Titlul: La Medeleni
Autor: Ionel Teodoreanu
Editura: Agora
An apariție: 2011
Număr pagini: 850
Din nou la Medeleni
Drumuri, volumul II din trilogia La Medeleni, ne dă șansa de a ne reîntâlni cu eroii de la Medeleni, de a reveni în raiul copilăriei, de data aceasta cu altă dispoziție sufletească. În recenzia la volumul I (click aici) vă atrăgeam atenția asupra talentului extraordinar al scriitorului. Mi-a întrecut toate așteptările și în acest al doilea volum. În egală măsură, am apreciat justețea deciziei sale de a continua opera, chiar dacă în prima fază am fost nedumerită.
În opinia mea, Ionel Teodoreanu edifică Hotarul nestatornic ca pe o operă întreagă, din care nu lipsește nimic, fără a-i știrbi totuși „virtualitățile”. Ar fi fost îndeajuns de convingător cu primul său roman, mai bine zis, cu un singur roman desăvârșit. De ce să riște comparația printr-o succesiune? Dar subliniam în recenzia pentru volumul I cum personajele prezintă un interes uriaș pentru cititor. Ele mobilizează toate emoțiile. Le atașăm gândurilor noastre, le trasăm imaginar posibile evoluții.
Citind volumul II până la sfârșit, mi-am dat seama că, pe lângă motivarea cititorului, scriitorul a fost stimulat să continue seria La Medeleni și de o dorință intimă, nemărturisită, dar care se insinuează, ce-i drept în plan secundar, în al doilea volum intitulat Drumuri. Scriitorul simte necesitatea de a împărtăși cu cititorii ideile sale despre literatură, despre scriitori, chiar despre proiectul seriei La Medeleni, investindu-i pe eroii cărții, la care sunt conectați afectiv cititorii, să îi reprezinte gândurile, viziunea despre artă și tendințele literare, despre roman și viață, să polemizeze cu ideile vehiculate în epoca sa. Practic avem onoarea să fim primiți în atelierul operei sale și simțim foarte puternic prezența scriitorului, care nu mai este deloc o umbră discretă, ci poate chiar unul sau mai multe dintre personajele cărții. Față de cel puțin un personaj îi ghicim afinitățile sufletești.
Câteva curiozități din primul volum sunt astâmpărate
Ei, dar înainte de toate, să ne reamintim că Ionel Teodoreanu ne-a făcut curioși. Ne bucurăm că parcurgând Drumuri ne putem apropria de răspunsuri pentru cel puțin două curiozități din primul volum. Și anume: aflăm ce va face Dănuț cu tot acel prea plin din „turbinca lui Ivan”. În copilărie se mândrea cu secrete de temut – o minte imaginativă, un suflet avântat. Oare atunci când se va revărsa tot conținutul acela fabulos, toată acea comoară, vor rezulta efecte devastatoare sau se va pregăti terenul fertil pentru un proiect artistic? Olguța este celălalt personaj care ne stârnește nu doar dorința de a cunoaște mai multe despre el ci mai ales dorința de a-i simți din nou prezența în paginile cărții: gândul „neprevăzut și vivace”, verva neobosită, energia solară, modelatoare.
Să pornim la drum!
În volumul II, Drumuri, îl regăsim pe Dănuț în garsoniera din Pitar-Moșu. Este elev al Liceului Lazăr din București, în penultimul an. Vacanța de vară bate la ușă, tezele se interpun și blochează căile de evacuare din imaginația elevilor cu inima aprinsă de dorul de vacanță.
Premiant printre colegi și captiv neconsolat în mreaja unei iubirii parfumate și efemere, Dan Deleanu trăiește cu intensitate sentimente antagonice precum un Othello al vremurilor sale. Îi cunoaștem colegii și prietenii, pe Anton Idriceanu, zis și Tonel, bâlbâit, dar imperturbabil la critici și zeflemea, pe Mircea Balmuș, grijuliu și îmbujorat, spaima capetelor neascuțite ale creioanelor Hardtmuth, Dorel Deiu, zis și Cyrano de Bergerac, din cauza nasului proeminent. Facem cunoștință cu Adina, iubita cu trup de porțelan, cu păr roșcat și cârlionțat de păpușă. Și așteptăm vacanța, poate, poate ne vom vedea din nou cu Olguța, năbădăioasa surioară a lui Dănuț, sau cu a sa Ileană Cosânzeană din copilărie, Monica, cea bălaie și cuminte
Dar impresia de început, cu dor de Medeleni, a celui de-al doilea volum, se risipește cu repeziciune în cursul tumultos al evenimentelor. Dănuț este, în ciuda aspectului său fizic voinicesc, mai puțin stăpân pe situație ca oricând. Supus exclusiv capriciilor dragostei, neglijează somnul, dar nu numai. Uită să trimită regulatele scrisori către mama ba chiar încurcă niște dedicații. La icoana copilăriei sale, Monica, ajung vești îngrijorătoare. Monica și Olguța locuiesc acum la Iași, cu părinții, sunt elevele pensionatului ieșean „Humpel”. Frumusețea Monicăi are legiuni întregi de adoratori, iar Olguța debordează de veselie și sănătate. Aplombul și istețimea ei se fac remarcate în orice împrejurare, impun respect și admirație, nasc indignări și înăbușă sentimente. Și noi, cititorii, alături de personaje poposim o vreme la București și apoi ne mutăm pentru scurt timp la Iași, gustând din atmosfera ambelor orașe, la începutul veacului trecut.
La Iași facem cunoștință cu Puiu, Mihu Deleanu, verișor de-al doilea cu Olguța și Dănuț. Este un personaj cheie în acest al doilea volum și propune un rol interesant și în cel de-al treilea.
Escapada Olguței
Firea întreprinzătoare a Olguței și tăcerea plină de înțelesuri a lui Dănuț se vor combina perfect pentru ca să aibă loc o escapadă la București. Fără pregătiri și fără preaviz, Olguța pleacă la București cu trenul, împreună cu domnul Deleanu, chemat de niște chestiuni profesionale în capitală. Așa se face că Dănuț este trezit dis-de-dimineață de glasul vesel și de tonul pus pe șotii al sorei lui. Bucuria revederii se întrepătrunde cu planurile de spionaj ale Olguței. Aceasta face în sfârșit cunoștință cu Mircea Balmuș și părinții acestuia, coana Catinca și conu Mihăiță, pe care îi știa doar din scrisoriile lui Dănuț. Află informații despre Adina, iubita care îi tulbură liniștea lui Dănuț, dar și pe cea a Monicăi. Împreună cu fratele ei și cu colegii acestuia, deghizată în uniformă de băiat, se plimbă prin București în automobilul lui Herr Direktor, stârnind indignări adulte: „– Auzi, domnule! Elevi de liceu?!… Se duce țara de râpă! comentă un pieton serios și năucit apariția și dispariția corului impertinent din automobilul zburlit de brațe.”
Și cu această Escapadă a Olguței se încheie partea întâia a volumului Drumuri, volum care cuprinde trei părți.
În partea a doua Drumurile se întorc la Medeleni odată cu vacanța de vară a lui Dănuț. El trebuie să lase în urmă Bucureștiul și pe iubita sa, Adina. Iar iubita plănuiește să se piardă și ea puțin câte puțin în necunoscutul vacanței de vară, să plece în străinătate pentru a redeveni femeia de odinioară, mai în vârstă ca el, versată, dar mai ales eliberată de complicațiile dragostei care îi primejduiesc confortul sufletesc. Rolul drăgălașei fetițe din imaginația sau, cine știe, din nostalgia pentru copilărie a lui Dănuț ia sfârșit. Rolul unui Dănuț care să învioreze blazarea sufletului ei de femeie, de asemenea. De altfel adolescentul are parte de un carusel de stări, închipuite iele sufletești care atrag în jurul său mai multe personalități și parfumuri feminine.
Alte surprize pentru cititor; povestea continuă
Spre deosebire de primul volum, scriitorul realizează o prezentare panoramică a personajelor sale, în special a lui Dănuț, la care își dau concursul punctele de vedere diferite ale celorlalți protagoniști. Toate acestea se suprapun pe succesiunea rapidă, amețitoare, de stări sufletești. Suntem derutați. Nu mai știm care dintre toți Dănuții prezentați alternativ este de fapt cel autentic. Este vreuna dintre toate aceste fațete ale fizionomiei sufletești a unuia și aceluiași personaj cea veritabilă? Totuși ceea ce pare a fi un studiu aprofundat al sufletului de adolescent nu constituie un scop în sine pentru Ionel Teodoreanu, deși s-ar putea interpreta ca atare demersul scriitorului, ci doar cea mai bună stategie literară de a păstra la cote înalte suspansul pentru cititor. Este un lucru deosebit, un aspect demn de reținut al cărții, pe care se poate baza doar un scriitor foarte înzestrat. Voi reveni în ultima recenzie la acest aspect esențial.
Până la finalul volumului vom fi încredințați că Dănuț s-a maturizat și dovedește discernământ în alegeri. Dar dacă suntem mai atenți Dănuț nu alege, el simte. Așa cum bine observă prietenul său Mircea, Dănuț dispune de o exuberanță lăuntrică, care la Olguța, de exemplu, se manifestă în exterior. Tânărul traversează un lung șir de dispoziții sufletești, de la tumultul dorințelor până la bucurii mult prea certe ca să nu devină incerte. De obicei în vacanțele de vară de la Medeleni se simțea foarte creativ alături de muza sa, Monica, împreună cu care împărtășește o culegere de texte create de el și adunate într-un caiet intitulat Alunele veveriței. La București, creează versuri în franceză, scrie scrisori de dragoste către cucerirea sa, Adina. Totuși în această vacanță de vară pare lipsit de orice inspirație, golit de energie, preocupat mai degrabă de provocări, de efecte speciale cu multiple nume feminine: Ioana Pallă, „castelana de la Sălcii”, Rodica, „robusta camaradă de râs” a Olguței, din nou Adina și posibil Sevastița, slujnica de la Medeleni.
Nici Olguța nu face alegeri ci ea orânduiește. Intervenția acestui personaj feminin cu o personalitate puternică este vitală și salvatoare. Ea readuce la viață fermitatea lui Dănuț și repune cititorului mintea în mișcare după atâtea și atâtea pagini lubrice, cu „distracții provizorii”, în intimitatea sufletului lui Dănuț. Îi readuce protagonistului pofta de viață, de scris, de proiect și acțiune, iar cititorului îi pregătește mai multe suprize. Pe una o veți anticipa, pe celelalte vă las să le aflați citind volumul II, Drumuri.
Citiți pe blog recenziile pentru: volumul I și volumul III.
