Titlul: Proză
Autor: Mihai Eminescu
Editura: Cartea Românească Educațional
An apariție: 2019
Număr pagini: 300
De omul necăjit nici norocul nu vrea să știe
Un bun exemplu este personajul din basmul popular Borta vântului, cules și transcris de Mihai Eminescu.
Din truda de o săptămână, unui om sărac – sărac i-a rămas un căuș cu făină, iar din căușul cu făină, după o furtună, nu a mai rămas nimic. Omul pe bună dreptate era cătrănit, așa că pleacă să ceară socoteală naturii și să astupe borta vântului (gaură imaginară prin care se crede că suflă vântul).
Nimeni nu înțelege cum va reuși omul să afle de unde vine vântul și cum să îl oprească, dar omul este hotărât să îi astupe răsuflarea care l-a păgubit.
Cele trei daruri de la Dumnezeu
În drumul său, îi întâlnește, fără să știe cine sunt, pe Dumnezeu și pe Sfântul Petru. Aceștia îl sfătuiesc să se întoarcă acasă și îi dau o nucă, atenționându-l mai întâi, să nu zică: nucă, deschide-te. Omul ia nuca, dar anevoie crede în spusele drumeților ba împărtășește unor străini la care înnoptează nedumerirea sa. Femeia, vicleană și curioasă din fire, îi schimbă nuca omului cu una din gospodărie, iar dimineață, îi poruncește nucă, deschide-te.
Ce i-a fost dat să vadă femeii? Atâtea vite ce-o ieșit, oi, cai, hei, o bogăție ‘ntreagă. Bogăția dumnezeiască a rămas în casa unde a înnoptat omul sărman. Omul nostru s-a întors acasă la fel de sărac ca altădată, dar și mai supărat, de data aceasta, și pe drumeții care l-au îmbiat să renunțe la căutările lui pentru o nucă nefolositoare:
— Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt și moșneagul lua-l-ar dracu.
Iar porni la drum, iar se întâlni cu Dumnezeu care luase și de această dată înfățișarea unui om de rând. De data aceasta i-a dat un măgar ca să se întoarcă acasă, nu înainte de a-l povățui să nu rostească decât atunci când ajunge acasă: măgar, baligă-te.
Din nou înnoptează la familia aceea unde este deposedat și de măgar, din nou ajunge acasă fără să obțină niciun rezultat.
Pornind și mai furios la drum, Dumnezeu îi iese în cale a treia oară și îi oferă, de această dată, o cârjă, făcându-l din nou atent să nu zică cârje ‘ncârjește-te până nu ajunge acasă.
Omul nostru rămâne peste noapte la familia cea lacomă și nu îl ascultă nici acum pe Dumnezeu. După ce bărbatul este ospătat și primește băutură mai strașnic decât altădată, cei doi soți așteaptă până adoarme adânc și pun la cale un plan malefic. Nu doar să-i fure cârja ci să-l ucidă pentru a nu trezi nicio bănuială. Dar cârja nu le-a dat nimic altceva decât bătaie. Când s-a trezit omul dimineață soțul și soția erau bătuți măr și se rugau de el, să se îndure și să îi scape, fiind dispuși să-i dea înapoi ce îi luaseră: nuca și măgarul. Omul de această dată înțelepțit lăsă cârja să îi altoiască bine, își recuperă nuca și măgarul, și le luă cu el acasă. Acolo se bucură de toate bogățiile date de Dumnezeu.
Finalul basmului ni-l înfățișează pe om foarte bogat și stăpân pe sine, ținându-i piept chiar împăratului pe care cârja îl pune pe fugă.
Vă recomand acest basm pentru că are mult umor și ceva semnificații în subtext. Alături de altele precum Călin Nebunul, Frumoasa lumii, Finul lui Dumnezeu și Borta vântului, a fost transcris în caietul 2284, caiet care datează din perioada studiilor de la Berlin ale poetului (1872). Face parte din manuscrisele care cuprind material folcloristic.
Eminescu și literatura populară
Postum, în anul 1902, criticul literar Titu Maiorescu preda Academiei Române manuscrisele lui Mihai Eminescu. Nu doar opera poetică a început atunci să fie cunoscută, dar și vastele incursiuni ale poetului pe tărâmul creației populare. Erau numeroase manuscrisele care cuprindeau material folcloristic ( adunat în călătoriile sale prin toate regiunile țării, în caiete compacte sau pe foi diferite ca format și cuprins). Pentru cercetătorii operei sale devenea evident cât de mult prețuia poetul producțiile populare, ca valoare a limbii și conținutului, acestea servindu-i drept model și sursă constantă de inspirație.
Atunci când lecturați un basm popular sau o poezie polulară transcrise de poet sau prelucrate sublim de el vă vor ieși în cale cuvinte vechi, cuvinte specifice unor anumite regiuni, expresii populare. Mai întâi va fi greu să le înțelegeți poate chiar veți renunța să citiți mai departe o frumoasă poveste. Așa mi s-a întâmplat și mie, apoi cu puțină răbdare am citit mai atent și am încercat să le rostesc cu voce tare. Au o rezonanță aparte, plăcută, așa încât am decis să continui lectura chiar dacă anumite sensuri ale cuvintelor le-am desprins din context sau cu ajutorul dicționarului. Un exemplu din basmul Borta vântului este cuvântul șumuiag (o variantă a cuvântului șomoiog – mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.). Oare ar fi avut același farmec dacă Eminescu ar fi ales să transcrie mănunchi de paie în loc de șumuiag de paie?
Iată ce scria poetul: Și să sperăm că tot se vor mai găsi suflete care să nu fie jignite de rima neîndemânatică sau de simplitatea unui cuvânt vechi, ci vor prefera a se apăpta mai bine la izvorul curat ca lamura și mai prețios ca aurul al poeziei noastre populare, decât să bea din izvorul de apă și de zahăr cu portocale.
În calitate de bibliotecar Mihai Eminescu propunea în 1875, pentru completarea fondului de carte al bibliotecii Universității din Iași cumpărarea de cărți populare și religioase vechi, acesta justifica propunerea sa, astfel:
Netăgăduită este valoarea stilistică și lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise supt influența limbilor moderne, cel puțin nu a celei franceze, și se găsesc în ele locuțiuni care încep a dispărea (…); lexicală, prin mulțimea de cuvinte originale, pe care scriitorii bisericești și laici, siliți să recurgă la proprii mijloace le întrebuințează în compunerile lor.
Sursa: Literatura populară – Mihai Eminescu, vol I, prefața Eminescu și literatura populară, ediție îngrijită și prefață de D. Murărașu, Biblioteca pentru toți, 1979.
