Titlul: Colț Alb
Autor: Jack London
Editura: Prut
An apariție: 2022
Număr pagini: 236
Colț Alb este și va rămâne una din cărțile mele preferate. Poate și pentru că nu am citit-o în copilărie. Asta nu înseamnă că vă recomand să o evitați până la maturitatea biologică. Nicidecum. Este o carte pentru toți, mai ales că fiecare va găsi ceva interesant acolo. Pe mine personal m-a găsit la dispoziția ei. Adică dispusă să las totul de-o parte și să vreau să o citesc, să o descifrez.
La prima vedere, iubitorii de animale sunt fanii numărul unu ai cărții. Mă număr printre ei. Cu un personaj principal din lumea celor care își arată colții, dar și devotamentul necondiționat, cu toate aventurile și primejdiile care îl pândesc la tot pasul, nu ai cum să reziști. Toate ca toate, dar să găsești o carte care să-ți facă loc în mintea și intențiile canine ale prietenilor noștri devotați, mai rar. Iar între zeul-om și lupul-câine este o relație indestructibilă, cu bune și rele, care, pare a ne asigura autorul, nu se va stinge niciodată. Nu în ultimul rând, ai la fiecare pagină impresia că povestea o pornește mereu în direcția vieții autorului, care vă asigur bate de departe orice subiect de carte.
Biografia lui Jack London, un faimos scriitor american, ne poartă pașii pe domeniile extravagante ale imaginației, în care ești primit doar dacă trăiești la maxim fiecare clipă. Neajunsurile numeroase din copilăria sa, ar putea justifica, ce-i drept, ceea ce, dar mai ales, câte a experimentat autorul într-o singură viață.
Se naște în 1876, San Francisco – California, SUA, ca fiu al unei profesoare de muzică Flora Wellman și posibil, al unui cunoscut astrolog al vremii, William Chaney. Tatăl său natural nu și-a recunoscut paternitatea niciodată, ba chiar a negat-o atunci când, în tinerețe, viitorul scriitor i-a cerut lămuriri, încercând, fără rezultat, să deslușească adevărul. Este încredințat pentru o scurtă perioadă Virginiei Prentiss, o femeie de culoare, eliberată din sclavie. Va rămâne apropiat de aceasta și toată viața sa îi va purta o caldă afecțiune.
John Griffith Chaney (numele adevărat al scriitorului) intră cu mult curaj în iureșul vieții. Nu avea mai mult de 13 ani când a început să lucreze la o fabrică de conserve. Dar mai întâi, au loc două întâlniri providențiale. Una cu romanul Signa al scriitoarei Ouida, la vârsta de opt ani, iar alta cu biblioteca publică din Oakland – California, oraș în care locuia cu părinții (mama s-a căsătorit între timp). La bibliotecă este încurajat chiar de poeta americană Ina Coolbrith, bibliotecară aici, să învețe. Toată viața sa Jack London a fost un strălucit autodidact.
Dar să revenim la traseul său muncitoresc trepidant. Cu greu putem să ținem evidența slujbelor și locurilor de muncă. De la fabrica de conserve, încearcă să facă braconaj, cumpărându-și, cu bani împrumutați de la mama adoptivă, o șalupă cu care pescuia. Se îmbarcă apoi la bordul goeletei Sophie Sutherland să vâneze foci de-a lungul țărmurilor japoneze. Revine, lucrând ca muncitor la o fabrică de procesare a iutei (plantă din care se confecționează pânza de saci sau covoare) apoi în rețeua de iluminat public. Duce o viață de hoinar. Este arestat pentru vagabondaj și petrece 30 de zile în Penitenciarul Erie County din Buffalo, New York.
Este momentul să își reia studiile și urmează liceul din Oakland. În revista liceului, publică primele articole și prima creație Typhoon off the Coast of Japan inspirată din experiența sa pe mare.
Iar dacă vă veți afla în Oakland puteți intra în localul Jack London’s Rendezvous (Heinold’s First and Last Chance Saloon). A fost ceea ce a reprezentat Hanu Ancuței pentru scriitorul român Mihail Sadoveanu – un loc al inspirației. Aici, la mesele barului, elevul Jack London studia și visa să ajungă la facultate. Va fi ajutat de proprietarul Johnny Heinold să-și împlinească visul. Tot în acest local îi cunoaște pe oamenii care i-au inspirat unele dintre personaje.
Reușește să fie admis la The University of California, Berkeley, dar va abandona cursurile după un an din motive financiare. Nu-și va relua în viitor studiile universitare.
La 21 de ani, gonește după aur, pornind în Klondike, un ținut din Yukon, nord-vestul Canadei, la granița cu Alaska, menționat adesea în romanele sale celebre.
Jack London a fost și corespondent de război în 1904 (războiul dintre Rusia și Japonia). De-a lungul vieții se dovedește un împătimit al ideilor: fie că este vorba de politică, mariaj, literatură, protecție a animalelor sau agricultură. Are convingeri socialiste, polemizează pe tema mariajului din dragoste sau din considerente pur pragmatice, este motivat să scrie de gândul de a ieși din sărăcie, susține că în comportamentul animalelor este exprimat comportamentul stăpânilor, iar cruzimea față de animale conduce la comportamentul agresiv al acestora, iar în ultimii ani ai vieții (a trăit doar 40 de ani) pune bazele unei ferme, un proiect în mare parte vizionar, dar eșuat din punct de vedere financiar.
Scrierile sale au avut succesul comercial dorit, începând cu a doua povestire publicată A Thousand Deaths. Cei 40$ primiți au fost primii bani demni de luat în seamă, pe care i-a primit până atunci pentru o povestire.
Au urmat numeroase alte povestiri și romane, unele dintre ele, fără doar și poate, regăsindu-se în patrimoniul literaturii universale: Martin Eden, Chemarea străbunilor, Colț Alb, Lupul de Mare, Călcâiul de fier.
Anca Spiridon
Colţ Alb (1906)
În Wildul sălbatic îngheţat până în măduvă, ţara Nordului, o sanie trasă de şase câini, căra un coșciug cu trupul neînsufleţit al răposatului, dar şi pe Henry şi Bill. Înconjuraţi doar de ger, zăpadă şi lupi înfometaţi, viaţa celor doi drumeţi era pusă în primejdie. Fericit era doar decedatul căci nu mai vedea cum viaţa i se strecoară printre degete, având clipele numărate.
Unul câte unul câinii de la sanie au pierit, la fel şi Bill, fiind sfâşiat de lupi.
Rămas singur, Henry alungă fiarele sălbatice, din preajma sa, cu ajutorul cărbunilor încinşi pe care-i azvârle după fiare; unor animale, cărbunii le cad pe corp, în blană, arzându-le carnea. Simţindu-şi sfârşitul aproape, supravieţuitorul, se închide într-un cerc făcut din buşteni cărora le dă foc şi astfel scapă viu până ce oamenii vin în ajutorul său.
O lupoaică privea cu botul pe labe, cum trei lupi, îndrăgostiţi, se luptau pentru tovărăşia sa. Victorios, a ieşit un lup bătrân (Un-Ochi). Pe botul acestuia se puteau citi luptele prin care trecuse şi care i-au lăsat semne pe trup. Maturitatea şi experienţa, l-au ajutat pe Un-Ochi să scrie iubirea, cu sângele adversarilor pe zapadă.
Lupoaica şi Un-Ochi pornesc împreună să cutreiere împrejurimile.
„În susul unui pârâiaş care se vărsa în Mackenzie”, femela îşi găsi o vizuină pe care o analiză, intrând. Aici, aduse pe lume cinci puiuţi. Un singur pui era cenuşiu şi semăna leit cu tatăl său, bătrânul lup. Singura diferenţă dintre tată şi fiu era că micuţul avea doi ochi în timp ce tatăl său, numai unul, iar ceilalţi pui, aveau nuanţă roşcată în blană. Asemenea mamei.
Din cauza foamei, puii s-au stins rând pe rând, doar puiul cenuşiu a supravieţuit. La scurt timp şi tatăl-lup a murit răpus de un râs pe care încerca să-l vâneze pentru puiuţul său.
În lipsa mamei, puiul de lup iese din vizuină; o teamă interioară îl îndemna să nu facă pasul cel mare, dar curiozitatea a fost mai puternică şi l-a determinat să iasă la lumină.
Cu greu s-a obişnuit micuţul cu lumina mult prea puternică din spatele vizuinei, analiză împrejurimile şi chiar s-a speriat de o veveriţă. Şi din partea micii veveriţe, sentimentul de frică a fost reciproc. Cu ambiţie, începu să cunoasă locurile şi să înţeleagă că: „Există lucruri vii şi lucruri ce nu sunt vii. De primele era mai bine să se păzească. Celelalte rămâneau totdeauna în acelaşi loc, în timp ce primele plecau, veneau şi nu ştiau la ce poţi să te aştepţi de la ele”.
„Cu fiecare pas mai mult, el se acomoda mai bine lumii înconjurătoare”.
Învăţă şi descoperi singur bunătatea cărnii proaspete. A găsit un cuib plin cu pui de ptarmigan şi-i mâncă pe rând, simţind cum se scurgea sângele în botu-i. Şi prima luptă din viaţa sa se porni; ptarmiganul-mamă, văzându-şi puii morţi se năpusti asupra puiului de lup, la început acesta nu schiţă niciun gest de apărare, dar, în cele din urmă, prinse pasărea de aripă.
Prima impresie despre apă a fost că o poate traversa, poate să meargă pe luciul acesteia, dar s-a înşelat de îndată ce a pus laba pe apă. Puiul a alunecat, scufundându-se şi înghiţind apă în loc de aer.
Puiului de lup i s-a făcut dor de mamă, aşa că decise să se întoarcă în vizuină, însă drumul i-a fost întrerupt de un pui de nevăstuică pe care îl atacă, însă nevăstuica-mamă nu lasă lucrurile nelămurite şi se năpusti asupra duşmanului. Lupta a fost întreruptă de lupoaică care prinse nevăstuica, potolindu-şi foamea cu ea, apoi se apropie de pui, lingându-i rănile.
Ieşind din nou la plimbare, puiul întâlni oameni. Pe aceştia, mama sa Kiche îi cunoştea, fapt pentru care se apropie de ei fără frică şi se lasă mângâiată. Urmându-i exemplul, puiul lasă mârâitul de o parte şi se apropie de indieni. Aceştia îl numesc pe pui: Colţ Alb.
„Tatăl lui Kiche era un lup, dar mama sa era un câine”.
În cele din urmă Colţ Alb şi mama sa, Kiche, au ajus în tabăra „zeilor”. „În mintea sa, ei erau, ca Dumnezeu pentru om, creaturi supranaturale, fiinţe puternice dispunând după placul lor de toate puterile necuratului”, aşa-i vedea micuţul pui pe oameni.
Castor-Cenuşiu stăpânul şi zeul celor două animale, era dator faţă de Trei-Vulturi aşa că-i oferi acestuia: „O bucată de pânză stacojie, o piele de urs, douăzeci de cartuşe şi pe Kiche”.
Colţ Alb privea trist cum mama sa se îndepărta de el, luând cu ea mângâierile pline de dragoste ce-l alinau mereu. Puiul fugi înspre lupoaică, dar a fost prins de Castor-Cenuşiu şi pedepsit cu bătaia.
Colţ Alb deveni din ce în ce mai sălbatic şi neînfricat: „Deveni mai vioi în mişcările sale în comparaţie cu ceilalţi câini, mai iute la fugă, mai uşor, cu muşchii şi nervii mai întăriţi, mai crud, mai feroce şi mai ucigaş, mai şiret şi mai inteligent”. Toţi cunoşteau efectele, însă nu şi cauza ori nu o luau în calcul.
Colţ Alb devenise o fiară, iar instinctul de lup ce-l stăpânea îl îndemna să se lupte cu adversarii până aceştia se stingeau. Un zeu alb, Frumosul-Smith, puse ochii pe puiul de lup şi şi-l dorea. A vrut să-l cumpere de la Castor-Cenuşiu, dar acesta se opuse la început, după care, vrăjit de sticlele de whisky pe care i le aducea Frumosul-Smith, Castor-Cenuşiu cedă şi acceptă vânzarea lui Colţ Alb.
Frumosul-Smith îl antrenează pe animal şi astfel puiul de lup devine un bun luptător. Colţ Alb s-a luptat cu tot felul de câini, mici sau mari, chiar şi cu doi sau trei deodată, dar şi cu alte vieţuitoare, ieşind mereu victorios spre bucuria noului său stăpân. Pe seama luptelor dintre animale, oamenii pariau, se bucurau şi aplaudau, ca la un adevărat spectacol.
Timp îndelungat a umblat vestea în ţinut că Tim Keenan are un buldog, iar lupta dintre acesta şi Colţ-Alb era aşteptată de toţi iubitorii întărâtați de acţiune, sânge şi durere.
În lupta cu buldogul Cherokee, Colţ Alb a simţit cum moartea îl pândeşte şi cum viaţa i se scurge din trup. Nicio luptă de până atunci nu se compară cu aceasta. Măcelul dintre cele două animale a luat sfârşit, o dată cu apariţia unei sănii din care au coborât doi bărbaţi: Scott şi Matt.
Scott cumpără de la Frumosul-Smith puiul de lup pe jumătate mort.
Timp îndelungat, Colţ Alb nu a înţeles semnificaţia mâinii, noului stăpân, care se apropia spre trupu-i: cu ajutorul palmei acela dorea să-l pedepsească sau îi arăta dragostea ce i-o purta? Încetul cu încetul, Colţ-Alb a descoperit că Scott era întruchiparea dragostei şi astfel puiul de lup s-a apropiat de om, devenindu-i credincios.
Colţ Alb pleacă împreună cu stăpânul său la părinţii acestuia. În noua locuinţă, lupul a învăţat să-şi asculte zeul şi astfel, ca un animal credincios, Colţ Alb nu a ieşit din cuvântul lui Scott.
A doua iarnă petrecută de Colţ Alb în Ţara de Miazăzi, i-a adus prietenia lui Collie, căţeluşa ciobănească a familiei lui Scott, în locul colţilor ce-l mângâiau sângeros odinioară. „Căţeluşa a adus pe lume „o jumătate de duzină de căţeluşi”.
Romanul „Colţ Alb” de Jack London urmăreşte viaţa puiului de lup, de la naştere şi până în clipa când acesta devine părinte şi demonstrează că şi oamenii au multe de învăţat de la animale. Și ele citesc gesturile noastre şi acționează în consecință.
Colț Alb are parte de încercări, pentru care este izbăvit, răsplătit la final printr-o viață frumoasă și împlinită. Într-o lume violentă, în care legea celui puternic face regula, este loc și de excepții, iubirea și compasiunea care ne mântuiesc și ne înalță. Putem citi printre rânduri și speranța autorului cărții într-o lume mai bună.
Florina Dinu
