Titlu: Povești
Autor: Fraţii Grimm
Editura: Cartex
Număr pagini: 160
Frații Grimm ne povestesc despre o fetiță tare drăgălașă, pe care toată lumea o iubea. Bunica sa era în stare de orice numai ca s-o facă fericită pe micuță. Și astfel, i-a făcut cadou fetiței o scufiță roșie de catifea care i se potrivea de minune […] de atunci toți o strigau Scufița Roșie.
Cum bătrânețea atrage după sine boală grea, bunica a căzut la pat într-o zi, iar micuța, la îndemnul mamei sale, a pornit la drum să-i ducă bunicii mâncare și vin pentru a-și reveni din starea nefavorabilă. Vorbele mamei nu au fost lipsite de sfaturi înțelepte: Să mergi încet, cu mare grijă ca nu cumva să le scapi sau să le pierzi și să nu te abați din drum. Cum intri în camera bunicii, să o saluți și să te uiți în toate colțurile casei să nu fi intrat vreun răuvoitor. Încrezătoare și fără pic de experiență, fetița îi aprobă mamei vorbele fără să le cântărească bine, după care ieși din casă, luând drumul spre pădure, căci, în inima codrului, își avea bătrânica căsuța.
Ca majoritatea copiilor, Scufița Roșie a uitat sfaturile mamei imediat ce a trecut pragul ușii.
De cum a intrat în pădure, lupul i-a și ieșit în cale, salutând-o respectuos. Vicleană, fiara pădurii află de la copilă tot ce-o interesa: ce merinde ascundea aceasta în coșuleț, sub șervet și chiar locul unde se afla coliba bunicii: Căsuța ei se află lângă niște tufișuri, chiar la adăpostul a trei mari stejari. Ca să aibă destul timp să ajungă la casa bunicii, lupul o îndemnă pe Scufița Roșie să adune câteva floricele frumoase din pădure, într-un buchet pentru bunică.
După ce copila s-a apucat de cules flori, lupul a luat-o din loc spre destinația indicată de copila naivă. Să nu vă gândiți, dragi cititori, că lupul dorea s-o viziteze pe bolnavă. Nicidecum, acesta dorea să o mănânce atât pe bătrânică cât și pe copilă, dar și merindele din coșul celei din urmă.
Ajuns la casa bunicii, lupul ridică zăvorul, o mâncă pe aceasta dintr-o înghițitură, după care se băgă în pat, îmbrăcat cu hainele răposatei.
După ce adună un buchet de floricele, copila porni spre bunică. Tare s-a mai mirat micuța când a zărit ușa deschisă. Acesta a fost doar primul semn de întrebare, la care s-au mai adăugat: urechile, ochii, mâinile și dinții presupusei bunici, care erau de-acum prea mari.
Musafira nu a mai avut timp să riposteze căci lupul o și înghiți. Sătul, a căzut apoi într-un somn adânc și liniștit.
Tocmai în acele momente, un vânător trecea pe lângă casa bunicii. Sforăiturile puternice care se revărsau pe fereastră i-au atras acestuia atenția, așa că a intrat în căsuță. Nu mare i-a fost uimirea când, în loc s-o găsească pe bătrânică, l-a găsit pe lup. Vânătorul de mult timp îl urmărea pe lup însă fără niciun rezultat. Aceasta era situația favorabilă de care trebuia să profite la maxim. Vânătorul a vrut să-l împuște dar îi trecu prin minte posibilitatea că-n burta animalului s-ar fi putut ascunde bunica, iar o urmă de speranță, că aceasta ar mai fi putut fi în viață, îl determină pe bărbat să ia un foarfece și să-i taie burta animalului. Imediat, se zări Scufița Roșie, care văzând lumină, sări afară, urmată de bătrânică.
În afara oricărui pericol, copila adună multe pietre cu care umplu burta dihaniei.
Când lupul se trezi, dori să iasă afară, dar greutatea din burtă nu-i dădu voie, așa că se prăbuși la pământ, dându-și duhul.
Toți trei erau mulțumiți. Pădurarul jupui lupul și îi luă blana, bunica mâncă apoi cozonacul și bău vinul însănătoșindu-se.
Dacă veți avea timp să lecturați povestea până la capăt sau să o reluați, veți descoperi un mic secret, pe care-l putem numi secretul nostru (ca între noi, cititorii de cărți). Nu vă spun mai multe, lăsându-vă pe voi să descoperiți micile detalii nerostite.
Lectură plăcută!
