Celebru de înspăimântător, IT – Orașul Bântuit
Celebru de înspăimântător, aproape imposibil de uitat, inconfundabil pentru stilul Stephen King este romanul IT (Orașul Bântuit).
Ori ajungem să ne stăpânim teama ori vom fi stăpâniți de ea până la finalul cărții.
O mărturie că romanul din 1986, al lui Stephen King, nu a fost dat uitării până astăzi este și ecranizarea cărții. Fanii scriitorului, dar și cinefilii deopotrivă numără cu înfrigurare orele și minutele până pe 8 septembrie, data în care este programată premiera în cinematografe a filmului IT. Cartea a mai fost adaptată în 1990 pentru un film de televiziune difuzat în două părți.
În roman acțiunea se desfășoară pe două planuri temporale, filmul plasează acțiunea, se pare, într-unul singur. Totul începe când un grup de copii din orașul Derry (un simbol întunecat în cărțile lui Stephen King) va trebui să înfrunte o creatură apărută aici cu milioane de ani înainte, în urma unui impact cu un asteroid (cel puțin așa este scris în carte). Un lucru este însă cât se poate de sigur. Căpcăunului, în cazul de față clovnului Pennywise, îi plac copiii, dar într-un mod teribil și bizar. Plămădit parcă din cele mai ascunse și nerostite temeri ale minții noastre, desprins parcă din cele mai întunecate porniri ale imaginației, această făptură de coșmar pusă pe fapte atroce irupe în chip de clovn printre locuitorii monotonei urbe Derry lovind cu bestialitate, bântuindu-i, răpindu-le pentru totdeuna liniștea și copiii.
Cu alte cuvinte, un film horror nerecomandat copiiilor în care actorii sunt în mare parte copii. Este un paradox provocator. Vom vedea ce a ieșit, dacă și filmul regizat de Andrés Muschietti este la fel de bine realizat încât să ne simțim îngroziți și impresionați. Sau poate ne rezervă ceva mai mult decât groază. Din distribuție fac parte între alții Bill Skarsgård (Anna Karenina, 2012 – căpitanul Machouten), interpretându-l pe clovnul Pennywise – ingrată misiune – dar și simpaticul Jaeden Lieberher, liderul grupului de copii în film ( The Book of Henry, 2017 – Henry Carpenter) sau Finn Wolfhard (serialul Stranger Things, 2016 – Mike Wheeler).
La fel de bine cum o carte ne îndeamnă să mergem la film și filmul ne poate conduce către carte. Găsiți cartea în limba română aici. Vă recomandăm și o recenzie a cărții pe care am citit-o cu plăcere.
Febra lalelelor – o dramă printre gingașele lalele
Să lăsăm însă subiectele înspăimântătoare – ar mai fi multe de spus despre alte câteva adaptări la film ale unor cărți scrise cu sânge rece, care au premiera în această toamnă, dar este seară și putem reveni cu o altă sesiune de informații.
Ar mai fi o ecranizare interesantă și deja controversată pentru 15 septembrie și oarecum din alt registru, deși nici acesta n-ar fi unul tocmai vesel. Subiectul pare promițător, desi destul de agitat. O pereche de îndrăgostiți cred că dragostea lor este neprețuită și merită orice. Așa că vor căuta cu înfrigurare laleua norocoasă din Țara Lalelelor. Aceasta ar trebui să-i apropie de visul lor ambițios de a fi liberi. Dar lucrurile nu sunt nici pe departe simple.
Tulip Fever (Febra lalelelor) este replica în film a cărții omonime a scriitorarei Deborah Moggach, Tulip Fever (1999).
Cu o distribuție interesantă – îl regăsim pe renumitul Christoph Waltz, pe Dane DeHaan (Life, 2015 – James Dean), sau pe Alicia Vikander (Ingrid Bergman: In Her Own Words/Ingrid Bergman, despre ea însăși, 2015 – vocea faimoasei actrițe), cu un subiect deopotrivă învolburat și delicat, cu o atmosferă de epocă și o dramă romantică, care refuză să rămână în trecutul secolului XVII, ar putea fi o dublă invitație la fel de tentantă, atât la film și cât și la lectura cărții. Autoarea Deborah Moggach se pare că nu a fost tradusă în limba română (nu am aflat decât această informație, care m-a oprit într-un final din repetate căutări eșuate), dar putem încerca o lectură direct în engleză, de ce nu. Deci dacă sunteți interesați iată și sugestia.
