• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Despre
  • Concurs
    • Concurs: Eu și sportul, povestea celor mai intense experiențe!
    • Personalizează imaginea cărţii preferate
    • Schimb de cărţi
    • Mesaj pentru mama
    • Concurs fulger! februarie 2018
    • Concurs Fulger!
    • Cărți pentru tineri
  • Campanii
    • Citesc azi, pentru a povesti mâine
    • Campanie Bookzone – 1 decembrie
  • Proiecte
    • Alchimiștii cuvintelor
    • Proiecte noiembrie 2017
Cărțile Tinerilor

Cărțile Tinerilor

Un blog despre cărți, de ieri, de azi și de mâine, pentru copii și tineri

antet_cartile_tinerilor

  • Recenzii
  • RAFTUL ELEVILOR
  • Ca-n povești
  • Din lumea cărților
    • Noutăți editoriale
    • Scriitorul lunii
  • Tineri scriitori
    • Creații literare
  • Pagini de celuloid
    • Ecranizări în premieră
  • Reviews

Acces interzis – Karen Cleveland

16 februarie 2025 de Florina Dinu

acces-interzis-foto-coperta

Titlul: Acces interzis

Autor: Karen Cleveland

Editura: Rao

Număr de pagini: 288

An apariție: 2018

comanda

Un fake

Vivian este căsătorită cu Matt și împreună au patru copii: Ella, Luke și gemenii Caleb și Chase. Femeia este analist CIA și în timp ce accesează laptopul unui infractor rus descoperă cinci fotografii. Într-una dintre ele vede chipul soțului său. Această descoperire neașteptată îi dă viața peste cap. Ce relație avea de fapt cu Matt?

Întrebat, bărbatul dezvăluie fără ezitare că lucrează pentru spionajul rus de 22 de ani. Omul lângă care Viv trăiește de atâția ani se numește Aleksandr Lenkov și este fiul lui Mihail și al Nataliei, nume pe care protagonista le aude pentru prima dată.

Așadar relația cu Matt a fost o minciună, chiar și nunta lor a fost un fake, iar invitații nu erau rudele mirelui. În tabloul prezentului privirea femeii întâlnește doi ochi străini și amăgitori. Din păcate aceștia aparțin chiar soțului și tatălui copiilor ei.

Ce rămâne de făcut?

Ar trebui să-l denunțe sau să dea uitării ceea ce văzuse? Nu putea trăi în minciună, dar nici denunțul nu părea a fi o opțiune.

Denunțarea bărbatului ar fi adus pierderea salariului acestuia, concedierea lui Viv, pierderea asigurării de sănătate și a casei. În toată nebunia și haosul din familie, trebuie găsită o altă soluție care să nu aducă atâta rău.

Din dragoste pentru familia sa și din dorința de a rămâne lângă cei dragi, Viv recurge la un gest disperat și șterge din calculatorul suspectului fișierul în care apare poza lui Matt.

O asigurare, un șantaj sau o amenințare?

Când lucrurile păreau a fi reintrat pe făgașul normalității, Viv primește în cutia poștală un plic ce conține mai multe capturi din calculatorul său de la serviciu, inclusiv o captură cu poza soțului, aceeași cu cea descoperită în calculatorul suspectului. Cineva știe ce a făcut protagonista în ultimele zile la serviciu, iar acum îi trimite dovezile. Este o asigurare, un șantaj sau o amenințare?

Mai mult, Viv primește un plic cu instrucțiuni pe care trebuie să le urmeze și să-și îndeplinească misiunile. Cum va reacționa eroina în fața acestei noi provocări?

Matt a plecat de acasă fără a-și lua „la revedere” de la cei dragi. Lipsa armei din locul în care obișnuia să o țină poate dovedi că a plecat de bună voie de lângă familie fără a exista suspiciunea de răpire.

Deznodământul cărții în care se precipită urmăriri și împușcături ca-n filme nu m-a convins însă. M-aș fi așteptat la un final de Oscar, după atâta vorbă lungă. Cu părere de rău, chiar dacă subiectul este interesant, pot spune că lectura acestei cărți a fost sub așteptările mele.

Acces interzis prezintă cititorilor teme precum: familia, iubirea și cariera. Din dragoste pentru copiii săi, protagonista este dispusă să facă orice: să-și dea soțul pe mâna poliției sau chiar să ajungă la închisoare. Din aceste acțiuni deducem că dragostea de mamă este mai presus de orice, este unică și nemuritoare.

Din categoria: Recenzii Etichete: dragoste de mamă, familie, minciuna, salvare, spionaj

Bara principală

  • Facebook

Comunitate

Cartile Tinerilor

Articole recente

  • Nemesis – Jo Nesbø
  • Fiica Reichului – Louise Fein
  • Minciuni nevinovate – H. Hunting
  • Acces interzis – Karen Cleveland
  • Când viața bate filmul – Annabel Monaghan

De ce iubim cărțile

De ce iubim cărțile

Slide2
O carte, zece motive

Footer

Echipa

Echipa

Contact

Colaboratori

Media

Florina Dinu

Florina Dinu: Arată postările din blogul meu

Anca Spiridon

Anca Spiridon: Arată postările din blogul meu

Diana Badea

http://www.cartiletinerilor.com/diana-badea/

Copyright © 2025 · Magazine Pro on Genesis Framework · WordPress · Autentificare