Titlul: Copiii de făină
Autor: Anne Fine
Editura: Grupul Editorial Art
An apariție: 2015
Număr pagini: 168
Clasa a X-a C, sub îndrumarea domnului diriginte Cartright, are doar copii cu probleme la învăţătură care nu au trecut anumite examene şi chiar au probleme cu citirea. Cu toate acestea, domnul diriginte încearcă să-i ţină în frâu, înscriindu-i la Târgul de Ştiinţă unde au de pregătit Copiii de făină (de aici şi titlul operei de faţă). Oare ce să însemne şi ce să cuprindă acest subiect?
Degeaba a încercat dirigintele să-i determine pe cei nouăsprezece elevi ai săi să opteze pentru o altă temă a Târgului de Ştiinţă căci băieţii au rămas pe poziţie aducând de fiecare dată argumente contra celorlalte propuneri. Şi uite aşa Copiii de Făină au rămas în picioare fiind tema cea favorită şi cea câştigătoare.
Fiecare elev din clasa a X-a C a primit câte un copil de făină care de fapt era un sac plin cu făină. „Părinţii” trebuiau să-şi păstreze odrasla de făină în permanenţă curată şi uscată, trebuia să le menţină constantă greutatea evitând pierderile, să-şi supravegheze non-stop copilul, să ţină un jurnal al acestuia, în timp ce alte persoane, fie alţi elevi sau membrii din corpul didactic ori persoane din public se puteau asigura că toate sarcinile sunt respectate, iar pruncul de făină este în siguranţă. Timp de douăzeci şi una de zile, elevii trebuiau să-şi asume rolul de „părinte” în îngrijirea copilului de făină.
Odată cu îngrijirea copiilor de făină, Simon Martin, un elev problemă, a început să-şi pună diferite întrebări despre trecutul său; nu înţelegea de ce tatăl său l-a părăsit atât pe el cât şi pe mama sa, la numai şase săptămâni după ce micuţul Simon venise pe lume. Pe lângă faptul că acest Târg al Ştiinţei a dezvoltat simţul părintesc în sufletul unor elevi, în alţii a dezvoltat simţul afacerilor. Sajid a înfiinţat o creşă pentru copiii de făină. Cei care-şi doreau să-şi lase odraslele în grija băiatului trebuiau să achite o taxă, ceea ce însemna rotunjirea veniturilor pentru Sajid.
Cu câteva zile până la îndeplinirea termenului limită, domnul Cartright a decis să strângă de la elevii săi copiii de făină. În mare parte, odraslele arătau acceptabil cu excepţia celei a lui Wayne care cântărea un kilogram şase sute în loc de trei kilograme şi a lui Simon care avea salivă de câine, lipici, arsuri şi multe altele ce-i dădeau un aspect îngrozitor.
Finalul operei de faţă este unul spumos; Simon având în posesia sa sacul în care erau toţi sacii cu făină s-a bucurat puţin de această ipostază, creând nori şi furtuni de făină. Cum a reuşit băiatul să se răzbune pentru toate gândurile rele ce-i treceau prin minte, vă las să descoperiţi singuri doar citind romanul „Copiii de făină” de Anne Fine.
Anne Fine (7 decembrie 1947) este autoarea a peste patruzeci de titluri pentru copii, două dintre acestea fiind câştigătoare ale prestigioasei Medalii Carnegie. Pe lângă mulţimea de premii obţinute, scriitoarea a fost desemnată de două ori Autorul Anului la categoria Literatură pentru Copii. În anul 1998 s-a numărat printre cei cinci finalişti la premiul Hans Christian Andersen, iar în anul 2001 a fost desemnată câştigătoarea premiului Children’s Laureate, decernat o dată la doi ani pentru întreaga activitate.
Despre prima sa carte, Anne Fine afirmă că a fost ţinută la sertar mai bine de cinci ani, după ce a fost respinsă de două edituri. Dar, în urma înscrierii manuscrisului într-un concurs, cartea a fost în sfârşit publicată în anul 1978.
Romanul „Copiii de făină” este unul dintre cele mai apreciate titluri ale lui Anne Fine, pentru care în anul 1992 a câştigat Medalia Carnegie.
