Titlul: Prințul fericit și alte povestiri
Autor: Oscar Wilde
Editura: Cartex
An apariție: 2018
Număr de pagini: 174
În povestea Un artificiu cum nu sunt multe de Oscar Wilde, o prinţesă rusoaică din Finlanda ajunge la casa viitorului său soţ, cu o sanie de aur trasă de şase reni, care avea forma unei lebede.
Venirea sa vestea marele eveniment: nunta prinţului moştenitor cu o frumoasă prinţesă.
În ziua cea mare, cei doi miri stăteau în capul mesei şi beau amândoi dintr-o cupă fermecată de cristal; din această cupă puteau bea doar îndrăgostiţii adevăraţi, căci, în caz contrar, cristalul s-ar fi tulburat.
La miezul nopţii, Regele a dat ordin pirotehnistului, să aprindă focul artificiilor: Mingea de Foc, Torţa cea Groasă, Pocnitorile, Focurile Bengale, Balonul de foc s-au înălţat spre cer, poate chiar mai departe de lună şi stele, dansând în văzul nuntaşilor şi bucurându-i pe aceştia. Numai Artificiul a rămas în urmă, din cauza faptului că, cu puţin timp în urmă vărsase câteva lacrimi şi se udase şi astfel nu şi-a mai putut arăta spectacolul pe scena cosmică.
A doua zi, un curtean zăreşte Artificiul rătăcit şi-l aruncă peste zid, într-o băltoacă.
În apă, rătăcitului nu-i place, însă se consolează cu gândul că se află într-o staţiune balneară, unde a fost trimis pentru a-şi reface sănătatea.
Artificiul devine un personaj-personificat. Dă dovadă de o capacitate intelectuală de invidiat deoarece comunică cu mai multe suflete din diferite specii şi cu graiuri diferite: broasca mică, libelula şi raţa. Are şi defecte: lauda, vorba multă fără rost şi comoditatea, pentru că se complace în situaţia de a lâncezi într-o băltoacă decât să urce sus în înaltul cerului şi să producă senzaţie. Chiar dacă se vrea diferit, Artificiul nu poate fi decât ceea ce este: un artificiu, adică un mijloc ingenios de a modifica, împodobi realitatea.
Ciclul de viaţă al Artificiului se sfârşeşte tragic; doi băieţi, având drum pe lângă baltă, zăresc Artificiul şi-l iau pe post de „baston”, apoi îl pun pe foc lângă alte vreascuri. Acesta se usucă şi ia foc, în ziua mare, însă nimeni nu i-a putut urmări spectacolul, căci cei doi flăcăi dormeau buştean.