Titlul: Balade vesele și triste
Autor: George Topîrceanu
Editura: Litera
An apariție: 2022
Număr de pagini: 352
George Topîrceanu s-a născut în Bucureşti, la data de 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena”, amândoi originari din părţile Sibiului.
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică „Belgia Orientului” (1904); a publicat şi la alte reviste: „Duminica”, „Spiruharetul”, „Revista noastră”, „Revista ilustrată”, „Sămănătorul”, „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Viața socială” a lui Nicolae D. Cocea.
Poezia „Cântec” a fost publicată în 1920, în volumul „Balade vesele şi triste”.
Pădurea şi fiecare element descris în această creaţie reprezină un „sunet”; vântul cu adierea sa, foşnetul frunzelor, chiar şi singurătatea autorului asemănătoare cu a naturii au un sunet, un aşa zis ecou. Combinându-le, „cântecul” prinde viaţă şi formă. Poezia este alcătuită din trei catrene, având rima încrucişată şi măsura de 7-9 silabe.
În opera „Cântec”, natura (pădurea) apare asociată cu starea de singurătate a eului liric, fiind martoră şi chiar în aceeaşi situaţie cu acesta.
Ochiul eului liric surprinde imaginea pădurii în anotimpul primăvara, când: umbra-i încă rară şi suflă vânt de primăvară….
În ciuda primăverii care simbolizează schimbarea şi readucerea la viaţă a mediului înconjurător, pădurea şi eul liric sunt tot singuri şi trişti. Eul liric găseşte cea mai relaxantă şi plăcută metodă de a medita asupra gândurilor sale, şi anume plimbările în natură: Iar eu străbat huceagul des/Cu gândurile mele… Aceste deplasări în inima naturii, devin pentru creator un obicei fapt susţinut de prezenţa adverbului des.
Poezia debutează cu afirmaţia: Frumoasă eşti, pădurea mea şi tot cu aceasta, poetul se pregăteşte să-şi încheie creaţia, nu înainte de a menţiona ca-i tot singură, în ciuda frumuseţii sale, precum el poetul. Repetarea primului vers, realizează un circuit, astfel că cititorul începe şi finalizează lectura, cu aceeaşi idee: frumuseţea nu îndepărtează singurătatea.
Cântec
Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară…
Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele…
Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine…
