Romanul „Aşteptarea” de Christine Orban debutează într-un mod surprinzător, având capacitatea de a menţine atenţia cititorului datorită textului cu adevărat savuros, fără vreun ajutor din partea altor ingrediente: acţiunea sau subiectul ieşit din comun.
Într-o zi cu ploaie, eroina, Anna, îşi întrerupe drumul pe care îl avea de făcut pentru a se adăposti într-un bar, trăgându-şi sufletul pe un tamburet. Aici, în acelaşi local, un bărbat misterios o soarbe din priviri, o mângâie de sus în jos cu ochii săi galbeni, dându-i femeii o mie unul de fiori. Fără a-şi vorbi unul altuia, cei doi protagonişti lasă mişcările, trupul să vorbească în locul lor, astfel senzualitatea şi misterul sunt la cote maxime.
După această întâlnire neaşteptată, eroina pare să fie o altă femeie, una total străină de viaţa de dinaintea întâlnirii din Cafeneaua Scuarului. În câteva ore devenisem alta, şi Laurent, pentru mine, un străin.
În ziua următoare, Anna a mers în acelaşi bar, la aceeaşi oră şi la acelaşi scaun în speranţa că-l va revedea pe faimosul bărbat în costum închis la culoare. Gestul aceluia de a-i atinge obrazul la despărţire, în prima lor zi de întâlnire, a însemnat pentru tânără promisiunea de a se revedea; acest gest a făcut cât o mie de cuvinte punându-i femeii inima pe jar.
Din dorinţa de a-l revedea, eroina noastră îşi face un obicei din a veni seară de seară în barul cu pricina. Pe Laurent, soţul său, nu-l mai vede cu aceiaşi ochi; o răceală a apărut în sufletul femeii pentru cel cu care împarte casa zi de zi. Gândul de a face o impresie bună şi de a-l seduce pe necunoscut doar cu o simplă privire, o împinge pe Anna să se dichisească în faţa oglinzii, asortându-şi hainele cele mai bune cu mare atenţie, alegând cele mai potrivite accesorii. Pentru ea doar întâlnirea cu necunoscutul are acum prioritate.
Până la următoarea întâlnire nu a mai fost decât un pas; o regulă pentru protagonişti era economia de cuvinte, cei doi nu schimbau nici o replică însă un sărut, sărutul dăruit de bărbat femeii a fost oceanul de linişte şi de fiori pe care-l aştepta încă din prima seară. Această nouă întâlnire s-a finalizat cu promisiunea de a reveni în acelaşi loc la aceeaşi oră în zilele următoare. Obsesia eroinei de a frecventa seară de seară Cafeneaua Scuarului în speranţa revederii bărbatului misterios a atins paroxismul; femeia a ajuns chiar să-şi afle viitoarele întâlniri în petalele margaretelor: Îmi plac margaretele pentru că ele cunosc viitorul. Una din aceste flori m-a asigurat că voi lua bacalaureatul. Alta, că Molineux mă va angaja. După aceea, alta, că Laurent mă va cere în căsătorie. Margaretele nu se înşeală.
În drum spre bar, deghizată de către Miss Blitz, m-am oprit la o florăreasă pentru a-mi oferi câteva dintre acele ghicitoare ca să le consult în privinţa întrebării care continua să-mi ardă pieptul: va veni oare în seara asta?
Lunga aşteptare a strâns douăsprezece luni de chin şi de gânduri negre care au adunat venin în sufletul eroinei. În cele din urmă, marea reîntâlnire a avut loc însă nu în condiţiile visate de protagonistă. Anna era doar o străină pentru bărbatul mult visat; reacţia acestuia a determinat-o pe femeie să revină cu picioarele pe pământ şi să se mai gândească la această iubire imaginară doar în momentele în care vrea să transpună totul într-un scenariu de film.
„Aşteptarea” de Christine Orban reprezintă o poveste de dragoste ţesută din firele nevăzute ale imaginaţiei, acolo unde seducţia şi adulterul virtual se împletesc, condimentând viaţa Annei timp de un an de zile.
