Titlul: Însemnările unei puştoaice, volumul 1
Autor: Rachel Renée Russell
Editura: Grupul Editorial Art
An apariţie: 2019
Număr de pagini: 282
Dacă aţi citit până acum pe blog recenziile la primele trei volume din seria „Jurnalul unui puşti” de Jeff Kinney, a venit momentul să vă prezentăm şi cărţile din seria „Însemnările unei puştoaice” de Rachel Renée Russell. Ambele serii se prezintă sub forma unui jurnal de adolescent, al unui băiat respectiv al unei fete, combinând ideile scrise cu schiţe reprezentative.
Posesoarea jurnalului de faţă, Nikki Maxwell începe însemnările despre viaţa, gândurile şi sentimentele sale în data de 31 august. Anul nu este specificat, deci întâmplările din jurnalul de faţă ar putea avea loc, pentru cititori, în orice moment, chiar şi în prezent. Nikki avea o soră mai mică, pe Brianna.
Tânăra şi-a dorit cu ardoare un telefon nou, însă mama sa i-a cumpărat în schimb o carte cu paginile albe, deci un jurnal. Puştoaica este elevă la Şcoala Generală Westchester, şcoală la care se acomodează cu greu, şi consideră că prezenţa unui telefon şic o poate ajuta să atragă atenţia colegilor şi să-şi găsească astfel un loc în grupul DCP (Drăguţă, Cool & Populară).
Dulapul eroinei noastre este fix lângă cel al lui Mackenzie, cea mai populară fată din clasa a opta.
Nikki, la cursul de geometrie a primit de la Mackenzie o invitaţie roz cu o mare fundă albă, invitaţie la petrecerea dată de ziua ei, un eveniment neaşteptat care i-a umplut sufletul de bucurie şi încântare. Dar ce să vezi, invitaţia nu era pentru puştoaica noastră ci înmânată ei pentru a o da mai departe Jessicăi.
Puştoaica noastră s-a împrietenit cu Zoey şi Chloe cu care plănuieşte să facă ceva nou prin care să-i atragă atenţia doamnei Peach. Fata mizează să le aleagă pe ele dintre cei şase elevi silitori cu care să facă o călătorie de cinci zile la Biblioteca din New York. Oare un tatuaj care să promoveze cititul reprezintă alegerea perfectă, biletul spre excursia la New York? Dacă cele două fete, Chloe şi Zoey, îşi doresc să-şi facă acel tatuaj, părinţii lor nu au fost de aceeaşi părere aşa că planul a căzut instantaneu.
Cum în vocabularul oricărui adolescent ce nu vrea să fie înţeles de cei din jur sau mai bine zis de părinţi, bunici ori de cadrele didactice argoul ocupă un loc fruntaş, şi în viaţa lui Nikki apar termeni precum: DCP (Drăguţă, Cool & Populară), FFR ( foarte, foarte rapid), SMR (Sindromul Montagne Russe) etc.
Dacă planul cu tatuajul a căzut pentru Chloe şi Zoey, fetele au decis să fugă şi să trăiască pe cont propriu în Biblioteca din New York, însă Nikki a început să conceapă câteva planuri măreţe pentru a le împiedica pe prietenele sale să facă acest pas greşit.
Puştoaica noastră a simţit fluturi în stomac, în noua sa şcoală, pentru Brandon. Băiatul, văzându-i desenele a îndemnat-o să se înscrie în competiţia de artă avangardistă, competiţie în care se duela cu Mackenzie. Proiectul celor trei fete, Nikki, Chloe şi Zoey, pentru Săptămâna Bibliotecii Naţionale se numea „Schimb de cerneală: donează o carte pentru un tatuaj”, adică Nikki realiza diverse tatuaje colegilor săi de şcoală cu stiloul. În schimbul tatuajului posesorul desenului era nevoit să doneze o carte.
Lucrurile au luat o altă întorsătură pentru puştoaica noastră: numărul mult prea mare de comenzi pentru tatuaje a extenuat-o şi a determinat-o să-şi dea demisia din acest proiect, iar relaţia de prietenie cu Zoey şi Chloe s-a cam răcit. Încă o lovitură grea vine o dată cu dorinţa lui Nikki de a se transfera la altă şcoală. Oare ce a determinat-o pe puştoaica Nikki să se răzgândească şi să-şi continue studiile la Şcoala Generală Westchester? Cum a câştigat competiţia de pictură avangardistă şi a devenit partenera de laborator a lui Brandon? Răspunsurile la aceste întrebări le veţi găsi citind opera de faţă, o lectură uşoară, hazlie, plină de scene amuzante, transmise prin limbajul simplu al unei tinere de clasa a opta.