Titlul: Poezii
Autor: Ion Minulescu
Editura: Tana
An apariție: 2019
Număr pagini: 224
Poet și prozator, Ion Minulescu (1881- 1944) a fost un exponent al simbolismului românesc.
Acuarelă
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţïnându-se de mână…
Slatina este oraşul descris în „Acuarelă”, una dintre poeziile lui Ion Minulescu: În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Orăşenii, pe trotuare,/Merg ţinându-se de mână,/Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,/De sub vechile umbrele, ce suspină/Şi se-ndoaie,/ Umede de-atâta ploaie,/Orăşenii pe trotuare/Par păpuşi automate, date jos din galantare.
Iar doi bătrânei simpatici din oraşul Huşi, gazdele poetului pentru o scurtă perioadă, au fost aleși să apară în poezie.
„Acualelă” face parte din ciclul „Strofe pentru faptele diverse” (1930), fiind publicată în revista „Viaţa românească”, XII, nr. 6, august 1920.
Titlul sugerează un tablou pictat în acuarelă: din vopsea solidă amestecată cu apă, devenind potrivită pentru tehnica picturală. Apa, esența vieții, poate simboliza aici destinul oamenilor, fiind legată de semnificația cifrei trei, de ideea de ciclicitate, de repetiție – de trei ori pe săptămână.
Poezia „Acuarelă” de Ion Minulescu are în alcătuirea sa două secvenţe inegale, fiecare dintre ele debutând cu versul-refren În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână. Măsura versurilor este variabilă, de 2-16 silabe. Rima este mixtă sau variată, versul liber propriu poeziei simboliste şi moderne iese din rigorile prozodice ale tradiţionalismului.
Versul-refren, cu rol de laitmotiv, concentrează ideea centrală a textului. Timpul şi spațiul nu sunt definite, singurele detalii temporale și spațiale despre misteriosul oraş, fiind vagi, vorbind despre căderea ploii în mod repetat de trei ori pe săptămână, în acel loc.
Orăşenii agățați de umbrele, ţinându-se de mână, îi par poetului păpuşi automate, date jos din galantare de ploaie și lăsați în voia sorții, expuși pe firul destinului, de care, pare-se, nu se pot desprinde.
Paşii amprentaţi pe trotuare răsună în gol, iar sunetul lor este acompaniat de cântecul ploii. Eul poetului prins parcă la bariera ploii, îl recepționează și are viziunea gesturilor și mişcărilor reflexe ale trecătorilor.
Monotonia este evidențiată şi de apariţia a doi bătrâni care merg ţinându-se de mână, în ciuda vremii şi a vârstei, ca două jucării stricate. Gestul lor sugerează adevărata iubire capabilă să sfideze regulile, dar accentuează pe de-altă parte viaţa monotonă dintr-un oraş de provincie, care își vede indolentă de ale ei. Prezenţa cifrei „trei”, sugerează fatalitatea – destinul, cele trei ursitoare, cele trei vârste ale omului, iar ploaia care cade monoton, înclinând în alt context balanța sufletească spre stări interioare depresive, obsesive, aici pare ironică, fatidică, iminentă.
