Titlul: Coraline
Autor: Neil Gaiman
Editura: Grupul Editorial Arthur
An apariţie: 2014
Număr pagini: 166
Coraline şi familia sa s-au mutat într-o casă veche, cu mansardă, grădină şi pivniţă. Aceştia nu ocupau întreaga casă, ci împărţeau imobilul cu Domnişoara Spink şi domnişoara Forcible, dar şi cu un bătrân nebun cu o mustaţă mare. Ajunsă într-un loc nou, copila cu fire curioasă şi cercetătoare descoperă lucruri noi, astfel că dă peste 14 uşi, dintre care doar una era încuiată.
În opera de faţă, lumea reală se împleteşte cu cea imaginară, fantastică, acolo unde totul este posibil, iar animale precum pisica şi şobolanii pot vorbi. Părinţii copilei au dispărut; singurul semn de la aceştia fiind reflexia lor în oglinda de pe hol, cerându-i fiicei ajutorul.
În spatele uşii încuiate, eroina noastră a găsit o a doua familie; o femeie şi un bărbat aproape identici cu părinţii ei adevăraţi – în loc de ochi aveau nasturi negri – o aşteptau.
După o noapte petrecută în casa celeilalte familii, Coraline Jones s-a trezit după un lung vis în care explora ţinuturi noi. După ce s-a dezmeticit, copila a căutat în dulap haine cu care să se îmbrace însă nu a dat peste veşminte comune, ci peste costume speciale, de vrăjitoare, de sperietoare de ciori, de luptătoare din viitor, găsind chiar şi o rochie de seară. În cele din urmă, a găsit într-un sertar o pereche de blugi negri, cu care s-a şi îmbrăcat.
Obrăznicia copilei faţă de cealaltă mamă a costat-o mult pe fetiţă, deoarece femeia a încuiat-o în spatele oglinzii-uşă. Încăperea era de mărimea unei debarale, înaltă îndeajuns încât să poată sta în picioare, însă nu destul de lată sau de lungă ca să poată să se întindă. Aici, se mai găseau şi alte fiinţe, dacă le pot numi aşa, căci acestora femeia cea rea le luase sufletele, făcându-le să aparţină întunericului şi locurilor închise.
Coraline şi cealaltă mamă au decis să joace un joc, unul foarte riscant, care avea drept miză viitorul fetei; copila va explora împrejurimile în căutarea adevăraţilor părinţi, dar şi în căutarea sufletelor copiilor din spatele oglinzii. După ce îi va găsi, va fi liberă să plece, în caz contrar va rămâne lângă această femeie rea şi o va iubi şi asculta. Pentru a garanta promisiunea şi pentru a fi de acord cu regulile jocului, cealaltă mamă a jurat pe mormântul mamei sale, apoi pe mâna sa dreaptă.
De-a lungul expediţiei copila dă dovadă de mult curaj, de noroc şi înţelepciune, calităţi cu care poate trece peste orice obstacol apărut în cale. Mi-a plăcut enorm legătura om-animal pusă în valoare de scriitor. Pe tot parcursul expediţiei pisoiul cel negru i-a fost copilei aproape, ajutând-o atunci când situaţia o depăşea. Dacă la capătul acestui joc Coraline a reuşit să-şi găsească părinţii, unde şi cum, vă las să descoperiţi citind singuri opera de faţă. Oare cealaltă mamă o va lăsa să plece atât de uşor, oare se va ţine de promisiunea făcută faţă de copilă?
Lectura este una uşoară, captivantă, iar ilustraţiile o fac mai plăcută, ajutându-l pe cititor să înţeleagă mai bine anumite aspecte, completând inspirat textul.
Acestea fiind zise, vă îndemn să citiţi opera „Coraline” de Neil Gaiman!
