Titlu: Aventurile lui Pipì, maimuțica roz
Autor: Carlo Collodi
Editura: Polirom
Număr de pagini: 128
Maimuțica de culoare trandafirie din vestitul Baram-bam-bam
Scriitorul Carlo Collodi, pe numele său adevărat Carlo Lorenzini, și-a luat pseudonimul literar după un orășel aflat între Lucca și Pistonia, în regiunea Toscana, locul de baștină al mamei sale, unde și-a petrecut o mare parte din copilărie. Prin intermediul acestei opere, scriitorul le face cunoștință micilor cititori cu o maimuțică puțin ciudată, din cauza culorii blăniței sale, după cum reiese chiar din titlul operei de față Aventurile lui Pipì, maimuțica roz.
Pipì se trage dintr-o familie numeroasă, formată din mamă, tată și cinci copilași. Cu toții trăiesc în vestitul ținut Baram-bam-bam, pe crengile unui copac uriaș, plătind chirie cincisprezece prune pe an proprietarului, o gorilă înfumurată. Dintre cei cinci pui, doar Pipì are culoarea blănii roz. După culoarea blăniței, protagonistul a primit porecla Pipì, care în limbajul maimuțelor înseamnă de culoarea trandafirului.
Pipì nu seamănă cu frații lui și nici cu celelalte maimuțici care trăiesc în preajma copacului lor și nu numai pentru că era roz. Avea o mutriță ageră și isteață, ochi poznași, scânteietori, ce nu stăteau locului o clipă, o guriță zâmbitoare și un trup subțirel, dar mlădios ca o trestie. Ce-i drept, era o maimuțică tare drăguță.
Peripețiile sunt peripeții, dar cuvântul este cuvânt
Maimuțica poznașă a vrut să-i joace o farsă bătrânului crocodil, însă roata s-a întors și tocmai ea a ieșit fără coadă din această întâmplare. Cum un necaz nu vine niciodată singur, protagonistul a fost prins de bărbatul căruia îi furase pipa, cu câteva zile în urmă, și băgat într-un sac.
Din prizonier într-un sac și până la a deveni valetul și tovarășul de călătorie al lui Alfred a fost numai un pas pentru Pipì. Băiețelul urma să-i asigure maimuței hrana de zi cu zi, iar Pipì trebuia să-i ofere în schimb prietenia sa și chiar să-l însoțească în călătoria ce tocmai bătea la ușă.
Într-o zi, tatăl animăluțului roz a ajuns la casa unde fiul său își ducea traiul, rugându-l să se întoarcă în sânul familiei sale sau măcar să-și ia „la revedere!” de la ai lui, înainte de a porni în călătorie alături de noul său prieten. Insistențele tatălui său l-au determinat pe Pipì să părăsească conacul și să se reîntoarcă la ai lui, în mijlocul naturii.
În drumul spre casă, jobenul lui Pipì a fost furat de pe capul acestuia de o pasăre de noapte, ghetele le-a pierdut în noroi, cămașa și fracul au fost rupte în tufișuri, păstrând încă pe el doar pantalonii care îi ascundeau ciotul de coadă. Deși era un pic supărată pentru că își distrusese hainele, maimuțica se consola cu gândul că Alfred îi va dărui altele la întoarcere.
Revederea cu familia sa a fost una emoționantă. După ce au luat cina cu toții, s-au dus la culcare, însă liniștea nopții a fost perturbată de apariția neașteptată a șase bărbați care au luat prizonieră întreaga familie de maimuțe.
Șirul lung al aventurilor lui Pipì ni-l prezintă în diferite ipostaze, cea mai încântătoare fiind aceea în care protagonistul ajunge împăratul maimuțelor Cafenii și al celor Negre. Însă, firul evenimentelor se sfârșește cu revenirea lui Pipì în casa lui Alfred. Maimuțica s-a ținut de cuvânt, îl va însoți pe băiețel în călătorie, iar drept recompensă divină, coada protagonistului a revenit la normal.
Pipì, maimuțica roz, vs. Pinocchio
În cartea de față întâlnim elemente specifice basmului cum ar fi: personalizarea animalelor, dar și ființe omenești cu puteri sau însușiri supranaturale: Răgușitul crește la supărare, în timp ce culoarea pielii Hangiului Vrej-de-fasole bătea în verde.
Cartea de față a fost scrisă imediat după opera Pinocchio, ceea ce explică elemente comune dintre cele două povești: ambele personaje principale din poveștile mai sus menționate au înclinație spre minciună, neascultare și neastâmpăr. La capitolul asemănări putem include și cursul nebunesc al aventurilor prin care trec și felul în care depășesc obstacolele primejdioase, scăpând cu bine la final.
