 2
Autor: Irina Binder
Editura: For You
Ediţia a 2-a
An apariţie: 2016
Număr pagini: 596

„Cea mai bine vândută carte în 2013 și 2014 este un roman de dragoste inspirat dintr-o poveste reală. În Fluturi se regăsesc toate trăirile omenești: rătăciri, slăbiciuni, secrete, greșeli, alegeri, pierderi și deziluzii. Numele personajelor sunt fictive.

Cei care doresc să citească o parte din poveste (și pentru a evita să cumpere o carte care ar putea să nu fie pe placul lor) pot citi aici primul capitol al cărții”. Prezentarea de mai sus îi aparține autoarei și se regăsește pe blog-ul acesteia http://www.irinab.com.

Chiar așa, cine sunt Fluturii? Ca să parafrazăm din retorica confesivă a personajului principal al unei cărții, numită simplu Fluturi.

Când spunem romanul Fluturi de Irina Binder vorbim de evidențe, dar și de ceva impalpabil, insesizabil, ceva alimentat de un izvor subteran fierbinte și curativ. Prima evidență ar fi popularitatea cărții, faptul că se află în topul preferințelor cititorilor români. A doua, o lectură fluentă, ușor de parcurs, fără o stilistică încărcată, dar greu, greu de digerat. Pentru mine a fost dificil, pentru că m-a copleșit emoțional, m-a smuls din rădăcini și, nu de puține ori, a trebuit să-mi reprim nervii, chiar și repulsia, la propriu. Așa a fost pentru mine, impactul poveștii, al experiențelor prin care trece personajul. Dar cum spuneam, cartea este formată din straturi și nu știu exact dacă este recomandat să intri prea adânc fără antrenament. Dar nu ai ce face. E ca atracția apei pentru unii oameni și în categoria acestora mă înscriu. Aproape că uiți de precauții și te afunzi fără voie, chiar dacă nu ai luat lecții de înot, nicio oră. Te poți îneca, este adevărat, sau poți învăța să înnoți, să pluteși ușor asemeni Fluturilor.

Cine sunt?

Sunt un om care a uitat, de multe ori, cine este și cine vrea să devină, dar pe care iubirea l-a făcut să regăsească mereu, drumul către sine.

Sunt doar un om… iubit, urât, aprobat, dezaprobat, acceptat, respins, înțeles, neînțeles, admirat, judecat… sunt doar un simplu om, care are nevoie de pace interioară, de echilibru, de locul lui sub soare, de steaua lui pe Cer, de vise… un om care vrea să iubească și să fie iubit.

Viața nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit sau nu de o nenorocire.

Între o întrebare capitală, o afirmație și o negație se așază zbuciumată viața. Are cel mai bun loc, dar se uită mereu în stânga și în dreapta enervant de capricioasă. Și ea ne ocupă tot timpul… Am avea altceva mai bun de făcut?

Cartea se deschide cu… concluzii. Și cine are timp de concluzii? Un suflet anesteziat… Din ce cauză?

Bineînțeles, ne dorim să știm de unde vin aceste idei existențiale tulburătoare. În casa Irinei, personajul principal al cărții, în ajunul Crăciunului, intră Robert. Pare un prieten, nimic neobișnuit… Dar un prieten care aduce un brad gata împodobit din București în Brașov și care îi amintește Irinei, ocupată cu pagini de idei într-un jurnal, din care am redat două-trei paragrafe, de pierderi și experiențe triste. Robert adoarme obosit, iar Irina, care până atunci era anesteziată, amorțită, se trezește la viață.

Pentru că până să deruleze firul amintirilor și întâmplărilor, Irina procedează ca în Geneză. La început a fost cuvântul, ideea și aceasta ne informează: am învățat că responsabilă pentru toate evenimentele care conturează, mai mult sau mai puțin, viața unui om, e iubirea. Nu vă vine să credeți?… Irina ne va sili până la urmă să consimțim, pentru că, dezvăluind povestea ei plină de dramatism, ne va determina să privim în noi înșine.

Irina este o tânără modestă, cu așteptări realiste, adică o persoană din categoria de mijloc, social vorbind. Dar datele care o recomandă, impactul pe care îl are asupra oamenilor din jur, percepția personajelor care intră în relație cu ea, ne fac să credem că e diferită.

Când l-a cunoscut pe Robert și pe Matei, adică tot ce avea pe lume Robert – în copilărie își pierduse părinții și a fost în cele din urmă adoptat de părinții lui Matei, cei doi fiind ca frații, Irina avea 19 ani. Un viitor sigur și frumos se întrezărea pentru o tânără care era percepută de ceilalți ca fiind o forță, pentru că mă descurcam foarte bine în situații de criză.

Destinul însă îi pregătea altceva Irinei. Într-o discotecă din Poiana Brașov planurile ei se intersectează cu intențiile a doi tineri superbi, Matei și Robert.

Aceștia păreau râvniți, dar inaccesibili. În momentul când intră în discotecă lumea le este la picioare. Chiar și prietenii Irinei sunt impresionați. Mai puțin ea, deși realizează totuși, venindu-i foarte greu să creadă, că prezența ei acolo stârnește interes din partea acestora. Matei își propune să o cucerească, iar Robert… o privește ciudat.

La doar 27 de ani, Matei era un tip realizat, dintr-o familie înstărită. Împreună cu Robert aveau afaceri înfloritoare în domeniul imobiliar și al construcțiilor, dețineau o fermă, cu alte cuvinte aveau o situație materială de invidiat.

Dar întâlnirea cu Irina face ca două lumi total diferite să intre în coliziune. Matei se simte atras de Irina, pentru că este interesantă, frumoasă, senzuală, misterioasă, impunătoare, puțin arogantă și descurajant de directă, deci o fată care s-a arătat greu de cucerit și deloc interesată de mașina sau popularitatea tânărului.

Irina, deși rezervată, nu poate însă să contrazică totuși evidențele: o flata interesul bărbatului, deși își pierdea încrederea în sine atunci când era pusă în balanță cu oameni superiori, prin prisma banilor.

De la 17 ani, Irina locuia singură, într-un apartament închiriat, pe care dorea să-l cumpere în viitor. Tatăl ei nu mai trăia. Părinții ei – între aceștia fusese o diferență considerabilă de vârstă – se despărțiseră când Irina era un copil. A rămas să fie crescută de tată – m-a învățat tot ce știu.

A fost bine educată, adică foarte frumos cum constata Robert. Tatăl ei, un bărbat pedant și cult a învățat-o să fie independentă și i-a dat un sfat: tata mi-a spus că sufletul meu este un castel. Că indiferent de luptele care se dau în afara lui, eu trebuie să păstrez interiorul frumos și curat.

Nenea Vili, domnul acela distins, de modă veche din amintirea Irinei, a mai realizat ceva. I-a respectat feminitatea și i-a cultivat-o. O  trata ca pe o prințesă, tocmai pentru a învăța să se poarte ca o prințesă, adică să nu fie băiețoi și nici femeie în pantaloni, cum zicea el. Iar Irina a devenit o tânără de o feminitate tulburătoare, care urma să răstoarne o lume încrâncenată în valori materiale.

Fără să îți dai seama în timp ce devorezi cartea (demult nu mi s-a mai întâmplat să nu pot nota nimic în timp ce citeam), la final observi că una din coordonatele principale ale cărții este feminitatea, un concept, mai mult, decât un bun înnăscut al femeilor. Irina este ea însăși feminină, dar este în egală măsură „creată” sau „revelată” celorlalți prin educația primită de la tatăl ei. În ceea ce o privește, feminitate este asumată, nu este o slăbiciune ci o virtute: Îmi plac ținutele feminine; rochiile lungi, mai ales dacă au o croială medievală; fustele și hainele în care mă simt lejer. La această feminitate, în mare parte educată, se adaugă o personalitate puternică: Nu suport să fac parte din tipare și nici să mai văd alte tipe îmbrăcate la fel, de aceea încerc să fiu unică. Deopotrivă tatăl ei i-a insuflat credința în valori tradiționale, morale și umane. Ea respectă toți oamenii indiferent de poziția socială. Încearcă să ajute copiii dintr-un orfelinat, să facă viața mai ușoară unui venerabil profesor rămas văduv, să acorde puțină atenție unui copil din vecini imobilizat într-un scaun cu rotile și ajutor unui măturător. Iubește animalele, copiii. Are o vorbă potrivită pentru fiecare om atât pentru „tanti” din piață cât și pentru tinerii din lumea bună a Bucureștiului.

Cu alte cuvinte vede ce se petrece în jurul ei, nu trece fără să observe, să simtă și de aceea nu poate trece neobservată

Nu cred că este o afirmație hazardată să spun că autoarea a creat unul din personajele feminine memorabile din literatura noastră. Eu o voi așeza alături de clasicile deja Monica și Olguța (La Medeleni), Dna T. (Patul lui Procust), Otilia (Enigma Otiliei), Nory Baldovin (Rădăcini – Ciclul Hallipa), Nora (Accidentul).

În plus, avem privilegiul să știm ce simte și ce gândește pentru că este personajul narator, reflector, cel care ține un jurnal, dar, în egală măsură, avem acces și la opiniile celorlalți despre ea. Ea ne este prezentată și prin antiteză cu alte personaje feminine: Alexandra sau Diana, de pildă, tinere frumoase, înstărite, educate, stăpâne pe ele, pălesc, devin confuze, ridiculizate, stânjenite în prezența ei.

Un alt pilon, pe care se sprijină construcția cărții, este iubirea. Un alt concept care dezarmează, subjugă, răstoarnă, demască. Măștile cad rând pe rând în prezența iubirii.

Matei și Irina încep o relație care pare perfectă. În cele din urmă, Irina acceptă să se multe în casa somptuoasă de la Snagov, iar aceasta se „încălzește” în prezența ei. Însă nimic nu este ceea ce pare a fi.

Matei mai fusese căsătorit – o căsătorie impusă de tatăl lui. Acum locuia la Snagov cu fetița lui, Cezara, care a rămas în grija sa, cu Robert, Oli, o femeie care a îngrijit de cei doi încă din copilărie și o prietenă, Sandra.

Robert pare un singuratic, introvertit, un fel de crai de curte nouă.

Acestea erau datele acelei familii. Cele oficiale. Cu trecerea timpului Matei începe însă să arate carențe de compatibilitate, dezvoltă în paralel relații pasagere descoperite rând pe rând de Irina. Se pare că trecutul îl marchează. Nu-i este ușor să se atașeze și este speriat de influența Irinei asupra lui – simțeam cum mă subjugi, cum deveneam dependent de tine.. , dar și de posibilitatea de a o pierde. De aici, un comportament aberant, excesiv de posesiv, ajungând să o sufoce pe Irina. Și lucrurile nu se opresc aici.

Matei este dependent și de Robert, deși pare strălucitor și stăpân pe el. Robert preia multe din responsabilitățile lui Matei. Și ajunge chiar să-l substituie cu brio în anumite situații care o privesc pe Irina.

În comparație cu Matei, Robert pare bărbatul perfect. Irina descoperă că nu este deloc arogant și rece, așa cum i se părea la început, ci un om care ascultă, un prieten care înțelege, care încearcă să o cunoască și să-i acorde din timpul și atenția lui.

Dar revin la ideea mea, lucrurile nu sunt ceea ce par. Descoperim un suflet masculin de o complexitate uimitoare. Deși manifestă un devotament exemplar față de Matei, Robert este de fapt demult îndrăgostit de Irina. Iar la finalul celor două volume personajul ni se revelează din mai multe unghiuri. Robert nu este perfect, este doar sufletul pereche al Irinei. Decizia va rămâne la ea, dacă va accepta să facă o alegere dureroasă, dar perfect corectă sau nu. Să aleagă între spiritul de sacrificiu, care o caracteriza și fericire, să-și depășească anumite sentimente contradictorii față de Robert.

Cu alte cuvinte între concepte și trăiri, între surogat și autentic, între datorie și suflet, între mândrie și prejudecată, între dragoste și ură, între agonie și extaz se derulează întâmplările personajelor. Viețile lor sunt tulburate de întâlnirea cu iubirea și feminitatea, greu de acceptat sau declarat în societatea noastră rece, calculată. Toate personajele poartă măști, unele dintre ele le au bine fixate, altele improvizează în situațiile care se succed nebunește, neverosimil, nici măcar pentru ele: Deja mă obosește telenovela asta… replică exasperat unul din personaje; Asta e viața mea, sau un film de groază? De ce mi se întâmplă toate astea?, se întreabă Irina. O poveste de dragoste clasică cu personaje moderne și cu final deschis. Imediat gândul mi-a pornit spre Romeo și Julieta sau Catherine și Heathcliff din La Răscruce de Vânturi.

Aș adăuga că scriitoarea mânuiește cu talent arta dialogului. Personajele schimbă replici pline de sensibilitate, pertinente, tăioase, inteligente, ironice. Ele sfătuiesc, mărturisesc, ascultă sau se ceartă zgomotos, joacă felurite roluri, se descoperă, se demască, dar nu cad în derizoriu. Este un aspect care mi-a plăcut la acestă carte. În niciun moment, nicio pagină nu am simțit-o ca după o rețetă anume. Nu m-am simțit prinsă între trivialități inutile sau scene amoroase explicite. La prima vedere povestea pare stridentă, violentă, scandaloasă sau patetică. Ea devine credibilă însă prin tragismul situației datorat trăirilor intense, clocotului interior al personajelor.

În concluzie, o carte despre iubire și feminitate, despre amprenta pe care o lasă acestea în viețile oamenilor și despre oameni, care sunt nevoiți, printr-un joc al destinului, să se raporteze la cele două. Unii devin confuzi, se poartă nebunește, alții le ignoră sau le înlocuiesc pur și simplu cu pasiuni trecătoare. Puțini sunt cei care vor putea respira aerul de la asemenea altitudini, puțin accesibile. Mulți văd, puțini cunosc.

– Ascultă-ți inima, Irina. Caută o cale să faci lucrurile corect, dar ascultă-ți inima!

*

*     *

 – Știi, ai ceva deosebit – ceva ce nu am mai văzut la nimeni.

– Ce?

– O putere miraculoasă ca să faci oamenii să vadă viața altfel, să-și dorească mai mult…