Titlul: Balanţa
Autor: Ion Băieşu
Editura: Grupul Editorial Art
An apariţie: 2012
„Idealul este liric, destinul este tragic, existenţa este comică.” Un citat scurt, concis, dar cuprinzător, pur şi simplu dezarmant în simplitatea lui, care m-a însoţit neîncetat încă de când am întors ultima filă a romanului „Balanţa”, magnum opus al scriitorului postbelic Ion Băieşu. O carte care a făcut iniţial parte din programa de lecturi obligatorii pentru examen, o carte care aparţine acum bibliotecii mele interioare. Luată prin surprindere de experienţa propusă de această carte, precum şi de ideea că să citeşti pentru şcoală poate fi, până la urmă, destul de distractiv, am decis să o analizez ceva mai grijuliu în cadrul unei recenzii care, sper eu, îi va determina şi pe alţii, poate chiar colegi de generaţie de-ai mei, să o citească.
Acţiunea din „Balanţa” se petrece la începutul anilor ’80, perioadă pe care o asociem, din poveştile părinţilor şi de la orele de istorie, cu debutul căderii naţional-comunismului şi cu dictatura în aval a lui Nicolae Ceauşescu. Protagonista noastră, Nela, absolventă a Facultăţii de Psihologie, îşi părăseşte oraşul natal ca urmare a morţii tatălui său, după o lungă boală necruţătoare. Tânăra ajunge într-un orăşel de provincie unde primise o repartizare didactică, însă călătoria ei nu este lipsită de peripeţii: călătoreşte într-un tren plin ochi cu navetişti în care îşi pierde ambele valize şi aproape cade victima unui viol, din care este salvată de un necunoscut. În vizita la spital, pe care trebuie să o facă pentru verificarea medicală obligatorie, îl cunoaşte pe doctorul Mitică Bostan, salvatorul ei, în casa căruia se mută şi de care, în cele din urmă, realizează că este îndrăgostită. Între cei doi se înfiripă o simpatică poveste de dragoste, lipsită cu desăvârşire de patetisme şi declinări propriu-zise ale sentimentului, presărată, însă, cu tot felul de mici aventuri: intrigile şi conflictele din spitalul la care lucrează Bostan, pedeapsa cu închisoarea pe care doctorul o primeşte pentru că a lovit un procuror, întâlnirile cu diverse alte personaje episodice, în contexte surprinzătoare. Rezultatul final este un roman spumos, purtătorul unui pregnant caracter tragicomic, care promite suspans şi surprize diverse cititorului până la ultima pagină.
Unul din principalele aspecte ale romanului care impresionează şi pune pe gânduri este acurateţea cu care este prezentată realitatea istorică dincolo de aspectele strict politice ale naţional-comunismului. În aventurile lor, Nela şi Mitică se lovesc constant de trăsăturile incorigibile ale acesteia, precum şi de monştrii umani care au ieşit din această maşinărie manipulată politic. De altfel, prima ediţie a romanului a fost publicată în variantă cenzurată, dat fiind faptul că Băieşu a creionat diverse detalii ale societăţii comuniste a anilor ’80 ce nu puteau fi enunţate propriu-zis fără a declina, de altfel, eşecul sistemului: cozile pentru produse alimentare, mizeria din spitalele româneşti, corupţia şi demagogia, ca să dăm doar câteva exemple. În acelaşi timp, scoaterea acestor fragmente semnificative din cuprinsul cărţii nu i-a alterat în vreun fel esenţa. Putem îndrăzni să afirmăm că, prin intermediul unui stil elegant, dar dureros de sincer, şi a unui comic inconfundabil, Băieşu a fentat controlul politic exercitat asupra culturii şi a oferit publicului un roman concentrat, plin de semnificaţii, care a răspuns în măsură potrivită setei de cunoaştere şi libertate a poporului extenuat de atâta activitate propagandistă.
Pentru cititorii de astăzi, cititorii generaţiei mele, născuţi într-un timp ceva mai binecuvântat al istoriei românilor, varianta necenzurată a cărţii este una dintre cele mai acurate fresce sociale ale perioadei de care beneficiem. În calitate de cititoare, am fost luată prin surprindere de accesul nemijlocit pe care această carte mi l-a oferit la descoperirea unor triste realităţi ale copilăriei propriilor mei părinţi: numărul limitat de produse alimentare la care aveau acces, calitatea primitivă a unei călătorii cu trenul, ce însemna internarea în spital ca urmare a unei boli. Cu alte cuvinte, oamenii trăiau într-o crâncenă mizerie, sub imperiul unui sistem corupt, bolnav la rândul său, contagios şi muribund. Nela şi Mitică recunosc tristul adevăr despre societatea de care aparţin, se opun cu îndrăzneală inteligentă acestui mers al lucrurilor, ei fiind reprezentanţii unei disidenţe tacite, dar pline de energie. În ceea ce mă priveşte, cititoare a generaţiei de care aparţin, tot ce pot face e să mă simt recunoscătoare că trăiesc acum şi că am citit această carte.
În „Balanţa” , Băieşu se distinge şi printr-o explorare amplă a psihologiei personajelor. Nela şi Mitică sunt doi protagonişti unici în literatura română, care pe bună dreptate pot fi descrişi ca doi zăpăciţi, doi nebuni incurabili. Sunt personaje complexe, multilaterale, strălucitoare în comparaţie cu ceilalţi indivizi cu care intră în contact, oameni simpli, împovăraţi de dificultăţile impuse de traiul în regimul naţional-comunist, oameni care nu reuşesc să vadă dincolo de aparenţa practicii. Băieşu nu ne dezvăluie despre personajele lui mai mult decât ne e necesar să ştim; de altfel, cititorul nu va fi doar o dată uimit de gesturile personajelor principale, parcă netrecute prin filtrul raţional al minţii. În acelaşi timp, suntem conştienţi că atât Nela, cât şi Mitică nu se limitează la materialul evanescent, la realitatea imediată care oferă atât de puţină satisfacţie. Amândoi doresc mai mult, amândoi aspiră la emancipare, amândoi îşi pun întrebări relevante, primordiale şi caută răspunsuri, cu toate că sunt pe deplin conştienţi de zădărnicia căutării lor. În acest context, povestea de iubire dintre cei doi este cu atât mai plăcută cititorului, cu cât se bazează mai degrabă pe susţinere reciprocă în mizeria existenţei, şi nu pe împlinire erotică sau pe dovezi explicite de afecţiune. De-a lungul întregului roman, cei doi trăiesc într-un simpatic concubinaj, abia spre deznodământul cărţii luând în calcul posibilitatea unei căsătorii adevărate cu un copil sau doi, şi de data aceasta utilizând din plin ironia lor specifică. Astfel, cu încredere se poate afirma că „Balanţa” propune cititorului o poveste de dragoste inedită, dar indiscutabil verosimilă.
Nu în ultimul rând, romanul se distinge printr-o fascinantă abordare tragicomică a existenţei, care smulge râsul cititorului în cele mai neaşteptate momente şi conjuncturi. Background-ul de dramaturg şi autor de schiţe al lui Băieşu i-a oferit materialul necesar construirii unui comic specific, unic în literatura română, un comic relativ simplu, dar remarcabil prin felul în care cultivă ridicolul şi se pliază pe firul narativ central. Băieşu transformă cele mai jenante contexte sociale în situaţii care stârnesc numaidecât râsul sincer, în acelaşi timp, spunând exact ce ar trebui să fie spus despre absolut orice. O situaţie relativ uşor de anticipat într-o operă dramatică, spre exemplu, acest tip atipic de comic se potriveşte mănuşă acţiunii din „Balanţa” , la rândul său, un nou şi fascinant tip de roman.
Recomand cu entuziasm „Balanţa” oricărui cititor care nu a acordat până acum o şansă acestui roman, deşi nici o recitire nu ar strica dacă se întâmplă să căutaţi o carte bună. Deosebită prin surse de inspiraţie, compoziţie şi mesaj central, cartea lui Ion Băieşu poate nu vă va deschide ochii spre lucruri pe care nu le ştiaţi deja, dar măcar vă va face să râdeţi bine.
