Titlul: Jurnalul unui puşti vol. 3: Ultima picătură
Autor: Jeff Kinney
Editura: Grupul Editorial Art
An aparţie: 2022
Număr de pagini: 228
Seria „Jurnalul unui puşti” este chiar şi pentru cei mai sobri cititori o piatră de încercare. Cu greu reuşeşti să nu izbucneşti în hohote de râs care se succed precum volumele de cărţi ale scriitorului Jeff Kinney. Noroc că întâmplările cu haz, ce îl au protagonist pe Gregory (Greg) Heffley, un puşti timid, dar mereu gata să se facă remarcat, sunt dozate astfel. Ca cititor te resimţi puternic după atâta râs şi chiar ai nevoie de o pauză.
Eu tocmai asta şi fac. Am terminat volumul 3, „Ultima picătură”, şi sunt într-o pauză pentru o nouă recenzie la această serie. Vă pot spune că umorul sporeşte pe măsură ce înaintezi.
După cum ne-a obişnuit, Greg Heffley revine cu şi mai multă forţă, în volumul 3. Îşi continuă jurnalul şi ne uimeşte, de fapt ne şochează cu talentul său, de un comic extrem, ce-i drept, de a amplifica lucruri lipsite de importanţă. De, dacă ne gândim mai bine, nu doar el devine ridicol. Pentru că, până la urmă, pe acele lucruri lipsite de importanţă, cei din jurul lui pun mare preţ, iar el este doar cel care ţine mult la părerea celor din jur. Aşa se nasc o serie de efecte comice în lanţ, iar acestea atrag după sine multe răsturnări de situaţie care dau cititorului şi mai multe motive să se amuze copios.
De fapt totul începe cu bine şi se termină cu… perfect: Greg porneşte de la un clişeu al Noului An. Oamenii obişnuiesc să îşi propună diverse chestii la început de an, cum ar fi să îşi ia angajamente, să facă un pariu cu ei înşişi pentru diferite optimizări. Să fie mai buni la…, să facă mai bine cutare lucru, să uite de…, să se lase de… şi aşa mai departe.
Greg cântăreşte bine situaţia şi decide că are o problemă:
Ei bine, problema e că nu mi-e deloc uşor să mă gândesc cum aş putea fi mai bun, pentru că sunt deja una dintre cele mai bune persoane pe care le cunosc.
Aşa că Greg ajunge să procedeze cam ca noi toţi. Va fi mai bun, ajutându-i pe alţii să devină mai buni. Adică? Păi, ce n-aţi înţeles? Nu e mai uşor aşa? Ca să-i facă mai buni pe alţii, întâi şi întâi, trebuie să pornescă de la ideea că aceia sunt răi, că au multe defecte sau slăbiciuni care trebuie găsite urgent şi corijate pe loc.
Din păcate, Rodrick îi va pune, ca de obicei, această nouă teorie, la punct. Cât despre Mami, Tati sau frăţiorul său, Manny, care în acest volum devine o adevărată pacoste pentru Greg, aceştia nici măcar nu-i apreciază eforturile, pur şi simplu îl ignoră.
De undeva însă Greg, totuşi doar un copil, a împrumutat acest fel de a gândi. Cum că ceea este valabil pentru el, trebuie să fie neapărat valabil şi pentru alţii. Să fie cumva chiar Tati sursa de inspiraţie sau fratele mai mare?
În acest volum, dificultăţile în relaţia cu tatăl său, Frank Heffley, escaladează şi puţin a mai lipsit ca Tati să-şi vadă visul cu ochii: să facă dintr-un puşti timid precum Greg, un bărbat adevărat. Mai întâi puştiul pasionat de benzi desenate şi jocuri video este pus să joace fotbal, să se înscrie în Liga de fotbal. Totul se termină destul de… delicat, atunci când, într-un meci, portarul Greg a lăsat poarta de izbelişte pentru a se juca într-un câmp de păpădii din vecinătatea acesteia. Echipa sa a pierdut, iar pentru a repara această nouă abatere, Tati îi mai dă lui Greg o şansă să îndrepte balanţa în favoarea mişcării. În ce fel? Să-şi petreacă vacanţa de vară în tabăra unei academii militare, Spag Union.
Mami, în schimb, are o altă tehnică de a-l aduce pe drumul cel bun pe Greg. Mai ales când e stârnită, iar puştiul se întrece pe sine în această privinţă, pentru că o fi el timid, dar e mereu plin de surprize. Problemele cu Mami încep odată cu unul din cele mai năstruşnice cadouri de Crăciun, de la unchiul Charlie, care niciodată nu se gândeşte la ceva cu adevărat distractiv: cum ar fi un joc video, Twisted Wizards.
La şcoală se ţine de şotii, dar face ce face şi ajunge să aibă şi rezultate din ce în ce mai slabe la învăţătură. De vină: mersul pe jos, aproape un kilometru până la şcoală, după ce traseul autobuzului a fost deviat, puii de somn de după programul şcolar şi uitatul la televizor simultan cu învăţatul. Sau probabil că, stând mai mereu cu ochii pe ceilalţi, Greg chiar a uitat de sine. Ar fi şi asta o variantă.
Dar Greg este şi protagonistul celor mai hazlii întâmplări şi trebuie chiar să vă ţineţi departe de locurile populate atunci când citiţi cartea pentru că există riscul să râdeţi cu gura până la urechi de unii singuri. Mie mi-au plăcut cel mai tare trei dintre situaţii: una este legată de părerea lui Greg despre cărţile pentru copii şi autorii acestora, alta îl prezintă pe Greg critic la adresa lui însuşi pentru că veţi vedea în ce fel se lasă păcălit de anunţurile de mică publicitate şi care vor fi consecinţele, iar a treia ne dezvăluie cauza decepţiei lui când vine vorba de felicitările de Sfântul Valentin oferite colegilor (un obicei al şcolii) şi efectele comice ale acesteia.
Sigur, putem citi totodată printre rânduri şi aluziile usturătoare ale autorului cu referire la astfel de situaţii în care chiar noi ne putem regăsi.
Dar sunt şi momente de adevărat delir comic, iar trei dintre ele pun la grea încercare rezistenţa la frig a lui Greg.
Fiecare volum pare a avea şi o mică învăţătură de minte, o uşoară lecţie de viaţă. Ceva este de reţinut şi aici în legătură cu alegerile romantice ale băiatului, cu modul său copilăresc de a reacţiona, dar şi cu ce reflecţii se alege din acea experienţă, până la încheierea volumului.
Aşa cum am precizat deja, finalul este surprinzător de mulţumitor pentru Greg. El concluzionează:
Nu ştiu pe nimeni care să aibă nevoie de puţin noroc mai mult decât am eu, pentru că după cum vă spuneam, sunt unul dintre cei mai buni oameni pe care îi cunosc.
Noi, cititorii, ne dăm întâlnire în curând pentru recenzia la volumul 4 din serie. Până atunci citiţi recenzia la volumul 1 şi volumul 2 sau dacă sunteţi mult mai avansaţi în lectura acestei serii, lăsaţi într-un comentariu, câteva impresii. Ar fi interesant să am şi eu ceva indicii amuzante din următoarele volume. Închei acum cu „SFÂRŞITUL.”, bineînţeles exact aşa cum este el prezentat în jurnalul lui Greg:
