De-i priveşti de aproape, stau drepţi, soldaţi în devenire, în armuri de aur şi sprijiniţi în săbii. Sunt sute, poate şi mai mulţi, o adevărată brigadă, neînfricată şi unită, gata să facă faţă oricărei ploi sau vânt. Unul lângă altul, umăr lângă umăr, fraţi adevăraţi, cu toţii bazându-se pe vorbele străvechi: „unde-s mulţi puterea creşte”.
În razele soarelui, frumuseţea le este şi mai mult pusă în valoare. Aurul a invadat pământul, nimeni nu se apropie de el, însă cu toţii se bucură de măreţia sa şi de gândul că şi în anul acesta pâinea caldă şi aburindă îşi va avea locul ei, pe masa de zi cu zi.
Un vânt de vară se înfurie în lanul de grâu, determinându-i pe soldaţi să cânte în cor imnul vitejilor. Pe ici, pe colea, apariţia macilor însângeraţi vesteşte maturitatea armatei, ce în curând va lupta în prima bătălie.
O glorie, cât un munte, se apropie de soldaţi. Flăcăii se agită, se dau ba în stânga, ba în dreapta, vestind pericolul, dar inamicul nu se lasă şi avansează din ce în ce mai hotărât. Pe unde calcă muntele pe patru roţi, soldaţii mor pe capete, fără nici o speranţă…
Şi uite aşa, în mai puţin de o oră, armata spicelor de grâu a căzut la datorie, pe câmpul de luptă, lăsând în urma lor, milioane de lacrimi de aur, preschimbate în boabe de grâu.
