Titlul: Mai presus de el – Vol. 1 (resigilat)
Autor: Dama de Treflă
Editura: Bookzone
Număr pagini: 240
An apariție: 2016
La începutul lecturii romanului „Mai presus de el”, autoarea sau posibil chiar autorul care îşi ascunde identitatea sub pseudonimul Dama de Treflă m-a surprins plăcut cu rânduri deosebite pentru care merită felicitări şi care mi-au umplut sufletul de încântare la gândul că voi avea parte de o lectură pe cinste.
Uşor, uşor am descoperit altceva, dar toate la timpul lor, acum să revenim la rândurile amintite mai sus: Probabil cea mai de preţ bijuterie a unei femei este sufletul, ar trebui să-l poarte cu mândrie şi nonşalanţă la fel cum îşi poartă rujul pe buze. Pe lângă un suflet de aur şi zâmbetul joacă un rol important în conturarea frumuseţii femeilor: Atât de frumoase încât nu există încă farduri care să poată copia farmecul pe care zâmbetul li-l oferă. Deci un suflet nobil şi un zâmbet larg ţin locul oricărui accesoriu şic şi oricărei piese vestimentare de lux.
Personajul narator nu s-a prezentat, ci se rezumă prin a ne spune doar atât: Sunt o femeie ca oricare alta. Acest gen de prezentare este folosită pentru a permite, în special, cititoarelor să se pună în locul eroinei şi viceversa, creând astfel o punte de legătură între cititor şi narator, bazată pe sentimente şi trăiri; ca de la femeie la femeie, care a cunoscut ce înseamnă suferinţa, a fost rănită, dar la rândul său, a rănit, a plâns din cauza unor bărbaţi, dar a şi provocat suferinţă, căutând însă mereu fericirea.
Eroina noastră, o oarecare A, într-o lună de august, la mare, pe când încerca să găsească unghiul perfect pentru o poză de nota zece, a fost întreruptă de el, un oarecare R. Cu acest bărbat, eroina s-a reîntâlnit opt luni mai târziu, în Herăstrău; ea citea lângă lac, în timp ce bărbatul privea apa. După această revedere, bărbatul a făcut primul pas important şi a invitat-o pe tânără la o cafea. Acceptarea invitaţiei simbolizează deschiderea femeii spre o nouă etapă a vieţii sale şi dorinţa acesteia de a face o schimbare. Disponibilitatea femeii de a însoţi un străin la o întâlnire conturează speranţa găsirii sufletului pereche.
Relaţia celor doi evoluează, dar am constatat că această femeie, A, nu este capabilă de reacţie în faţa adevărului, se lasă orbită şi înrobită de iubire fără a se împotrivi. Bărbatul cu care are o relaţie dă semne că o înşală: urme de ruj pe cămaşă, ore târzii petrecute departe de casă. Femeia însă nu are curajul să pună piciorul în prag, preferând în schimb să creadă toate minciunile partenerului.
În viziunea mea, acest comportament nu izvorăşte din iubire, ci din teama de a rămâne iar singură, părăsită de bărbatul iubit. Urmele de ruj de pe cămaşa partenerului nu au fost de ajuns pentru a o determina să iasă din acest triunghi amoros şi dureros. Mesajele primite de partener, având-o ca expeditor pe amanta acestuia, sunt cele care însă o determină pe eroină să-şi facă bagajele şi să plece. După părerea mea, femeia a făcut acest gest mult prea târziu.
Dacă ar fi să spun ce mi-a plăcut la această apariţie editorială de dată relativ recentă (anul 2016), mi-ar ajunge degetele unei singure mâini. Nu acelaşi lucru, din păcate, îl pot spune despre ceea ce nu mi-a plăcut. În această privinţă am strâns mai multe motive. Voi puncta aici câteva.
A căuta cu tot dinadinsul misterul pentru a crea registrul tainic al unui jurnal intim, bazându-te doar pe folosirea iniţialelor care ascund numele personajelor, nu mi s-a părut un procedeu suficient, nici convingător: „R” este bărbatul iubit, „A” este ea, „D” este amanta şi „L”, o prietenă a personajului principal care a trecut printr-o situaţie similară, dar care mai are şi o fetiţă de crescut. Nu am avut emoţii pentru viitorul personajelor pentru că personajele nu m-au emoţionat sau impresionat. A lipsit tensiunea unei adevărate drame, planuri contradictorii, desfăşurarea unui proces inedit de viaţă interioară care să conducă la o concluzie importantă pentru cititor.
Se vede că presupusa autoare încearcă şi are totuşi ceva de spus, deci are o gândire analitică, demnă de un discurs autobiografic autentic, care uneori surprinde, însă nu reuşeşte să-şi pună în valoare gândurile într-o construcţie literară coerentă, nu găseşte un liant corespunzător şi original care să lege elementele pentru ca acestea să facă echipă, este asemenea unui diamant neşlefuit, a unui material nediferenţiat.
Un alt lucru care îi aduce deservicii atât ediţiei cât şi autorului însuşi, indiferent cine ar fi el şi în ce etapă literară s-ar afla (chiar şi la început de drum, nu este scuzabil) este lipsa implicării editurii în realizarea acestei opere. Nu învinovăţesc scriitorul pentru multitudinea de greşeli gramaticale, ci pe corector. El are ultimul cuvânt în realizarea şi trimiterea spre tipar a unei opere.
Cu toate acestea vor exista cititori, mai sensibili, care nu vor pune atâta preţ pe cele spuse de mine, ci vor vedea doar mesajul, îl vor înţelege şi se vor regăsi în el. Sunt printre noi multe femei care pun mai presus de orice iubirea pentru un bărbat şi din această cauză refuză să deschidă ochii în faţa adevărului. Ştiu, nu-i uşor, dar nici imposibil, pare a fi, dacă nu mă înşel, mesajul cărţii.
Mă opresc aici, nu mai adaug nimic, sperăm doar la o evoluţie literară în sens pozitiv, pentru că potenţial există. Vă las pe voi, dragi iubitori de cuvânt, să testaţi romanul şi să vă formaţi propria voastră părere despre „Mai presus de el” de Dama de Treflă. Puteţi vizita şi blogul Dama de Trefla.
