Titlul: Privighetoarea și trandafirul. Prințul fericit și alte povestiri
Autor: Oscar Wilde
Editura: Agora
An apariție: 2022
Număr pagini: 200
În anul 1888, scriitorul irlandez Oscar Wilde publica volumul de povești „Prințul fericit și alte povestiri” (The Happy Prince and Other Tales).
Din acest volum face parte și povestea „Privighetoarea și trandafirul”. Despre Oscar Wilde și o altă emoționantă poveste „Prințul fericit“ puteți citi în categoria Ca-n povești a blogului. În 1994, la Opera Almeida din Londra, din cadrul teatrului cu același nume, a avut loc premiera operei „Privighetoarea și trandafirul”. Compozitoarea rusă Elena Firsova a fost cea care a adaptat povestea lui Oscar Wilde și versurile poetei Christina Rossetti (1830-1894) într-un libret, pentru operă, între anii 1990 și 1991.
Privighetoarea și trandafirul
Titul operei Privighetoarea şi trandafirul este unul sugestiv; aceasta ne prezintă povestea privighetoarei care se sacrifică pentru un tânăr îndrăgostit.
Povestea debutează cu frământările unui student. Acesta căuta cu disperare un trandafir roşu cerut de fata profesorului – fata de care tânărul era îndrăgostit. Cum în grădina sa nu era niciunul roşu, tânărului i se umplură ochii de lacrimi. Găsirea acestei flori deosebite îi putea aduce tânărului o recompensă pe măsură şi, în acelaşi timp, una visată; acesta putea dansa cu aleasa inimii sale întreaga noapte, s-o ţină în braţe, să-i simtă capul rezemat pe umărul său şi chiar să-i ţină mâna strânsă într-a lui.
Suferinţa băiatului a atras atenţia păsării, care a dorit să-l ajute. Privighetoarea a zburat în lung şi-n lat în căutarea florii mult dorite, dar, în zadar, era de negăsit. Numai un tufiş s-a oferit să-i dea zburătoarei ceea ce căuta, în schimbul propriei vieţi. La început, preţul trandafirului roşu a fost prea mare, însă, gândindu-se la dragoste, pasărea a acceptat. Astfel, Privighetoarea a fost pusă să cânte toată noapte până-n zori în timp ce-şi apăsa pieptul în spini. Cu fiecare cântec pe care îl cânta, o nouă petală se adăuga la celelalte. În urma sacrificiului păsării, un trandafir roşu a prins viaţă chiar sub fereastra studentului îndrăgostit.
Fericit că are floarea mult căutată, acesta îşi puse pălăria pe cap şi aleargă cu trandafirul în mână, acasă, la profesor. Aici, băiatul nu este primit cum s-ar fi aşteptat; fata respinge darul – care sfârșește sub roţile unei trăsuri – şi chiar lasă impresia că are pe cineva mai bun, pe nepotul bijutierului, de la care a primit nişte bijuterii adevărate.
Dezamăgit, studentul încearcă să găsescă deosebiri între dragoste şi logică, după care, sătul de atâta iubire se întoarce la cărţile sale de filozofie, să studieze Metafizica.
Note personale
Dragostea rămâne izvorul din care mulţi se adapă, despre care mulţi vorbesc, pe care însă nimeni nu a putut să o cumpere sau să o vândă la schimb şi, posibil, mulți nu o vor cunoaşte sau primi nicicând în viața lor.
Finalul tragic, ne duce cu gândul la același tulburător sfârșit din Prințul fericit: iubirea niciodată nu triumfă, iar sacrificiul este în zadar.
Pe de-altă parte, intuim subînțelesul plin de amărăciune și sarcasm al autorului, referindu-se la superficialitatea oamenilor. Puțini se încumetă să trăiască sentimentul iubirii, ci îl caută aiurea mereu, pentru că cere dăruire totală, transformare, catarsis. Drept urmare, o pasăre s-a transformat într-o floare regală, pe când o tânără a căzut de pe piedestalul pe care o înălțase un tânăr prea ușor îndrăgostit de farmecele domnișoarei, dar orbit, incapabil să vadă după ce pietre scumpe și metale prețioase tânjea o inimă de piatră.
Poate nu întâmplător autorul a ales ca simbol al dragostei splendidul, seducătorul, dar înțepătorul trandafir roșu, deși mai degrabă inima privighetoarei însetată de iubire o reprezintă mai bine (este știut faptul că trilurile acestei păsări sunt de fapt executate în căutarea perechii). Ea a fost aleasă de unii poeți, cei romantici, și ca muză. Și cine ar putea să înțeleagă mai bine dragostea, decât sufletul poetului – nici filozofii, nici frumoasele epocii.
