Buridan este titlul unui roman popular creat de nemuritorul scriitor francez Michel Zévaco. Într-adevăr, am parcurs nu mai puțin de 630 de pagini fără urmă de plictiseală. În original, romanul a fost publicat de Michel Zévaco în două volume, între anii 1913 și 1914: „Buridan, eroul de la Tour de Nesle (volumul I)” – Buridan, Le Héros de la Tour de Nesle și „Regina sângeroasă, Margareta de Burgundia” – La Reine sanglante, Marguerite de Bourgogne (volumul al II-lea).
Coborâm în timp până în anul 1314. Din istorie aflăm că Franța, în acel an era condusă de Filip al IV-a, cunoscut drept Filip cel Frumos. În acel ultim an al domniei sale a avut loc Afacerea Turnul Nesle. Nora sa, viitoarea regină a Franței, Margareta de Burgundia (Marguerite de Bourgogne) era trimisă la închisoare pe viață, fiind acuzată de adulter, împreună cu una din cumnatele ei, Blanche. Amanții celor două prințese, cavalerii Gauthier și Philippe d’Aulnay, au fost torturați și executați. Un an mai târziu, Ludovic devenea Ludovic al X-lea, succesorul lui Filip al IV-lea, fiind încoronat în august 1315. S-a recăsătorit cu Clementa de Anjou, după ce anularea căsătoriei îi fusese refuzată de papalitate și după moartea suspectă a Margaretei. Se îmbolnăvește și moare un an mai târziu. Margareta avea 25 de ani la moarte, iar Ludovic, 27.
Peste acest episod tragic, din lungul șir de succesiuni regale de la Luvru, s-a suprapus, în timp, și una din legendele țesute în jurul unui personaj carismatic și foarte erudit. Se spune că Jean Buridan (1300 – 1358), un renumit filozof francez, având contribuții și în evoluția științei — a pregătit reformularea mecanicii, înfăptuită mai târziu de Galileo Galilei — și-a găsit sfârșitul suportând răzbunarea regelui. Acela l-a acuzat de o aventură cu regina și l-a aruncat în Sena, într-un sac. Alte voci au susținut că a scăpat ca prin minune grație ajutorului primit de la studenții săi, chiar din mâinile reginei sângeroase. Aceea își ucidea amanții, silindu-i să intre în saci, care erau apoi cusuți și azvârliți în Sena din Turnul Nesle, locul tumultoaselor sale aventuri amoroase. Gândindu-ne că în 1314 remarcabilul profesor avea doar 14 ani, trebuie să concluzionăm că folclorul și literatura bat istoria și uneori, ca în cazul acestui reușit roman de aventuri, bat chiar foarte frumos câmpii.
Totuși Michel Zévaco reușește un excelent și antrenant roman, astfel că, așa cum mi s-a întâmplat și mie, ne face să uităm de istorie și apoi paradoxal ne face curioși să scotocim prin sertarele ei dosite de secole.
Intriga de la care pornește este simplă și ne este clară din primele rânduri: un tânăr student la Sorbona, Jean Buridan, își propune să îl sfideze chiar pe primul ministru al Franței, Enguerrand de Marigny, un personaj de prim rang de la curtea regelui. Puternic, putred de bogat, acela era un om de temut. Pe seama sa se puneau atât consolidarea monarhiei, cât și reprimarea oricărei opoziții și starea mizerabilă în care se afla poporul. Jean Buridan îl acuza și de asasinarea părinților celor doi prieteni ai săi, cavalerii Gauthier și Filip d’Aulnay. El avea îndrăzneala să-l provoace la o luptă cinstită în Pre-aux-Clercs, o frumoasă câmpie, dincolo de imensa mânăstire Saint-Germain-des Pres.
Jean Buridan iubea și era iubit de o frumoasă tânără, Mirtila. Fiica unui negustor bogat, Claude Lescot, aceea tremura la gândul că iubitul ei comite o imprudență uriașă, intenționând să-l atace public pe al doilea sau poate chiar primul om în stat. Peste toate, dragostea lor era umbrită de riscul de a nu primi binecuvântarea tatălui Mirtilei.
Iată cum, încă din primele pagini ale cărții, m-am simțit captivă și, cum nimic nu s-a dovedit ceea ce părea a fi la început, am trecut pe nesimțite pe tărâmul ficțiunii, uitând pentru o vreme de tot.
În cartea sa, Zévaco urmează linia tematică din drama istorică de succes, „Turnul Nesle”, publicată în 1832 de Alexandre Dumas în colaborare cu Frédéric Gaillardet.
Regina Margareta de Burgundia ascunde un secret înspăimântător în Turnul Nesle, martor tăcut și sumbru al unui spectacol macabru. Regina are și alte secrete compromițătoare, pentru ea și pentru cei doi oameni influenți de la curte, rivali de moarte: Enguerrand de Marigny și contele Charles de Valois, unchiul regelui Ludovic al X-lea.
În cele din urmă aceste secrete sunt interceptate de îndrăznețul student. Din loialitate pentru cei doi prieteni ai săi, victime ale sadismului și perversiunilor reginei, înzestrat cu un natural simț al omeniei, dreptății și logicii, și condus în aventura vieții lui de dragostea pentru Mirtila, Buridan va strica rând pe rând planurile celor puternici, persiflându-i și câștigându-le în egală măsură ura și admirația.
Recunosc că am trecut cu vederea faptul că, pe alocuri, scriitorul recurge la artificii telenovelistice, am zice noi astăzi. Am fost îndemnată să le tolerez ușor și nu regret, după ce mi-am dat seama că tehnica sa de a construi firul narativ și de a-l urmări este opera unui mare scriitor. Scrie fluent și nu s-a pierdut o clipă în atâtea intrigi, ambiții mai mult sau mai puțin mărturisite ale celor care dețin puterea, intervenții cu strategie și măiestrie din partea eroilor pentru a schimba deznodământul care le părea potrivnic și pecetluit. Dimpotrivă această țesătură amplă o bănuim necesară pentru a întreține și spori suspansul. Până la urmă, un subiect din istorie fără vreo însemnătate aparte s-a dovedit atât de fecund, strălucit speculat, în literatură. Nu știm cum a fost Margareta de Burgundia, cea reală, poate doar o victimă a epocii sale, dar personajul doldora de contradicții, este magistral regizat de Michel Zévaco, care îi dă o nouă viață în romanul său.
Apar cupluri de personaje pe care nu le voi uita ușor: Simon Malingre și Gillona, slujbași de nădejde ai contelui de Valois, în realitate slugi credincioase ale unui singur stăpân: banul. Între ei este o dragoste și o competiție pentru bani care-i fac să se simtă când puternici și plini de resurse când slabi, fără speranță, dar până la moarte nu vor renunța să lupte pentru unicul lor scop: a strânge mulți, mulți bani. De fapt uită chiar să-și mai trăiască viața, perseverând în mizerie și avariție.
La polul opus, sunt cei doi gentilomi de pomină, mereu binedispuși, cu gândul la băutură și mâncare și la ce-o mai da Dumnezeu: Riquet Haudryot, regele breslei grefierilor și Guillaume Bourrasque, împăratul Galileiei, adică al ucenicilor de procurori de la curtea de conturi, titluri ale unor regate și împărății derizorii.
Este dificil să uiți și pastilele de reflecție picurate din loc în loc, printre suspans, lovituri sub centură și povești de iubire. Voi reda doar una cu referire la un personaj cheie, umila reprezentantă a poporului, Jeana:
Istoria nu se ocupă decât de personaje de primul rang: regi, papi, împărați, generali, oameni de legi, oratori, miniștrii, prezidenți; numai ei au însemnătate[…].
Și poporul a crezut-o, o crede și va crede până în ziua când va băga de seamă că numai el înseamnă ceva și că cei ale căror istorie se predinde să le impună venerația, nu sunt în fond decât niște păpuși… Sunt numai niște figuranți șireți, întotdeauna în avanscenă: acolo e lumina și încă altceva.
Cartea se poate găsi astăzi doar pe la anticariate. Eu am avut la dispoziție o ediție în limba română apărută în 1992 la Editura I.G.R. Este cea din imagine. Nu vă recomand și greșelile regretabile de exprimare, de scriere, deși nu putem să punem asta pe seama autorului ei, maestrul Michel Zévaco.
