• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Despre
  • Concurs
    • Concurs: Eu și sportul, povestea celor mai intense experiențe!
    • Personalizează imaginea cărţii preferate
    • Schimb de cărţi
    • Mesaj pentru mama
    • Concurs fulger! februarie 2018
    • Concurs Fulger!
    • Cărți pentru tineri
  • Campanii
    • Citesc azi, pentru a povesti mâine
    • Campanie Bookzone – 1 decembrie
  • Proiecte
    • Alchimiștii cuvintelor
    • Proiecte noiembrie 2017
Cărțile Tinerilor

Cărțile Tinerilor

Un blog despre cărți, de ieri, de azi și de mâine, pentru copii și tineri

antet_cartile_tinerilor

  • Recenzii
  • RAFTUL ELEVILOR
  • Ca-n povești
  • Din lumea cărților
    • Noutăți editoriale
    • Scriitorul lunii
  • Tineri scriitori
    • Creații literare
  • Pagini de celuloid
    • Ecranizări în premieră
  • Reviews

Cărăbușii – Jo Nesbø

10 noiembrie 2024 de Florina Dinu

carabusii-jo-nesbo

Titlul: Cărăbușii

Autor: Jo Nesbø

Editura: Trei

Număr de pagini: 416

An apariție: 2019

comanda

Ambasadorul

În primele zile ale lunii ianuarie, ambasadorul Norvegiei în Thailanda Atle Molnes a fost găsit cu un cuțit în spinare, într-o cameră dintr-un bordel din Bangkok. Cu această crimă zdrobitoare debutează Cărăbușii, al doilea volum din seria „Harry Hole”, de Jo Nesbø.

​Cuțitul a fost înfipt în spinarea victimei și i-a străpuns plămânii și inima. Cea care l-a găsit pe bărbat fără suflare a fost o prostituată.

​Politică, putere și influență, aceste trei ingrediente condimentează moartea lui Atle, iar pentru elucidarea acestui caz era nevoie de un om bine pregătit, care nu se lasă intimidat de nimeni și de nimic. Iar cel care avea tăria de a duce la bun sfârșit această anchetă nu putea fi altul decât Harry Hole, cel care a făcut lumină în cazul uciderii lui Inger Holter.

Detectivul Harry Hole

​La capitolul profesie, Harry Hole stă foarte bine, rămânând un detectiv de înaltă clasă, apreciat și susținut de superiori, însă pe plan personal, alcoolul îi ocupă în continuare mult timp, fiind narcoticul preferat pentru alungarea singurătății și a gândurilor negre. În băutură, polițistul a găsit un refugiu, o alinare și chiar liniște.

​Cuțitul găsit de oamenii legii în trupul victimei aparținea lui Khun Sa. Khun Sa este cel mai puternic traficant de heroină. În colaborare cu guvernele din Indochina și cu CIA a controlat traficul de opiu din Triunghiul de Aur încă din anii cincizeci. Totodată, un expert de la muzeu susține că este un cuțit foarte vechi și rar, greu de găsit. În aceste condiții, oamenii legii iau în calcul că moartea ambasadorului este un semn de avertizare a mafiei opiului.

​Audiat, șoferul ambasadorului a declarat că decedatul era un mare împătimit al jocurilor de noroc, unde a pierdut mai mult decât a câștigat. Pentru a-și satisface această plăcere, ambasadorul s-a împrumutat la cămătari, iar aceștia îi dădeau târcoale în ultima perioadă pentru a-și recupera paguba. În aceste condiții, șoferul susține că ambasadorul a fost omorât pentru bani, iar anchetatorii trebuie să analizeze și această pistă pentru a pune mâna pe criminal.

​Viața amoroasă a ambasadorului era cam… piperată. Deși poza într-un familist convins, cu soție și copil acasă, bărbatul era homosexual, în timp ce soția sa avea un amant de ani buni și visa la ziua în care să oficializeze relația.

​Săpăturile făcute de Harry au deranjat mințile criminale care i-au pus gând rău însuși detectivului. Într-o seară, după revenirea în imobilul în care locuia, polițistul a fost „întâmpinat” de un necunoscut care intenționa să-i vină de hac detectivului, înecându-l în piscină.

Ca un hoț

​Am apreciat că Harry uneori sfidează legea și pătrunde „ca un hoț” în casele suspecților în căutare de dovezi. Acest gest al detectivului denotă că este neînfricat și capabil de orice doar ca să facă lumină acolo unde întunericul este susținut de oameni ai puterii care nu vor elucidarea acestui caz.

​Harry a primit o scrisoare anonimă prin care era înștiințat că fiica ambasadorului se află în mâinile criminalului. În noile condiții, munca anchetatorilor se îngreunează. Aveau acum de salvat o tânără, dar și de prins un om diabolic care atâta timp cât se afla în libertate putea face rău cu ușurință oricui îi ieșea în cale. Nimeni nu este în siguranță nici măcar Harry care poate deveni din vânător pradă.

​Ultima parte a volumului de față aduce încă două crime. În fața acestei descoperiri, anchetatorii au fost determinați să creadă că una dintre victime era făptașul și odată cu moartea acestuia se încheia încă un caz de omucidere. Dar, în această simplă rezolvare, Harry a găsit acel „ceva” care nu poate fi urmat de punct, ci de o virgulă. Omul nu se lasă păcălit de aparențe și povești, ci vrea fapte concrete ce nu pot fi puse sub semnul îndoielii.

​Următorul volum al seriei „Harry Hole” este Pasărea cu pieptul roșu. Voi reveni cu prezentarea acestuia în curând.

Din categoria: Recenzii Etichete: detectiv, suspans, un nou caz

Bara principală

  • Facebook

Comunitate

Cartile Tinerilor

Articole recente

  • Nemesis – Jo Nesbø
  • Fiica Reichului – Louise Fein
  • Minciuni nevinovate – H. Hunting
  • Acces interzis – Karen Cleveland
  • Când viața bate filmul – Annabel Monaghan

De ce iubim cărțile

De ce iubim cărțile

Slide2
O carte, zece motive

Footer

Echipa

Echipa

Contact

Colaboratori

Media

Florina Dinu

Florina Dinu: Arată postările din blogul meu

Anca Spiridon

Anca Spiridon: Arată postările din blogul meu

Diana Badea

http://www.cartiletinerilor.com/diana-badea/

Copyright © 2025 · Magazine Pro on Genesis Framework · WordPress · Autentificare