Titlu: Romanul adolescentului miop
Autor: Mircea Eliade
Editura: Cartea Românească Educațional
An apariție: 2021
Număr pagini: 516
„Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade este o poveste tinerească cu și despre elevi, profesori și școală. Între lecții și teme, eroul romanului, scriitorul însuși în ipostaza de adolescent, se gândește serios să scrie o carte: Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi „Romanul adolescentului miop”. Voi lucra în fiecare după-amiază. Nu am nevoie de inspirație; trebuie să scriu, doar, viața mea, iar viața mi-o cunosc, și la roman mă gândesc de mult. Tânărul își cunoaște foarte bine țelul și nu-l poate da nimic înapoi, nici chiar „insuficientul” de la matematică; pentru băiat doar jurnalul contează, acesta având prioritate în fața celorlalte activități cotidiane.
Tânărul își dorește opera publicată din mai multe motive: în primul rând să-și arate talentul cât și ambiția de a-și duce până la capăt un plan, dar și ca un „bilet” de trecere a claselor în condiții mult mai ușoare, ocolind astfel corigențele sau „insuficienții”. Naratorul era poreclit de colegi: „doctor”; Pentru Robert, eu sunt „doctorul”. Am toate simptomele: urâțenie, miopie precoce și desfigurătoare, preocupări erudite. Marcu, unul dintre prietenii și colegii de clasă ai naratorului întruchipează modelul elevului silitor și mare iubitor de cărți; acesta citește neîntrerupt și nimic ori nimeni nu-l poate determina să închidă cartea, iar locul din fundul clasei îl ajută în dezlegarea tainelor din romane: Vine în fiecare dimineață cu romanul în ghiozdan și-l citește liniștit, în fund. Dacă e zgomot, se încruntă și citește. Dacă băieții sar pe bănci, își îndeasă degetele în urechi și citește. Dacă luptele se dau chiar pe banca lui, se mută în altă bancă și citește.
Naratorul își amintește cu drag de Marcu căci acesta a fost omul care l-a determinat să citească Balzac. Această pasiune comună i-a apropiat pe cei doi, tinerii ajungând chiar să se întreacă la citit și la reținut personaje ori acțiuni. Opera „Ulița copilăriei” de Ionel Teodoreanu i-a adus lacrimi în ochi eroului nostru deoarece acesta nu a avut parte de o copilărie ca a personajelor din opera citită; eroul nu s-a bucurat de moșie și de prieteni cu care să-și petreacă vacanța la moșia sa.
Un alt amănunt legat de cartea lui Teodoreanu este dragostea eroului nostru pentru Sonia. Această iubire imaginară este tipică adolescenților și poate lua diferite forme: pentru un cântăreț, pentru un actor etc. Clasa I vine și cu o serie de corigențe: la franceză, la germană și la română. Trei corigențe înseamnă o repetență aproape sigură. Această veste groaznic de cumplită a încolțit în mintea tânărului elev ideea de sinucidere. Un gând sever, disproporționat față de o rezolvare simplă, aceea de a învăța pentru a depăși corigențele.
Citind „Romanul adolescentului miop” am retrăit acele clipe când aveam de învățat o lecție grea, deloc pe placul meu; de multe ori îmi propuneam s-o citesc însă, ori de câte ori doream să încep studiul, găseam altceva mai bun de făcut ori ceva anume nu-mi dădea pace și astfel timpul trecea și eu nu depășeam mai mult de primul paragraf din respectiva lecție: Dar de câte ori încercam să citesc primul capitol, descopeream ori că creionul nu e destul de ascuțit, ori că tabla de logaritmi nu e la îndemână, că fereastra scârțăie, că nu mi-am așezat comod picioarele, că gulerul de la cămașă mă supără, că hârtia de pe masă e pătată, că praful de pe iconiță n-a fost șters de la Duminica Tomii, că s-a uscat cerneala în călimară, că n-are să-mi ajungă hârtia ș.a.m.d.
Naratorul este tipul de adolescent care știe ce vrea de la viață; nu privea matematica ca pe ceva folositor și nu-l interesau corigențele atâta timp cât avea un țel: să citească tot ce-i cade în mână și să-și scrie romanul. Cu ajutorul „Romanului adolescentului miop” tânărul va câștiga respectul și admirația profesorilor și al colegilor, fapt care-i va spăla rușinea corigențelor.
Dacă prima parte a romanului debutează cu hotărârea de fier a naratorului de a scrie romanul mult dorit, sfârșitul aceleași părți ne prezintă dorința arzătoare a tânărului de a se pune cu burta pe carte în dezlegarea tainelor ascunse ale matematicii și ale germanei. Această schimbare radicală izvorăște din gândul că poate și mai mult decât arată, dar poate fi interpretată și ca un imbold, o încurajare, căci profesorul de matematică i-a trecut în toamnă pe toți corigenții. Printre atâtea lecții și cărți de citit, eroul nostru își face timp și pentru distracții la via lui Marcu acolo unde s-a încins jocul de-a hoții și polițiștii, dar și pentru teatru la Societatea noastră cultural-dramatică, la „Muza”, la care se mai adaugă și rolul din „revista” lui Fănică.
Sărbătorile de iarnă îi aduc pe toți prietenii naratorului laolaltă, căci aceștia pregăteau din timp colindele. Cu toții se strângeau în mansarda naratorului acolo unde mama acestuia îi aștepta pe flăcăi cu masa plină de bucate alese. O simplă masă s-a transformat într-o adevărată petrecere cu vin și curcan, până în zorii dimineaței următoare. De-a lungul lecturii celor trei părți care intră în alcătuirea romanului de față, cititorul asistă pas cu pas la scrierea sa. Când lectura s-a finalizat, acesta constată că opera s-a scris.
Opera de față este una captivantă și plină de experiențe de viață pentru tineri. Cititorul le trăiește odată cu personajele. Este o lectură ușoară, potrivită pentru orice moment al zilei și nu numai.
