Titlul: Povești, amintiri, povestiri (conține Acul și barosul)
Autor: Ion Creangă
Editura: Minerva
An apariție: 2019
Număr de pagini: 350
Povestirea „Acul şi barosul” a fost inclusă de Ion Creangă într-un manual de citire publicat în anul 1871 intitulat Învățătorul copiilor.
Este structurată ca un schimb de replici între două unelte personificate: Acul și Barosul. După înfățișarea lor, oamenii le-au transferat celor două diferite însușiri, dintre care unele se remarcă, în sens figurat, în expresii, fiind preluate de povestitor.
Cuvântul baros își are originile în limba țigănească baros (ciocan foarte mare și foarte greu utilizat în fierărie și minerit), de aici barosan – important, care se bucură de considerație. Expresia a fi între baros (ciocan) și nicovală = a fi într-o situație critică (din care nu există posibilitate de ieșire) ne conduce către ideea că în ciuda aspectului grosolan, barosul va fi neînduplecat, va ține la înțepăturile acului și va avea ultimul cuvânt, prin experiența sa.
Pe de altă parte, expresia a avea ac de cojocul cuiva = a avea cu ce să-i vii de hac cuiva, să-l învingi, ne duce cu gândul nu doar la calitățile privitoare la rafinament și înaltă precizie ale acului ci și la cele combative ale acestuia.
De aceea confruntarea verbală dintre cei doi se anunță a fi aprig disputată, iar înțepătorul ac, în mod previzibil, este capul răutăților. Acesta încearcă să-i arate barosului cu orice preț că el este mai bun, mai de valoare, pornind o discuție de tipul „cine a fost primul, oul sau găina?”.
Anca Spiridon
Acul, le reproșează barosului și nicovalei că produc prea mult zgomot de-mi țiuie urechile, în timp ce Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura.
Apelativul Moșule creează între cei doi vorbitori o barieră de vârstă. Cel mai fin, dar și de dată mai recentă (acul) i se adresează, prin această formulă, celui mai vârstnic și mai necioplit (barosul), cu aroganță. Acul stabilește o ierarhie între nou și vechi, noul fiind emblema progresului. Îi cataloghează atât pe baros, cât și pe sora acestuia, nicovala, drept niște vechituri ruginite, în timp ce el singur se laudă: hainele bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără de mine nu se pot face. […] Fetele mă pun în cutiuțe aurite, mă înfig în perinuțe de mătasă și îngrijesc de mine ca de un mare lucru.
Nici faptul că uneori înțeapă degetele cuiva nu este un lucru rău, în opinia lui. Face acest gest ca să-l trezească pe somnoros sau pe neatent.
Atacat, barosul nu se lasă mai prejos și începe a enumera lucrurile care nu ar exista fără ajutorul său sau al nicovalei: toporul, barda, ciocanul, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini de fer, unele de-o mărime urieşă, iar altele mici și bicisnice ca tine. […] Casa, bisericile, corabia, puștile, tunurile și alte lucruri nenumărate….
La acest argument, acul caută și-și găsește un alt avans civilizator: încă din toate timpurile, omul a avut nevoie de haine ca să nu umble cu pelea goală și desculț ca gâștele. Dar, adversarul său verbal, barosul, a demonstrat că oamenii înainte de toate au avut nevoie de hrană și locuință.
Chiar și așa, cearta celor doi nu s-a oprit aici; acul face lucruri fine, delicate și lucrează în curățenie alături de croitor, în timp ce barosul stă cu fierarul cel plin de funingine.
Florina Dinu
Concluzii
Inserarea acestei povestiri de către Ion Creangă într-un manual de citire îi dovedește acestuia calitățile de dascăl. Din dialogul celor două personaje copiii învață cu ușurință despre cele două instrumente (mai mult sau mai puțin utilizate în prezent).
Totuși în stilul său inconfundabil, Creangă are întotdeauna și o morală la purtător, atribuind fiecărei povești un rol moralizator, ceea ce îi asigură actualitatea. Ne determină să urmărim retorica amuzantă a celor doi protagoniști și să culegem învățăturile din aceasta. Noi ca cititori știm că cele două unelte au fost la fel de importante pentru evoluția omenirii.
Învățături de reținut:
- bucură-te de progres, dar nu fi ignorant, nu uita de trecut și de eforturile repetate ale fiecărei generații până la a se reuși un adevărat salt calitativ, cu alte cuvinte prețuiește-ți bătrânii;
- nu te împăuna prostește cu prezentul. Cum totul-i trecător, tu însuți oricât de „în plină glorie” a-i fi acum, odată și odată îți va veni rândul să fii considerat perimat (dacă ne gândim la cusutul manual, acesta are farmecul lui, dar ne-ar fi limitat mult așa că au apărut mașinile de cusut, iar pentru mulți dintre copiii de astăzi un ac de cusut nu mai are nicio însemnătate):
— Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile, noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ț-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții mei să fie mai ciopliți decât mine; cu timpul se cioplesc toate… Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adecă niște cioarse de nici o treabă. C-apoi atunci iarăși mi-ți ajunge drăguș la căuș, și soră-mea nicovala vă va ține în spate, iar eu vă voiu bate pe rudă pe sămânță, ca să prindeți la minte.
- nu uita că lucrurile frumoase, confortabile, s-au obținut prin truda lucrurilor trebuincioase: Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ț-oiu spune de cele neapărat trebuincioase, este replica barosului;
- nevoile oamenilor nu ar trebui să fie într-o competiție, ci în complementaritate. Cu alte cuvinte îmbină utilul cu plăcutul.
Noi încheiem cu două observații. Între generații mereu va exista un conflict, angajându-se iar și iar într-o falsă problemă, deși oamenii, indiferent de vârstă, ar trebui să învețe continuu și, pe cât posibil, să-și cunoască trecutul. Între oamenii de rând și elita lor, la fel, deși fără respect reciproc nu poate exista colaborare, progres și beneficii pe termen lung.
Echipa
