Titlul: Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz
Autor: Jeremy Dronfield
Editura: Litera
An apariție: 2020
Număr de pagini: 496
„[…] dar era locuința lor și trăiau în ea fericiți.”
De profesie era meșter-artizan. Gustav Kleinmann luptase în Războiul cel Mare (Primul Război Mondial) unde fusese rănit de două ori și decorat pentru bravură. Era căsătorit cu Tini și împreună aveau patru copii. Pe scurt, Gustav era un om la locul lui, familist și vrednic.
Se considera în primul rând austriac și abia în subsidiar evreu. Acesta avea un atelier la parterul unui bloc din Viena.
Gustav și Tini nu erau niște persoane religioase, dar mergeau la sinagogă de câteva ori pe an, pentru aniversări sau comemorări. Copiilor le dăduseră nume germanice, însă urmau tradițiile de idiș ca toată lumea.
Fritz avea 14 ani și semăna cu tatăl său, cu Gustav, la pomeți, nas, gură, buze, în timp ce ochii negri, mari, pătrunzători erau moșteniți de la mama sa. În ultimele șase luni băiatul renunțase la liceu și se pregătea să devină tapițer ca tatăl său.
Kurt, mezinul familiei, la numai opt ani, cânta în corul sinagogii din centrul Vienei, devenind un adevărat evlavios. Familia Kleinmann mai avea și două fete: Edith, de 18 ani, și Herta, de 15 ani.
Cei șase membri locuiau într-o casă mică, formată dintr-o cameră și un dormitor pe care îl împărțeau: Gustav și Fritz dormeau împreună, Kurt cu mama celor patru copii, Edith în patul ei și Herta pe canapea –, dar era locuința lor și trăiau în ea fericiți.
Începe coșmarul
Frumoasa și liniștita Viena a fost tulburată în 1935, atunci când evreilor austrieci le-a fost anulată cetățenia. Pe 4 aprilie, Fritz și colegii săi evrei au fost exmatriculați din Școala Comercială, Edith și Herta au fost date afară de la serviciu, în timp ce atelierul lui Gustav a fost confiscat și ferecat. Tinerilor evrei li se interzisese să se joace pe terenurile de sport sau să înoate la piscină.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, naziștii au invadat străzile din Berlin, München, Hamburg, Viena, având drept țintă distrugerea locuințelor și magazinelor deținute de evrei. Acea noapte a rămas cunoscută în istorie drept „Noaptea de cristal” din cauza cioburilor strălucitoare de la ferestrele sparte care se întindeau pe străzi ca un covor de sticlă. Sinagoga a fost incendiată, iar mii de evrei au fost strânși de pe străzi de trupele paramilitarilor. Printre cei luați cu japca s-au numărat Gustav și Fritz.
De această dată, norocul a ținut cu cei doi, fiind eliberați: Fritz, pentru că nu era decât un minor de 15 ani, iar tatăl său pentru că era un veteran decorat al Primului Război Mondial.
Totuși Gustav nu avea posibilitatea financiară pentru a-și cumpăra scăparea de un sistem birocratic infernal, în timp ce Tini nu concepea ideea de a părăsi definitiv Viena, căci aici se născuse și crescuse.
Doar Edith a reușit să obțină în ianuarie 1939 viza care i-a deschis drumul spre Anglia, unde va lucra pentru a se putea întreține de la o zi la alta, fiind departe de familia sa.
Pe 10 septembrie 1939, Fritz a fost prins de SS. Gustav este luat și el, nu după mult timp.
Pe 2 octombrie 1939, Gustav și Fritz ajung în lagărul Buchenwald. Tatăl are la el un carnețel și un creion cu care notează etapele pe care le parcurge.
Mulți dintre cei încarcerați acolo nu-i spuneau Buchenwald („Pădurea de Fagi”) acelei păduri, ci Totenwald („Pădurea de Morți”).
Ajunși în lagăr, evreii au fost trecuți într-un registru și fiecăruia i s-a dat câte un număr de prizonier: Fritz – 7290, Gustav – 7291.
Într-o zi de duminică, pe 17 martie 1940, Edith și Richard Paltenhoffer, un evreu din Viena, refugiat ca și ea, s-au căsătorit.
Pe la sfârșitul lunii ianuarie 1940, tatăl și fiul au fost despărțiți: Fritz fiind repartizat în baraca numărul 3.
Cei doi prizonieri aveau posibilitatea de a comunica cu familia lor din libertate prin scrisori și chiar să primească de la aceasta bani cu care își puteau achiziționa mici răsfățuri ocazionale de la cantina deținuților.
Edith a adus pe lume un băiețel perfect sănătos pe 18 septembrie 1940. Când micuțul Peter John a împlinit cinci zile de viață, a fost eliberat din închisoare.
Numărul mare de morți a dus la dotarea lagărelor cu crematorii, în 1940. Crematoriul de la Buchenwald era o construcție mică, pătrată, care avea o curte de jur-împrejur înconjurată de un zid înalt.
Kurt, fiul cel mic al familiei Kleinmann a fost acceptat să plece în Statele Unite. Atât de crud și de firav, mezinul familiei a fost nevoit să pornească la drum spre o lume nouă care să-l adopte și să-l apere de naziști.
Tini și Herta Kleinmann au căzut pradă deportării, au fost urcate într-un tren cu destinația Minsk. În dimineața zilei de 15 iunie 1942 cele două femei au ajuns în gara Minsk, însă nimeni nu știe ce s-a întâmplat mai departe, cert este că din o mie șase femei, copii și bărbați, niciunul nu a mai fost văzut vreodată.
O faptă exemplară: îl urmează pe tatăl său la Auschwitz
Toți evreii din lagărul Buchenwald, cu excepția constructorilor și a zidarilor, urmau să meargă la Auschwitz. Printre cei selectați se numără și Gustav, în timp ce fiul său, Fritz, scăpase datorită meseriei pe care o învățase în domeniul construcțiilor.
În dimineața zilei de 17 octombrie 1942, cei 405 evrei, polonezi, cehi, austrieci și germani transferați de la Buchenwald au fost îmbarcați, având ca destinație Auschwitz. Deși se zvonea că în noul lagăr deținuții se duceau pentru a fi gazați, Fritz nu a ținut cont de nimic și a decis să-și însoțească tatăl. Indiferent de ce i-ar fi așteptat în noul lagăr, împreună puteau lupta ca să trăiască sau să moară.
În a treia zi de la sosirea la Auschwitz li s-au aplicat tatuajele pe brațul stâng: Gustav a primit nr. 68523, în timp ce Fritz – 68629.
Sătul să mai aștepte și convins că este sortit morții, Fritz și-a luat inima în dinți și i-a mărturisit unui gardian SS-ist faptul că stăpânește domeniul construcțiilor și vrea să muncească aici, la Auschwitz.
„Ține-ți capul sus; va veni și ziua eliberării tale”
Gustav a fentat moartea cu propria putere și încurajare: „Ține-ți capul sus; va veni și ziua eliberării tale” – acest citat notat în carnețelul său i-a devenit crez și izvor în lupta cu nedreptățile din jurul său.
Gustav a fost luat de la munca de tapițerie și făcut responsabil de confecționarea cortinelor de camuflaj. Avea un atelier cu mașini de cusut și o echipă de 24 de prizonieri. Gustav și echipa sa confecționau cortinele, în timp ce Fritz îi asista pe lucrătorii civili care le instalau. Aceste episoade au avut loc în vara lui 1944.
Doi croitori din echipa lui Gustav au venit cu ideea de a crea pelerine de ploaie din materialul folosit pentru confecționarea cortinelor. Pelerinele de ploaie erau date pe mâncare prizonierilor sau vândute pe bani civililor. Prețul unei pelerine era un kilogram de șuncă ori o jumătate de litru de șnaps care putea fi dat la schimb pentru alimente. Cei doi croitori realizau zilnic între patru și șase pelerine.
La nivelul lagărului, au fost semnalate primele evadări. Totodată, pe 20 august primele bombe au căzut din senin peste complexul Auschwitz-Monowitz.
Fritz a trecut la o misiune mult mai grea și anume aducerea de arme.
În ianuarie 1945 a început evacuarea lagărului de la Auschwitz. Tatăl și fiul au fost incluși în marșul morții. Urcați în tren, deținuții urmau să ajungă în lagărul Mauthausen din Austria.
Fritz și-a luat inima în dinți și a evadat din tren, în Austria. Tatăl său era mult prea slăbit de puteri și de bătrânețe ca să-și urmeze fiul.
Totuși experiențele dramatice trăite de cei doi, tată și fiu, nu se opresc aici. Au fost mutați de naziști pe parcursul războiului în mai multe lagăre de concentrare și exterminare, trecând prin încercări greu de îndurat, dar luptându-se cu ele, găsind cumva mereu puterea sau șansa de a le depăși cu bine.
M-au impresionat curajul și tăria de caracter a personajelor, dar mai ales relația de neclintit dintre tată și fiu, o relație fascinantă, bazată pe iubire și solidaritate.
Despre autor și carte
Scriitorul, istoricul și biograful britanic Jeremy Dronfield are un doctorat în arheologie la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, tema lucrării de doctorat fiind arta și religia în Irlanda preistorică.
Roman de debut: The Locust Farm (1997) – nominalizat la premiul John Creasey Memorial Dagger, numărul unu în clasamentul Sunday Times și „cartea anului” potrivit Daily Mail și Sunday Express.
Alte romane de succes: Resurrecting Salvador, Burning Blue, The Alchemist’s Apprentice.
Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz (The Boy Who Followed His Father into Auschwitz) este una dintre lucrările de nonficțiune ale lui Jeremy Dronfield publicată în 2019, un bestseller internațional. Cartea este finalistă pentru the National Jewish Book Awards 2024 în categoria the Middle Grade Literature (8-12 ani). În 2023 a fost publicată o versiune pentru copii a cărții intitulată Fritz and Kurt, ilustrată de David Ziggy Greene.
Ca resursă suplimentară care vă poate ajuta să înțelegeți mai bine contextul în care s-au petrecut evenimentele relatate în carte, dar și cum a fost scrisă, vă recomandăm să citiți pagina dedicată acesteia de pe https://www.penguin.co.uk). Materialul conține și un video cu Jeremy Dronfield și Kurt Kleinmann. Subiectul cărții are la bază jurnalul secret ținut de Gustav Kleinmann, interviuri cu membrii familiei Kleinmann și munca de cercetare în arhive a scriitorului.
Cartea documentează perioada Holocaustului – un genocid organizat în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva evreilor din Europa. Între 1941 și 1945, Germania nazistă și colaboratorii săi au ucis sistematic șase milioane de evrei din Europa ocupată, aproape două treimi din populația evreiască a Europei.
Lasă un răspuns