Titlul: Coliba unchiului Tom
Autor: Harriet Beecher Stowe
Editura: Prestige
An apariție: 2019
Număr pagini: 224
Coliba unchiului Tom, o carte publicată în Statele Unite, în anul 1852, mult prea departe în timp de prezentul nostru, este un roman pe care îl recomand totuși copiilor și tinerilor de astăzi din toată inima, fără rezerve. Emoție, multă emoție, tensiune, situații pe muchie de cuțit, bogăție, mizerie, atmosferă plăcută, simplă, boemă, tragedie, speranță. Sunt convinsă nu doar că îi va face curioși ci și că îi va contraria, emoționa. Vor înțelege ușor atât mesajul etic al cărții, dar mai ales importanța de a fi oameni liberi și demni. Este o carte care la vremea ei a fost un manifest și a jucat un rol social. În prezent, după ce acele neliniști reformatoare s-au înfăptuit, o putem aprecia diferit, detașat, dar nicidecum indiferent.
Oamenii ca marfă și sursă de câștiguri
Cartea începe cu un târg necesar și plicticos, sfârșindu-se tot cu întocmirea unor acte, dar care de această dată rup orice posibilitate de învoială. De ce ar trebui să urmărim aceste negoțuri și evoluția lor pe parcursul a vreo două sute de pagini? Pentru că ceea ce se cumpără și se vinde, marfa adică, sunt oameni.
Cartea prezintă soarta unor sclavi din Statele Unite ale Americii înainte de Războiul Civil (1861-1865) și de abolirea sclaviei, dar și situația mai multor stăpâni de sclavi din acea perioadă. Și pentru că lucrurile nu au fost deloc simple, firul narativ urmează două planuri pentru a cuprinde cât mai multe aspecte și fațete umane ale acelui context istoric.
Tom, Elisa și Henry sunt unii dintre cei mai valoroși sclavi ai familiei Shelby din statul american Kentucky. Erau state americane în care sclavia era încă, în acea vreme, legitimă, apărată de legi care le permiteau proprietarilor de pământ și oamenilor bogați să folosească, în gospodăria lor, la muncile agricole, sclavi. Mai mult decât atât proprietarii dispuneau de alți oameni, de sclavi, ca de niște bunuri. Îi tratau cu blândețe sau cu asprime după cum le dicta conștiința, dar mai cu seamă, după cum le cereau nevoile. Îi puteau vinde, închiria și, de ce nu, îi puteau abuza. Sigur, cruzimea tiranică a unor stăpâni mergea până într-acolo încât provoca moartea sclavilor. O crimă se cuvenea a fi pedepsită, dar cine și-ar fi bătut capul cu așa ceva: greu de probat, pentru că mărturiile altor sclavi erau egale cu zero în fața justiției.
Cum s-a ajuns aici și cum puteau oare motiva oamenii de atunci sclavia? În primul rând, sclavajul era aplicat oamenilor de culoare, populației afro-americane, iar culoarea pielii se pare că îi făcea pe unii dintre semenii noștri oameni, iar pe alții mai mult decât nimic, adică niște sclavi, niște unelte. Ce putem spune noi astăzi despre toate acele lucruri? Sunt trei variante: fie ne revoltăm, fie răsuflăm ușurați că nu ne-am născut atunci – e mai ușor așa –, ori putem considera cu ignoranță că situația oamenilor de culoare, în acele vremuri, avea un singur inconvenient – calitatea stăpânului.
Această carte are puterea de a ne lecui de orice speculație și de orice indulgență oferită acelor vremuri, dar mai ales sclavajului, în general. Să urmărim mai departe soarta celor trei personaje de culoare, nominalizate mai sus.
Povestea lui Tom și a prietenilor săi
Domnul Shelby îi ascunde soției și fiului său situația sa materială în declin. Niște încurcături bănești îl determinau să ia hotărâri nedorite. Familia Shelby era cumsecade și își trata sclavii cu respect și omenie. Dar oare era destul? Un negustor de sclavi, Haley, venise să revendice o ipotecă. Domnul Shelby nu avea de ales: datoria față de acest om trebuia plătită și deci trebuia să pună la dispoziția lui pe cei mai buni sclavi ai săi, altfel pierdea tot, inclusiv casa familiei sale.
Un suflet nobil, un om credincios și destoinic, Tom avea familie. Locuia în coliba sa împreună cu soția și copii săi și era din toate punctele de vedere cel mai prețuit negru de la ferma domnului Shelby. Dar virtuțile unui negru nu erau o garanție pentru un alb, mai bine zis, pentru un negustor de sclavi ca mulți dintre oamenii respectabili de atunci, din SUA.
Totuși noi, cititorii, îl vom aprecia pe Tom de la bun început pentru toate virtuțile sale. Elisa (Liseta) află ce li se pregătește lui Tom și copilul ei, Henry. Îl anunță pe Tom și pe soția acestuia, Chloe, cum stau lucrurile. Elisa decide să fugă în Canada pentru a-și salva copilul și le comunică celor doi hotărârea sa, mai ales că și George, soțul ei nu o ducea deloc bine la stăpânul de care aparținea și avea gânduri de plecare în aceeași țară. Totuși Tom, un om chibzuit, devotat și responsabil, nu este de acord să-și părăsească stăpânul la greu. Mai mult de atât, el este conștient că dacă va fugi, toți sclavii, oameni în aceeași situație cu el, vor avea aceeași soartă, vor fi vânduți. Are încredere în caracterul stăpânului său și apreciază că odată ce acesta își va rezolva problemele financiare îl va răscumpăra. De altfel chiar așa se petreceau lucrurile și în mintea domnului Shelby, doar că viața avea alte planuri cu Tom.
Elisa reușește să fugă, dar Haley, negustorul de sclavi este pe urmele sale pentru a-și recupera marfa cumpărată, adică pe micuțul Henry. Șansa Elisei de a reuși a stat în puterea cu care natura înzestrează pe orice mamă care simte că pruncul ei este în pericol, dar și în ceva fără de care evadarea ei ar fi rămas doar un jalnic act de disperare. Tânăra mamă și copilul ei au întâlnit bărbați și femei albi inimoși și dârzi, hotărâți să ignore niște legi abominabile, care îi pedepseau pe cei ce ajutau sclavii fugari: domnul Symmer, familia senatorului Bird, fermierul John von Tromp, familia lui Simon din colonia de quakeri (grup de creștini protestanți care s-au opus sclaviei), fostul vânător Phineas Fletcher. Elisa și copilul îl vor revedea pe George, soțul femeii și tatăl copilului, și, astfel reuniți și ajutați de acești disidenți albi care nu aderau la practicile majorității, au trecut din statul Kentucky, în statele Ohio și Indiana, ajungând, după multe peripeții, în orășelul Amherstberg din Canada. Au devenit oameni liberi, capabili să-și câștige existența singuri și să se bucure de viață și de copilul lor, care avea acum un viitor.
Cât despre Tom, acesta are o misiune mult mai grea, dar o vocație strălucitoare, simbolică. El este capabil să facă o fetiță, Evangelina – Eva, fericită. Duce, pentru o vreme, o viață tihnită și demnă la locuința din sud, din Orleans, a familiei lui Augustin Saint-Claire, fiul unui bogat plantator din Louisiana. Acesta îl cumpără pe Tom doar pentru a-i face pe plac fiicei sale, Eva, dar este rapid încredințat că Tom este un om de toată isprava și un sclav deosebit de util. Fetița, „idealul frumuseții copilărești”, îl remarcase și s-a împrietenit cu Tom pe vaporul cu care călătoreau împreună spre New Orleans, Tom pentru a fi vândut, iar familia Saint-Claire pentru a reveni acasă după o vizită în Vermont, la niște rude.
Dar cum fericirea are capriciile ei, necazurile au ajuns din urmă familia tânărului nobil Saint-Claire, iar aceasta s-a destrămat ca și cum nici n-ar fi fost aievea, lăsându-l pe Tom din nou la cheremul negoțului cu sclavi. De această dată norocul îl părăsi pe omul acesta bun și inteligent. Tom intră pe mâinile unui stăpân, care își conducea treburile de la plantația de pe malurile râului Red cu violență și fără nici pic de milă. Ferocitatea, cruzimea, absența oricărui sentiment omenesc erau cuvintele de ordine, chiar obiectivele lui Simon Legree. Orice încercare de a sensibiliza această bestie era o naivitate. Răul pe care îl comitea ar fi avut două căi de atac: violența sau martiriul. Ce va alege să facă oare Tom pus într-o situație pe care cu greu ne-o putem imagina?
Semnificațiile romanului, așa cum le-am perceput eu
Nu știu cum o să priviți voi textul acestei cărți care a făcut mare vâlvă și mari vânzări în epoca sa. Cum veți aprecia mesajul scriitoarei Harriet Beecher Stowe (1811-1896), prima femeie care s-a afirmat în romanul american. Nu s-a ferit niciodată să declare că, prin publicarea cărții, a vrut să comunice un mesaj aboliționist cititorilor, ce-i drept cititorilor contemporani cu ea, pe care i-a avut în primul rând în minte: cetățenii Statelor Unite din vremea în care a trăit. Și într-adevăr mesajul cărții a fost unul foarte convingător pregătind perioada care a precedat Războiul Civil (1861-1865), prin contribuția la constituirea mișcării aboliționiste ce milita pentru desființarea sclaviei afro-americanilor de pe teritoriul SUA.
Impresia mea astăzi, la o distanță confortabilă de timpurile când publicarea acestei cărți a reprezentat o bombă socială, scânteia care a aprins un butoi de pulbere, este că trebuie în sfârșit să o privim la justa ei valoare, să-i apreciem calitățile, dar și slăbiciunile atât de disputate de-a lungul timpului. Despre toate aceastea voi reveni într-un articol dedicat scriitoarei și operei sale. Articolul va fi publicat la categoria Scriitorul lunii, la momentul potrivit.
De ce am apreciat eu romanul? Pentru capacitatea autoarei de a simți și a transmite empatie. Pentru felul subtil și multilateral în care este dezvoltată tema principală: condiția degradantă a slavilor afro-americani din Statele Unite. Scriitoarea uzează de mijloace literare (narațiune, personaje antitetice, conflict, dialog polemic, ironie, determinări psihologice), de transpunerea unor experiențe autobiografice (decesul unuia dintre copiii săi, găzduirea în locuința sa a unor sclavi fugari). Își exprimă convingerile sale creștine puternice și readuce la viață memoriile publicate în 1849 de un bărbat afro-american, Josiah Henson, care s-a refugiat în Canada ca să se bucure de viața unui om liber (The Life of Josiah Henson, Formerly a Slave, Now an Inhabitant of Canada, as Narrated by Himself sau The Memoirs of Uncle Tom). Acest om și povestea sa i-a inspirat personajul principal, pe unchiul Tom.
Tema romanului este punctuală și deci bine țintită: imoralitatea sistemului social-politic și economic care permitea întrebuințarea sclavilor și statutul de sclav stipulat prin lege.
Trebuie să recunoașteam însă că dincolo de aceste obiective limitate la acea epocă, romanul Coliba unchiului Tom este construit literar cu talent. Cum altfel ar fi putut rezulta o emoționantă operă care ne vorbește astăzi despre valoarea libertății, despre complexitatea naturii umane, despre iubire. Toate acestea sunt idei bazate pe o cunoaștere nemijlocită a sufletului omenesc, pe clarviziune, pe curajul de a exprima fără înconjur emoții și sentimente despre oameni și întâmplări care bănuim că au impresionat-o pe scriitoare. Pe de altă parte scriitoarea are un fin ochi critic care înregistrează simultan cu evenimentele, consecințele profunde ale unui sistem împotriva firii, căruia reușește cu brio să-i deconspire păcatul fundamental. Nu avem în carte decât scurte intervenții în care scriitoarea își face simțită prezența și ne transmite pe șleau opinia sa. Dacă nu am ști acum că autoarea comentarilor și a cărții a trăit concomitent cu întâmplările narate nu am fi atât de surprinși de înțelepciunea și umanismul cuvintelor sale.
Forța cărții decurge însă din inspirația scriitoarei de a contura diferite reacții ale personajelor, fie ele albe sau de culoare, în fața acelui sistem social-politic. Ele se raportează la acesta cu metodele și mentalul oamenilor din epoca autoarei: unii se opun vehement, alții iubesc sistemul și se hrănesc din el, unii îl urăsc, alții luptă cu credință, iar cei mai mulți se complac. Relațiile dintre personaje sunt complexe și influența învățăturii creștine este puternică.
Sunt însă două personaje cheie care oglindesc perfect ideea de bine și de rău, de libertate și sclavie, manifestată prin posibilități omenești și transpusă prin mijloace literare: unchiul Tom și Simon Legree. Primul negru, al doilea alb. Primul de o bunătate divină, celălalt de o răutate diabolică. Sclav și stăpân, după împrejurările capricioase ale orânduirii sociale, ei își inversează rolurile printr-un joc de voință supraomenesc. Sclavul devine stăpânul propriei sorți, iar stăpânul se încăpățânează să fie sclavul propriei sale condiții sociale. Introducerea lor în carte poate fi interpretată ca o alegere calculată, dar mult prea patetică pentru gustul nostru. În egală măsură pentru mine a fost îndrăzneață și liberă, ca și cum personajele nu mai depind de implicarea scriitoarei, de obiectivele sale strict activiste și evoluează după o logică proprie, specifică literaturii autentice. Miza este ridicată și reverberează peste timp importanța istorică a cărții. Pe de altă parte și cititorii sunt provocați mai mult.
Ce preferați între o haină albă și una negră, pare a ne întreba autoarea cărții? Unii dintre noi vom răspunde o haină albă, alții o haină neagră, în funcție de gusturi și împrejurări. Dar dacă ar fi să potrivim această metaforă cu mesajul din subtextul acestei cărți, ar trebui ca alegerea noastră să fie determinată în primul rând de calitatea materialului, a țesăturii din care este făcută acea haină. Gestul implică cunoaștere și sensibilitate.
Iată pasajul cu care se încheie volumul, în care simțim un mesaj pentru noi, toți:
„Prieteni, de fiecare dată când vă veți bucura că sunteți liberi, gândiți-vă la sufletul lui și răsplătiți-l cu dragoste către femeia și copiii lui…
Gândiți-vă la libertatea voastră de fiecare dată când veți vedea coliba unchiului Tom. Ea să vă amintească și să vă fie un exemplu. Mergeți pe urmele lui și ca el, fiți cinstiți, credincioși și darnici…”
