Titlul: Pagini alese. Versuri. Proză (conține O furnică)
Autor: Tudor Arghezi
Editura: Regis
An apariție: 2005
Număr pagini: 334
Ce-or face micile făpturi, furnicile, acum când haina neagră a mușuroiului s-a umplut de scame albe lipicioase? Casa lor arată acum ca un fuior de vată pe băț. Să sperăm că nu se aventurează care cumva pe-afară, să guste din ea. Le șoptim, prudent, o aventură plină de poezie a unei surate de-a lor, ca să ia aminte.
O furnică (Stihuri pestrițe, 1957)
O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.
Mărunţica de făptură
Duse, harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.
Un’ te duci aşa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată
Şi mai ai până-n chelie
Două dealuri şi-o bărbie.
Nu vrei tată să-ţi arăt
Cum iei drumul îndărăt?
Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?
Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neştiut,
Îngrijat de ce-o să zică
Maica stareţă furnică
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteaptă în zadar.
Tudor Arghezi, așa cum îl cunoaștem, plin de grijă pentru soarta micilor vietăți, este implicat, fără să vrea, în actul de mare curaj al unei mici viețăți – O furnică mică, mică. Aceasta se comportă brusc, la fel de involuntar, într-o împrejurare neobișnuită pentru o truditoare de profesie, ca un copil curios și neascultător.
Mica făptură a pornit, plină de ambiție, în căutare de provizii. Așa că ia picioarele autorului drept nişte crăci, şi rătăcită pe acest drum plin de obstacole, mai are de parcurs două dealuri (buzele) și-o bărbie până va finaliza urcuşul. Poetul observă greşeala comisă de furnică şi impresionat fiind, i se adresează cu blândeţe, încercând să-i arate drumul înapoi.
Mărunţica de făptură, harnică şi îndrăzneaţă este preocupată de provizii Pentru iarna ce-o să vie. Poetul i se adresează direct, pe un ton glumeţ: Un’ te duci aşa degrabă/ Gândul meu mâhnit o-ntreabă/ Încă nu te-ai lămurit/ Că greşeşti şi-ai rătăcit?. Apropierea nopţii poate ascunde multe pericole care o pot afecta pe micuţa furnică, aşa că poetul încearcă să-i arate „drumul îndărăt”. Posibilitatea de a înnopta departe de furnicar, între paginile unei cărţi, poate deveni primejdioasă: Unde dormi, aici, departe?/ Într-o pagină de carte?/ S-ajungi virgulă târzie/ Într-un op de poezie?.
De la dialogul imaginar, creatorul revine la atitudinea narativ-reflexivă, exprimându-şi preocuparea pentru a întoarce minuscula şi curajoasa fiinţă pe drumul cel bun: Mă gândesc ce-i de făcut/ S-o feresc de neştiut. Poetul se gândeşte la ce-o să zică/ Maica stareţă furnică, în cazul nefericit, în care rătăcita nu va ajunge la timp acasă; caz asemănător cu acela, în care părinţii îşi aşteaptă grijulii copiii, care întârzie nemotivat.
Poetul este preocupat, dar se arată deopotrivă plin de înțelegere. Până la urmă și noi oamenii ne aventurăm, sfidând orice limite naturale, să descoperim, să înțelegem un univers pentru care suntem niște mărunte furnici. Și apoi, și noi preocupați de grijile zilnice, de îndeplinirea cu îndârjire a unor norme adeseori absurde sau de găsirea cu orice preț a unor explicații, exagerăm, ne abatem de la calea „cea dreaptă”, pentru a deveni, abia atunci, amuzanți și interesanți. Chiar și în grija noastră față de tulburarea unui mare univers, care în orice clipă ne poate înghiți cu totul, ne apare de această dată, la dimensiunile ei adevărate. Uităm: cu sau fără noi, viața își urmează nestingherită cursul.
