Titlul: Cei trei muschetari. Vol. 1 și 2
Autor: Alexandre Dumas
Editura: Dexon
An apariţie: 2014
Număr pagini: 608
Aceasta nu este o zi obişnuită. Este potrivit primului capitol al volumui I din romanul „Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas, „prima zi de luni a lui aprilie 1625”, în oraşul francez Meung. Ar putea fi chiar şi prima zi dintr-o săptămână de aventuri literare pe care imaginaţia noastră de cititori nu o poate refuza. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie.
Primul contact cu întâmplările din acele vremuri îndepărtate, în care, între altele, „necazurile cădeau precum grindina”, nu este unul care să introducă cititorul în frumuseţile unui oraş de epocă ci unul care-i sesizează câteva pericole. Asta dacă cititorul ar găsi cumva plăcerea şi mijlocul să se întoarcă în timp şi să facă un popas în localitatea Meung, cea medievală. În acest caz, ar trebui să fie în gardă, să riposteze „împotriva hoţilor, împotriva lupilor, împotriva lacheilor, adesea împotriva nobililor şi a hughenoţilor – câteodată împotriva regelui”. Nu ar avea niciodată vreo şansă „împotriva cardinalului sau a spaniolului”.
În acea atmosferă invariabil imprevizibilă ce sau cine ar mai fi putut atrage atenţia? Nimeni altul decât eroul cărţii, tânărul d’Artagnan. Numele lui a făcut înconjurul lumii şi a cucerit fiecare generaţie de cititori prin farmec, inteligenţă şi vitejie, bătându-i la scor pe regele Franţei, Ludovic al XIII-lea (1601-1643), pe regina Ana de Austria (1601-1666), pe primul ministru Armand Jean I. du Plessis de Richelieu cunoscut drept cardinalul Richelieu (1585-1642), pe Georges Villiers duce de Buckingham sau pe alte figuri ilustre ale istoriei medievale, cărora cartea le-a sporit celebritatea.
Toţi locuitorii acelui oraş Meung s-au strâns la hanul „La morarul cumsecade”, pentru a vedea atracţia acelei zile de luni: un tânăr gascon din vechea provincie franceză Béarn şi mârţoaga sa cu aspect bizar. Unde mai pui că tânărul d’Artagnan, îndrăzneţ peste măsură, a luptat cu sabia în mână, pentru a apăra reputaţia calului şi valorile părinteşti. Ţinta sa era un nobil trufaş care făcea glume pe seama perechii nemaivăzute. Preţul pentru gestul său îndreptăţit, dar impulsiv îl va costa scump pe tânăr şi nu va fi lipsit de urmări.
D’Artagnan-tatăl îl echipase pe fiul său cu o scrisoare de recomandare, care, vă vine să credeţi sau nu, era de mare ajutor şi în acele vremuri. Scrisoarea era adresată de tatăl său domnului de Troisvilles, care i-a fost vecin pe vremuri, iar în momentul desfăşurării întâmplărilor din carte devenise un apropiat al regelui Ludovic al XIII-lea. Domnul de Tréville, cum era de-acum cunoscut domnul Troisvilles din Gasconia, conducea, în calitate de căpitan, muschetarii regelui, adică o gardă de corp, un grup de luptători de elită, care se distingeau prin uşurinţa cu care mânuiau spada.
Totuşi, dacă stăm să măsurăm urmările neplăcute pe care le-a avut pentru tânărul d’Artagnan pierderea scrisorii de recomandare pe drumul spre Paris, acestea pălesc în faţa rolului pe care destinul i-l pregătise tânărului, în cursul unor evenimente cu însemnătate istorică.
Şi, într-adevăr, cum oare ar fi fost istoria Franţei? Cuplul regal era mereu pus pe sfadă. La mijloc erau interminabile jocuri de culise. Iniţiatorul, dar şi ţinta acestora era cardinalul Richelieu. Tânărul d’Artagnan a contribuit prin faptele sale de vitejie la contracararea planurilor malefice ale cardinalului, iar gărzile personale ale primului ministru francez au fost serios ridiculizate de muschetarii regelui cu care erau certaţi până la moarte. Suntem tentaţi chiar să credem că determinarea tânărului a salvat de multe ori la limită mariajul regelui Ludovic al XIII-lea cu Ana de Austria. În cele din urmă, regele se împacă cu regina, odată cu venirea pe lume a strălucitului său succesor, viitorul rege Ludovic al XIV-lea, regele Soare.
Nu avem însă dovezi despre existenţa reală a vreunui d’Artagnan sau despre contribuţia sa la cursul istoriei, deşi scriitorul are o teorie despre toate acestea. Ceva este totuşi cât se poate de clar: cartea ar fi fost incompletă fără el. Fără sare şi piper ar fi fost şi existenţele a trei muschetari cu nume neobişnuite: Athos (nume de munte?), Porthos şi Aramis, care, prin unitatea lor, dau titlu acestui roman de aventuri. Foarte buni spadasini, cei trei muschetari au sânge aristocratic, cultul prieteniei, mult curaj şi arată devotament absolut regelui şi reginei, fiind de nedespărţit, la bine şi la rău, indiferent de situaţie şi de contrastele dintre ei. Cei trei ar putea fi emblematici pentru literatura cavalerească unde codul etic şi faptele de vitejie ale personajelor impun standarde greu de urmat cititorilor de rând. Dumas se dovedeşte foarte inspirat, înzestrându-şi în plus personajele cu umor, cu arta de a mânui cuvântul la fel de bine precum mânuiesc armele. Cei trei muschetari au însă şi trăsături contradictorii greu de explicat, dar paradoxal comune în rândul cititorilor care nici ei nu sunt nişte perfecţi. Porthos, cel cu o statură impresionantă este „orgolios şi curios, puteai vedea prin el ca printr-un pahar de cristal”. Viteaz, ce-i drept, dar lăudăros peste măsură, chiar şi în privinţa unor calităţi, întâmplări şi cuceriri închipuite. Spre deosebire de acesta, elevatul Athos purta cu sine un trecut la fel de contondent precum spada sa, pe care îl ţinea bine ascuns. Deşi de-abia dacă are treizeci de ani, „retras cum era, posomoreala şi muţenia lui îl făceau să pară aproape bătrân.”. Aramis are vreo douăzeci şi doi, douăzeci şi trei de ani, este discret, cu un aspect îngrijit şi copilăros, pare a fi, între cei trei, cel mai capabil să atingă inimile doamnelor de la curte. Rămâne totuşi „un băiat plin de mister”. Şi într-adevăr ce poate fi mai neobişnuit decât să îmbraci tunica de muschetar şi să declari că studiezi în paralel teologia. Sau ce altceva ar putea întrece orice ciudăţenie decât să-ţi agăţi în cui sutana pentru a lua lecţii de scrimă? Cât de motivat să fii ca viitor teolog încât să plăteşti un afront verbal cu sabia, deci cu o expediere sigură către lumea de dincolo?
Ei, dar, „în acea vreme de libertate relativă, dar de independenţă mai mare”, totul era posibil. Celor trei nobili nu le cunoaştem trecutul sau prezentul, nici numele adevărate, cel puţin nu în acest prim volum, dar ceva indicii ne provoacă să citim mai departe, să ne dorim mai mult. Aşa cum îşi doreşte şi d’Artagnan, neînfricat şi ager. Aşa cum intenţionează şi autorul cărţii, Alexandre Dumas, să ne introducă într-o carte incitantă, plină de aventuri şi de răsturnări de situaţie.
D’Artagnan îşi întâlneşte la Paris idolii, care printr-o serie de circumstanţe amuzante, îi devin camarazi şi prieteni. Candidat la uniforma de muschetar trebuie să se mulţumească mai întâi să fie tânăr cadet în corpul gărzilor domnului cavaler de Essarts, la recomandarea domnului de Tréville. De multe ori este omul care încurcă şi salvează situaţia. Împreună cu „cei trei nedespărţiţi” ajunge să capete renume, se îndrăgosteşte nebuneşte de o anume tânără, Constance Bonacieux, din serviciul personal al reginei, şi pleacă într-o călătorie la Londra în apărarea reputaţiei suveranei Franţei, Ana de Austria.
Distinse, nobile, intrigante, trufaşe şi reci sunt alte personaje cheie din primul volum. Apar şi dispar, îl contrariază, îl enervează sau îl fascinează pe d’Artagnan. Omul din Meung, bărbatul care l-a scos pe tânăr din fire în drumul său spre Paris, cel care i-a şterpelit scrisoarea de recomandare, sau Milady, o foarte frumoasă şi foarte înstărită blondă, să fie unii şi aceiaşi cu contele de Rochefort sau contesa de Winter, iscoadele cardinalului Richelieu? Cum ajunge d’Artagnan să le încurce planurile bine ticluite şi ce rol vor juca unele dintre cele mai simpatice personaje ale cărţii, valeţii Planchet, Grimaud, Mousqueton şi Bazin, veţi afla citind şi voi primul volum.
Dacă până acum nu aţi citit una dintre cele mai populare cărţi de aventuri din toate timpurile, atunci treceţi la fapte. „Revedeţi” cu ochii imaginaţiei Parisul secolului XVII, pornind de pe strada Groparilor, facând un popas în piaţa Saint-Sulpice, apoi mai departe pe strada Férou, având ca un ultim obiectiv palatul regal Luvru, ungherele şi încăperile lui secrete. Cât despre mine revin cu recenzia la volumul 2 şi câteva concluzii şi lucruri inedite despre acest roman de aventuri atât de îndrăgit.
