Titlul: Spărgătorul de nuci
Autor: E.T.A. Hoffmann
Editura: Poseidon
An apariție: 2012
Număr pagini: 110
Poate spiritul sărbătorilor de iarnă ne-a părăsit, însă soarta face ca opera Spărgătorul de nuci şi Regele-Şoarece de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann să-mi cadă în mână chiar în ziua de 24 ianuarie; o fi coincidenţă sau nu, tot în această zi mare, în anul 1776 la Kaliningrad a venit pe lume cel ce va deveni scriitorul copiilor la maturitate. Al treilea prenume al scriitorului era Wilhelm, însă a fost înlocuit de către autor din admiraţie pentru W. Amadeus Mozart. Părinţii lui Hoffmann s-au despărţit, el crescând în casa bunicilor materni, unde a primit o educaţie artistică aleasă, în special muzicală. Trăind într-un mediu cu oameni în vârstă, acesta i-a imprimat o anume austeritate, care a devenit mai târziu o temă a scrierilor sale. A devenit celebru mai ales ca prozator, cultivând genul nuvelistic, cel fantastic şi cel al basmului cult. A mai activat în domeniul muzical dar şi juridic. După închiderea teatrului local din Berlin, unde lucra ca capelmaistru, a trăit dând ore de pian şi de canto. Apoi, a trecut printr-o perioadă grea în plan social şi al carierei: autorităţile i-au confiscat mai multe manuscrise care nu erau pe placul conducerii de atunci şi i se interzice orice activitate literară. În cele din urmă, cade pradă bolii nemiloase, boală a coloanei vertebrale, şi se stinge din viaţă la 25 iulie 1822, la Berlin.
Ajunul Crăciunului vine cu daruri
În ziua de 24 decembrie, Frederic şi Maria, copiii doctorului Stahlbaum, nu aveau voie să intre în camera de primire şi în salonul alăturat. Cei doi fraţi erau nerăbdători să descopere cadourile aduse de naşul, consilierul Drosselmeier care nu era un bărbat foarte chipeş. Era mic de statură şi slab la trup, chipul îi era brăzdat de riduri, pe ochiul drept avea un petic mare şi negru şi nu avea deloc păr, motiv pentru care purta o perucă albă, foarte frumoasă. Acesta ştia secretele ceasornicelor, pe care uneori le aducea la viaţă, iar în Ajunul Crăciunului mereu venea la copiii prietenului său cu câte un lucruşor meşteşugit de dânsul. În acest an, bărbatul le-a oferit odraslelor un castel maiestuos, cu ferestre din sticlă şi turnuri aurite. Când uşile şi ferestrele s-au deschis, melodia unui ceas a început să cânte, iar o mulţime de omuleţi, bărbaţi şi femei, deopotrivă, cu pene la pălării şi trene lungi, s-au pus în mişcare prin încăperi. De-a lungul culoarului central, care părea cuprins de flăcări, atât de multe erau lumânărelele ce ardeau în candelabrele de argint, se aflau copii în costumaşe albe şi hăinuţe verzi, ce dansau pe sunetele muzicii. Un bărbat într-o mantie verde ca smaraldul îşi scotea în răstimpuri capul pe fereastră, saluta, apoi dispărea din nou. Dacă băiatul nu a fost impresionat de omuleţii care făceau acelaşi lucru de mai multe ori, copilei i-a atras atenţia un omuleţ cu o înfăţişare ciudată. Acest bărbăţel era un Spărgător de nuci pe care Maria l-a îndrăgit încă de la prima vedere şi de care va avea mare grijă, luptând să nu ajungă pe mâinile lui Fred, care încă din prima zi, l-a rănit pe omuleţ. Băiatul i-a oferit cele mai mari nuci, iar Spărgătorul din cauza lor şi-a pierdut câţiva dinţişori. Cu toate astea, copila l-a strâns în batista sa, iubindu-l şi mai mult.
Vis sau realitate?
Seara, înainte de a se pune la somn, Maria a decis să mai stea câteva clipe în faţa vitrinei unde erau aşezate toate jucăriile, căci copila nu se mai sătura privindu-le. Din senin, toate jucăriile au prins viaţă, şi au pornit la luptă împotriva armatei de şoareci, în care se trăgea cu seminţe de chimen şi cu bomboane. Spărgătorul de nuci, alături de Arlechin, Bufon şi Toboşar plus alte zeci de jucării nu au avut noroc în acest război, victoria fiind de partea şoarecelui cel groaznic cu şapte capete.
În dimineaţa următoare, fetiţa s-a trezit în pătuţul său cald, înconjurată de doctori şi de familie. Mama sa a găsit-o pe copilă, în toiul nopţii, adormită, lângă vitrina cu jucării. Lucrul cel mai îngrozitor este faptul că fetiţa a fost găsită rănită la cot, din cauza unui ciob ce i se înfipsese în carne. În urma acestei peripeţii, Maria a avut nevoie de îngrijirea specialiştilor.
Povestea nucii cea cu coajă tare
Consilierul Drosselmeier le-a povestit celor doi fraţi, Mariei şi lui Fred istorisirea nucii cu coaja tare. Această poveste ne prezintă soarta prinţesei Pirlipat, care din cauza Doamnei Şoarece şi-a pierdut frumuseţea şi strălucirea. Pentru a redeveni drăguţă, copila avea nevoie de un băiat care să spargă o nucă Krakatuk şi să-i ofere miezul. Oare tânăra prinţesă îşi va recăpăta chipul gingaş? Cine este cavalerul curajos care a ajutat-o pe copilă şi dacă acesta a luat-o de soţie? Aceste răspunsuri neaşteptate, vă las să le descoperiţi singuri, doar citind opera de faţă, o lectură la superlativ pentru orice copil isteţ.
Jertfă, iubire şi smerenie
Într-o noapte, Regele-Şoarece i-a cerut copilei toate bomboanele şi toată turta dulce, în schimbul lăsării în pace a Spărgătorului de nuci. În altă zi, Maria i-a dat rozătoarei omuleţii săi de zahăr şi de ciocolată, tot cu scopul de a-l şti în siguranţă pe Spărgător. Jertfa copilei nu a fost de ajuns pentru a-l salva pe omuleţul iubit, căci duşmanul dorea din ce în ce mai multe lucruri. În cele din urmă, Spărgătorul de nuci şi-a făcut curaj şi i-a cerut Mariei o sabie cu care i-a venit de hac Regelui-Şoarece.
După ce au scăpat de inamic, Spărgătorul de nuci împreună cu copila-erou au pornit într-o călătorie, bifând locuri mirifice, de poveste precum: Câmpia de Zahăr, Pădurea Crăciunului, Pârâul Portocală, Râul Limonadă, Râul de Melasă, Oraşul Bomboanelor, Lacul Trandafirilor şi Dumbrava Dulce. Numele acestor locaţii simbolizează puritatea locului descris de narator, acolo unde mierea, laptele, binele şi fericirea pură îşi au rădăcinile.
O poveste nemuritoare
Finalul operei Spărgătorul de nuci şi Regele-Şoarece este formidabil, nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie în totalitate. Cu siguranţă acest volum va trece cu brio pe lista operelor preferate de mine, iar pe voi, dragii mei cititori vă îndemn la lectură şi să trageţi singuri concluzia dacă povestea Mariei şi a Spărgătorului de nuci este ruptă din realitate sau este doar rezultatul unei imaginaţii bogate, produsă din cauza febrei.
Dacă ar mai fi ceva de completat în sprijinul acestei povești minunate ar fi faptul că ea s-a bucurat și se bucură și de interesul scriitorilor și artiștilor. Despre Spărgătorul de nuci a scris și celebrul Alexandre Dumas, tatăl, puteți citi pe blog recenzia la povestea scrisă de acest scriitor Povestea Spărgătorului de Nuci.
O reprezentație pusă în scenă de unul dintre cei mai importanți coregrafi ai secolului XX, George Balanchine, în 1954, pentru New York City Ballet, a inspirat-o pe ilustratoarea de cărți pentru copii Valeria Docampo să realizeze în desene o carte pentru copii care continuă minunata poveste de iarnă Spărgătorul de nuci. Așadar povestea continuă.
