Titlu: Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia
Autor: Selma Lagerlöf
Editura: Grup Editorial Art
Număr pagini: 167
Cu doisprezece ani înainte ca Nils să pornească în călătorie cu gâştele sălbatice, în Kolmården, un om dorea să scape de câinele său Karr, ce-i adusese numai necazuri, aşa că-l cheamă pe pădurar, să-i facă animalului de petrecanie. Pădurarul se mileşte de animal aşa că-l ia, făcându-l câinele său.
Karr porni în pădure cu micul elan Păr-Sur care dorea să-i arate acestuia modul de trai al neamului de elan. Elanii sunt unu cu pădurea, aşa că Păr-Sur se convinse singur şi astfel decise să rămână în inima codrului şi nu în cuşca în care crescuse de mic. Rămas singur în inima Pădurii Libertăţii, elanul a început să alerge de colo-colo pentru a se familiariza cu locurile. Astfel ajunse lângă o baltă şi descoperi un şarpe pe care-l omorî cu copita, după care se făcu nevăzut. Decedata era Făr’-de-Vină, soţia celui mai bătrân şarpe de apă, Făr’-de-Putință. Rămas văduv, şarpele de apă a jurat răzbunarea soţiei sale şi astfel s-a dus la vipera Târşilă, povestindu-i cele întâmplate şi rugând-o să ducă la capăt răzbunarea sa pe care o jurase. Fără sprijinul viperei, şarpele a născocit o altă răzbunare; a vorbit cu prădătorii moliilor şi astfel acestea nu mai erau omorâte, dar în schimb, se înmulţeau zi după zi.
În scurt timp, pădurea a fost devastată de molii, iar responsabilul dezastrului nu era nimeni altul decât Păr-Sur; din vina lui şi drept urmare a faptei sale nelegiuite, de a omorî o fiinţă fără apărare, pădurea suporta dezastrul. Singura salvare a Pădurii Libertăţii era ca micul elan s-o părăsească. În cele din urmă, Păr-Sur a părăsit codrul, îndreptându-se spre ţinuturi noi.
Cârdul lui Akka ajunse în pădurea Libertăţii. Prichindelul, îl omorî pe şarpele de apă cu ajutorul unui bolovan, spre bucuria celorlalte vieţuitoare din pădure, iar Akka îi povesti lui Karr despre elan; Păr-Sur a murit fericit. Istorisirea gâştei despre viaţa elanului îl ajută pe câine să se împace cu sine: Acum ştiu tot ce doream să aflu ca să pot muri împăcat!.
Colo sus, în vârful munţilor din Laponia, cocoţat pe marginea unei stânci, se afla cuibul unui vultur. În cuib creştea un singur pui, iar într-o zi, Akka descoperi că părinţii vulturului nu se mai zăresc pe deasupra, aşa că gâsca se încumetă şi zbură spre cuib; sus, puiul plângea de foame. Făcându-i-se gâştii milă de micuţ, decise să aducă de mâncare. Chiar dacă peştele nu-i era pe plac, puiul de vultur continuă să se hrănească cu ceea ce primea de la Akka. Micuţul Gorgo uitase de adevăraţii săi părinţi şi o luase pe gâsca Akka drept mama sa, ba chiar se credea o gâscă sălbatică, se juca cu bobocii, devenise unul de-al lor. Cu timpul, Gorgo află de adevărata sa origine; era vultur, iar Akka îi interzisese să se mai apropie de cârdul său, în ciuda faptului că vulturul era unul bun şi nu putea face vreu rău păsărilor. Astfel, Gorgo a fost nevoit să-şi ia viaţa în piept şi să se comporte ca un vultur cu teamă doar de… mama Akka.
Când Gorgo împlini trei ani, un vânător îl prinse şi-l duse la o grădină zoologică, unde alţi doi vulturi stăteau captivi într-o colivie.
Aici, în Skansen se afla şi Nils, căci între timp se pierduse de Martin şi de celelalte gâşte. Prichindelul fu cel care pili zăbrelele coliviei în care era închis Gorgo, redându-i libertatea. De cum se văzu liber, vulturul îşi încercă aripile, după care reveni, îl luă pe Nils și porniră împreună spre miazănoapte.
Gorgo ştiind că băieţelul nu mai pusese ceva în gură de o bună perioadă de vreme, încercă să-i facă acestuia rost de seminţe, dar în zadar, însă o femeie frumoasă citi gesturile vulturului şi fu dispusă să-i dea o pâine acestuia, tocmai scoasă din foc. Astfel Nils, se îndopă cu pâine, iar gândul îi zbură la femeia frumoasă şi bună care-i dăduse lui Gorgo bucata de pâine.
Ajunşi în Laponia, Nils aşteaptă marea întâlnire dintre el, Martin, Akka şi celelalte gâşte.
În dimineaţa următoare, prichindelul porni să cutreiere valea în căutarea cârdului lui Akka. După lungi căutări, le găsi, însă acestea dormeau aşa că nu le trezi şi merse la mama Akka să-i povestească cele ce s-au petrecut de când ei s-au despărţit.
În anul în care Nils Holgersson călătorea cu gâştele sălbatice, umbla vorba de doi copilaşi, o fetiţă şi un băieţel, care cutreierau țara în lung şi în lat. Erau de loc din orăşelul Sunnerbo, din Småland şi locuiseră cândva împreună cu părinţii lor şi cu încă patru fraţi şi surori într-o colibă de pe un bărăgan mare.
Demult o femeie bolnavă a bătut la uşa casei acestora, iar părinţii copiilor au primit-o, oferindu-i un pat şi un adăpost deasupra capului. Starea de sănătate a drumeţei se înrăutăţea de la zi la zi, iar în cele din urmă, femeia le rugă pe gazde să o lase să plece, să moară afară. Căci ea fugise cu nişte ţigani, iar o ţigancă îi adusese boala pe cap şi o blestemase că aceea care se va mili de ea, să aibă parte numai de necazuri. Părinţii copiilor nu au dat ascultare vorbelor şi astfel au avut grijă de femeie până în ultima clipă. Apoi, unul câte unul copiii cei mari au murit, tatăl a plecat de acasă, iar mama s-a stins şi ea. Osa şi Mats rămăseseră singuri pe lume, în voia sorţii.
Copiii aflară de la un străin, că tuberculoza răpunea oameni peste oameni şi astfel deduseseră că şi fraţii şi surorile, dar şi mama lor căzuseră pradă bolii, nu blestemului. Aşa că deciseră să plece în căutarea tatălui lor.
Bărbatul plecase spre Laponia, distanţa mult prea mare nu i-a împiedicat pe cei doi fraţi, aşa că au pornit la drum, din casă în casă povestind localnicilor necazurile prin care trecuseră, iar oamenii în încurajau şi le mulţumeau că le-au dezvăluit secretul care alungă boala.
Ajunşi în Laponia, Mats fu lovit de nişte pietre şi muri. Fetiţa rămase singură pe lume, însă nu pentru mult timp, căci şi-a găsit tatăl demult plecat de acasă.
Sosi şi clipa mult aşteptată, Akka, Martin cu Nils pe spate şi cârdul care acum număra şi bobocii de anul asta, au luat drumul spre miazăzi. Prichindelul era fericit, cânta şi chicotea de bucurie, visa la clipa întoarcerii acasă şi la momentul în care va redeveni om.
Subcapitolul Un mic conac din capitolul XVIII Värmland şi Dalsland, pare a fi jurnalul scriitoarei; aceasta îşi aminteşte cu drag şi emoţie, de copilărie şi de casa în care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani, cei ai copilăriei. Scriitoarea se întoarce la casa copilăriei sale şi în grădină întâlneşte un pitic ce se lupta cu o bufniţă; femeia l-a salvat pe omuleţ şi a aflat de la acesta de superba lui călătorie deasupra Suediei cu cârdul de gâşte. Istorisirea omuleţului i-a atras femeii atenţia şi astfel a decis să scrie o carte despre cele auzite, căci era în căutarea unui subiect bun, de mai mult timp.
Vulturul Gorgo îl înştiinţă pe băiat că părinţii lui o duc din ce în ce mai rău, în timp ce Akka îi arătă băiatului o ascunzătoare plină cu bănuţi de aur. Gâsca îl rugă pe Nils să-i ia, drept răsplată pentru tot binele şi toată grija pe care i le purtase ei şi cârdului său.
Nils ajunse acasă, iar Akka este cea care-l lăsă în curte. Era la fel de mititel pe cât era când plecase şi purta aceleaşi haine, dar, cu toate astea, era complet schimbat. Nils Holgersson care plecase în primăvară avea umbletul greoi şi încet, vorbea tărăgănat şi era mai tot timpul somnoros. Cel ce stătea pe dinaintea ei era sprinten şi vioi, vorbăreţ nevoie mare, iar în ochi avea o sclipire aparte. Ţinuta-i îndrăzneaţă impunea respect, aşa mic cum era.
De cum ajunse acasă, băiatul intră în grajdul vacilor şi vorbi cu Trandafir-de-Mai. Vaca îl puse pe băiat la curent cu cele ce s-au întâmplat în lipsa lui, apoi Nils merse în grajdul cailor, unde dădu peste calul tatălui său. Animalul îi povesti prichindelului că avea ceva ascuţit în copită ce nu-i dădea pace şi astfel nu putea să-şi ajute stăpânul la muncă. Neputând ajuta calul, Nils îi lasă tatălui său un mesaj: Scoate fierul din picior.
Şi Martin cu soţia şi puii săi au venit să vadă ograda unde acesta a crescut de boboc, însă mama lui Nils i-a prins pe toţi în coteţ.
Pe când părinţii lui Nils se pregăteau să le facă gâştelor de petrecanie, băiatul fugi într-un suflet spre casă ca să-şi salveze prietenul de la moarte. În acea clipă, blestemul fu rupt, iar gâscanul salvat.
Gâscanul Martin şi familia sa au hotărât şă rămână în ograda părinţilor lui Nils, iar băiatul şi-a luat rămas bun de la Akka şi celelalte gâşte sălbatice.
Acum Nils nu le mai putea înţelege graiul, dar se mulţumea mângâindu-le şi urându-le numai de bine.
Note personale
Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia este o carte plină de aventură şi mister. Exemplul conducătoarei Akka ne-ar putea duce cu gândul că şi o femeie poate fi capabilă să-i conducă pe ceilalţi, iar gâscanul domestic Martin ne demonstrează cum, cu ajutorul ambiţiei şi curajului, putem săvârşi tot ce ne propunem. Şi nu uitaţi, toate faptele rele se plătesc în viaţă, aşa cum Nils a plătit pentru obrăznicia şi comportamentul său nelegiuit din copilărie… să nu credeţi că toate pedepsele sunt asemănătoare cu cea a băiatului, ele pot fi mai rele sau mai bune.
Puteţi citi pe blog partea I a recenziei la romanul „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” .
