Povestea cu blogul Cărțile Tinerilor a venit când mă așteptam mai puțin. Am încercat să conturez în repetate rânduri proiecte personale, dar nu reușeam să finalizez nimic. Ideea era de activitate suplimentară în afara orelor de serviciu. Acesta îmi oferea ce-i drept o muncă într-o editură, dar, prin specificul postului de atunci, de secretar de redacție, predominau foarte multe sarcini administrative, de rutină, de-a valma cu scrisul, dar mai mult cu editatul. Simțeam nevoia să mă pot exprima.
După o discuție cu Florina Dinu, cu care aveam în comun subiecte de literatură, cărți și reviste pentru tineri, ne-am decis să inițiem acest proiect. Un blog pe care să scriem, citind mai întâi și documentându-ne mult. Motivația era că ceea ce scriam ar fi fost util tinerilor. Acestea fiind stabilite, lucrurile nu au apărut peste noapte ci a durat un an să punem totul cap la cap. Detalii tehnice mi-au revenit. A fost provocator să nu știi nimic despre bucătăria unui blog, să nu prea ai pe cine să întrebi și totuși să nu te descurajezi. De obicei când îmi pun ceva în minte, nu mă las până nu reușesc, cu toate neajunsurile. A fost un efort care cred că a meritat pentru că nu mă așteptam să mai pot citi cu regulalitate, să scriu în regim part-time și să mă țin de treabă. Așa că bucurați-vă și voi de blogul Cărțile Tinerilor și citiți recenziile, dar mai ales citiți cărțile. Formează gândirea și o antrenează să fie liberă.
Despre pasiunea pentru scris
Cred că „a scrie” e felul meu de „a vorbi”. Așa că scriu. Îmi amintesc că aveam o memorie foarte slabă și la școală eram mediocră la română pentru că nu putem să reproduc comentariile literare. Nu am uitat asta tocmai pentru că era ca-ntru-un coșmar. Era frustrant, dar nu-mi făceam griji.
Așa că am început să citesc mai cu tragere de inimă. Întâlnirile cu scriitorii, adică în viziunea mea de atunci, unii care scriau și ei, mi-au oferit surprize plăcute pentru că, chiar dacă se întâmpla rareori să fie nevoie de vreo interpretare proprie a elevilor la ora de română, eu mă descurcam binișor.
Atunci mi-a picat fisa. Orice voi face, mi-am zis, în viață trebuie să fie original. Fiecare e dator să facă asta, cred. Să exprime în felul său lumea, să-i dea ocazia să se întâmple în ființa sa. În cazul meu chiar dacă nu am devenit scriitoare, tot cred că literatura m-a ajutat să fiu eu însămi, iar scrisul a fost o eliberare, o reechilibrare. Mai știu eu, poate chiar o răzbunare. Felul meu de a vorbi.
