Titlul: Povești (conține Cenușăreasa)
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Număr de pagini: 160
Demult, soţia unui om foarte bogat căzuse în ghearele bolii, iar cu fiecare zi simţea că sfârşitul i se apropia. Şi-a chemat copila şi-o sfătui numai de bine: să fie cuminte că astfel Dumnezeu o va proteja în locul ei, în timp ce femeia o va veghea din ceruri. După moartea mamei, copila mergea zilnic la mormântul mamei sale, plângând-o.
În primăvara următoare, bărbatul văduv şi-a luat o nouă nevastă; aceasta avea două fete frumoase la chip, dar negre la suflet încât nu au acceptat ca sora lor vitregă să doarmă ori să mănânce cu ele. Răutatea fetelor a mers şi mai departe, acestea i-au luat copilei hainele cele frumoase, dându-i în schimb o manta cenuşie şi o pereche de saboţi, după care au trimis-o la bucătărie pretinzând că acolo îi este locul.
În noua postură, fata se ocupa cu gătitul, cu spălatul, cu căratul apei cu găleata, cu făcutul focului şi cum treaba aceasta ar fi fost prea uşoară, surorile vitrege o batjocoreau şi-i aruncau mazărea şi lintea în cenuşă pentru ca fata să le aleagă din nou bob cu bob. Nici somnul nu-i era respectat, căci cenuşa şi vatra îi serveau pe post de pat şi astfel mai tot timpul era murdară şi astfel i s-a spus Cenuşăreasa.
Într-o zi bărbatul se pregătea să meargă la târg aşa că şi-a întrebat odraslele dacă îşi doresc ceva în mod special. Cele două surori au cerut rochii, perle şi pietre preţioase. Cenuşăreasa s-a mulţumit să-i ceară tatălui său o rămurică. Ajungând acasă, omul le-a oferit fetelor darurile cumpărate, iar fiicei sale o crenguţă de alun pe care copila a dus-o şi a plantat-o la mormântul mamei sale, udând-o cu propriile lacrimi fierbinţi şi îndurerate. Zilnic, de trei ori, copila mergea în cimitir pentru a-şi descărca sufletul, rugându-se şi plângând la umbra lăstarului de alun şi tot de atâtea ori o pasăre mică albă se aşeza în pom ascultând-o şi chiar oferindu-i tot ce-i poftea inima copilei.
Nu după mult timp, împăratul a dat un zvon în ţinut cum că va da un bal de trei zile şi trei nopţi, unde toate fetele sunt invitate căci fiul său este pregătit de însurătoare şi-şi va alege viitoarea soţie dintre fetele invitate.
De cum zvonul îl auziră, surorile vitrege ale Cenuşăresei s-au şi apucat de pregătiri pentru marele eveniment. Ideea îi surâse şi bietei copile aşa că merse la mama sa vitregă, cerându-i voie. Femeia, văzând halul în care era copila, din cap şi până în picioare plină de cenuşă, nu fu de acord, însă în cele din urmă se înduplecă, fiind de acord, cu condiţia ca fata să strângă în mai puţin de două ore toată lintea din cenuşă. De cum află de posibilitatea de a lua parte la bal, Cenuşăreasa ieşi din casă şi ceru ajutorul păsărilor cerului în strângerea bobiţelor. Aşa că stoluri de porumbiţe şi de turturele au răspuns rugăminţii fetei şi în mai puţin de o oră misiunea a fost îndeplinită.
Bucuroasă copila a mers să-i arate mamei sale vitrege lintea culeasă, însă femeia răutăcioasă îi spulberă din nou visul copilei sub pretextul că nu are haine, nu ştie să danseze şi astfel toţi invitaţii vor râde de ea. Vorbele aspre ale femeii i-au adus copilei lacrimi amare pe obraz, aşa că femeia i-a cerut fetei să spele lintea de cenuşă şi să umple două castroane şi astfel va merge la bal. Femeia, făcând această nouă promisiune, gândea că timpul nu-i va fi prietenul Cenuşăresei şi astfel va întârzia, neştiind de ajutoarele fetei, păsările cerului.
Din nou copila şi-a îndeplinit misiunea, însă la bal tot nu a mers.
Rămasă singură în toată casa după plecarea celorlalţi la bal, Cenuşăreasa a mers la mormântul mamei sale, grăind: Alunule, alunaşule/ Scutură-te, rogu-te-aş/ Şi mă-mbracă în strai de aur şi argint.
Vorbele fetei au fost ascultate şi astfel avea numai pentru ea o superbă rochie cu fir de aur şi argint şi o pereche de pantofi de mătase.
Îmbrăcată în straiele cele noi, copila a mers la bal; atât mama cea vitregă cât şi cele două surori nu au recunoscut-o pe Cenuşăreasă. De cum a văzut-o prinţul a şi invitat-o la dans, iar de venea altcineva să o ia la dans, acesta nu o lăsa, dorind să danseze cu superba fată misterioasă toată seara.
Când aceasta s-a hotărât să plece acasă, feciorul de împărat s-a oferit să o însoţească sub pretextul de a alunga împreună plictiseala. Într-o clipă de neatenţie, copila a scăpat de fecior şi a mers glonţ acasă, ascunzându-se în porumbar. Prinţul, încăpăţânat l-a aşteptat pe tatăl copilei spunându-i că fata misterioasă şi frumoasă cu care dansase întreaga noapte se afla ascunsă în porumbar. Deschizând uşa, înăuntru nu se afla nimeni, iar în casă Cenuşăreasa stătea în cenuşă îmbrăcată cu aceleaşi straie vechi şi ponosite.
A doua zi, roata s-a întors: Cenuşăreasa a primit o altă rochie şi mai frumoasă decât cea din seara trecută cu care din nou a captat toată atenţia, furându-i ochii şi dans după dans feciorului de împărat. Când a sosit momentul plecării, feciorul nu a scăpat-o din ochi pe copilă, însă isteţimea acesteia a avut ultimul cuvânt: fata s-a urcat în părul plin cu fructe mari şi frumoase, scăpând astfel de urmăritor. Feciorul l-a aşteptat pe tatăl copilei după care împreună au doborât pomul însă nici urmă de fata cea misterioasă. Intrând în bucătărie au dat tot peste Cenuşăreasa stând lângă vatră în hainele ei vechi şi murdare.
În ziua următoare din nou tânăra avea la dispoziţie o rochie şi pantofi mai superbi decât celelalte. Apariţia fetei în sala de bal a stârnit o mulţime de controverse în rândul invitaţilor, dar bucurie în inima feciorului care nu s-a dezlipit de copilă întreaga seară.
De această dată feciorul a fost mult mai inspirat decât Cenuşăreasa, căci a uns cu smoala treptele castelului, iar la plecare, un pantof de-al Cenuşăresei a rămas lipit pe trepte.
În ziua următoare, cu pantoful în mână feciorul a mers din casă în casă, zicând că celei ce i se va potrivi încălţarea aceea îi va deveni soţie.
Ajungând la casa Cenuşăresei, fata cea mare a fost prima care şi-a încercat norocul. Cum degetul cel mare îi bloca intrarea piciorului în încălţare, mama fetei a rezolvat problema, i-a ordonat fiicei sale să-şi taie degetul cu cuţitul şi astfel pantoful i-a intrat de minune fiind pregătită să devină soţia fiului de împărat.
Pe când feciorul se întorcea spre palat cu presupusa sa viitoare soţie, două porumbiţe din alunul de pe mormânt au strigat din tot sufletul căci cea din trăsură este o impostoare şi nu adevărata mireasă. Auzind acestea, flăcăul s-a întors spre casa părintească a copilei unde a şi lăsat-o pe aceasta.
Dacă sora cea mare nu a avut noroc, următoarea fată şi-a încercat norocul. Deşi acesteia i se potrivea de minune vârful piciorului, problema era călcâiul, care rămânea pe afară. Asemenea surorii sale şi aceasta a recurs la acelaşi mijloc disperat pentru a deveni soţia feciorului: şi-a tăiat călcâiul.
Şi de această dată, porumbiţele din alun au scos adevărul la lumină: Vai, pantofu-i tare mic/Parcă-n cleşte – aşa o strânge!/Şi-năuntru-i numai sânge,/Că tot curge pic cu pic…/ Nu-i mireasa-adevărată!/Ea-i pe-aproape şi te-aşteaptă…
Auzind acestea, prinţul a făcut cale întoarsă şi a dus-o pe fată înapoi la părinţi.
Ajuns de unde plecase, prinţul a întrebat dacă în casă mai există vreo altă fată, însă tatăl cu o timiditate în glas aduse vorba de existenţa Cenuşăresei. Ipoteza că în faţa Măriei-Sale va fi adusă fata cea murdară o înfurie pe mama vitregă care excluse din start această cale. Feciorul de împărat nu se lăsă manipulat şi astfel, Cenuşăreasa a fost adusă, iar pantoful i s-a potrivit de minune.
Fericit, prinţul şi-a luat aleasa inimii şi au pornit împreună spre palat, ignorându-le total pe cele trei femei care au rămas cu buza umflată de ciudă şi de invidie.
Ajungând în dreptul mormântului cele două porumbiţe au început a cânta din nou după care s-au aşezat una pe umărul drept iar alta pe cel stâng al Cenuşăresei, stând acolo pe tot parcursul nunţii: Vezi, pantofu-i tare mic/ Dar de strâns, deloc n-o strânge,/ Şi-năuntru nu e sânge, /Că n-a curs măcar un pic!… / Ea-i mireasa adevărată,/Mult dorită şi visată!…
Acestea fiind spuse, am încheiat prezentarea poveştii „Cenuşăreasa” de Fraţii Grimm. O operă cu o încărcătură emoţionantă peste măsură, care are puterea de a sensibiliza şi o inimă de piatră.
Vă las să descoperiţi singuri metodele demne de invidiat, cu ajutorul cărora eroina noastră a reuşit să scape atât din porumbar cât şi din părul cu fructe dulci şi mari. Lectură plăcută şi nu uitaţi, universul poveştilor are mereu porţile deschise pentru noi!
Citiţi pe blog şi alte recenzii la operele Fraţilor Grimm:
Băiatul de moară cel sărac şi pisica
