Titlul: Crima din Orient Express
Autor: Agatha Christie
Editura: Litera
An apariție: 2017
Număr pagini: 320
În romanul Crima din Orient Express, Hercule Poirot – faimosul detectiv internațional din cărțile scriitoarei Agatha Christie – ni se înfățișează complex, preocupat fiind mai mult de aflarea adevărului decât de prinderea și trimiterea cu orice preț a criminalului în judecată.
O urgență profesională răstoarnă planurile unui sejur turistic
După ce rezolvase un caz dificil în Siria și readusese liniștea în armata franceză din acea parte a lumii, Hercule Poirot se întorcea liniștit în Anglia, călătorind mai întâi cu trenul Taurus Express până în Istanbul. În vechiul oraș Constantinopol își propusese să rămână ca turist, petrecând câteva zile agreabile. Trenul plecase din gara siriană Alep la ora 5, dimineața.
Hercule Poirot avea un aspect care nu lăsa defel să se vadă statutul său remarcabil. Nimic din felul cum arăta, cum era îmbrăcat, nu le-a stârnit celor doi englezi, singurii săi colegi de călătorie, o guvernantă și un colonel, nici cea mai mică bănuială. Mai degrabă îl priveau ca pe ceva neobișnuit de anost și demn de trecut cu vederea. Cei doi englezi se străduiau totuși să lase impresia că nu se mai întâlniseră înainte, că s-ar fi cunoscut întâmplător în călătorie. Anumite familiarități și un schimb de replici de-a dreptul ciudat nu i-au scăpat însă vigilentului detectiv care, în tot acest timp liber, a putut să studieze relaxat și să observe fără să vrea ce se petrecea în jurul său.
Ajuns în Istanbul, după ce traversase cu vaporul strâmtoarea Bosfor, se cază la hotelul Tokatlian. După ce își citi corespondența primită la recepția hotelului află dintr-o telegramă că șederea sa la Istanbul va fi totuși de foarte scurtă durată. Era rechemat de urgență la Londra, iar mesajul telegramei nu lăsa loc de interpretări: „Evoluţia prezisă cazului Kassner luat întorsătură neaşteptată”. Detectivul îi ceru portarului să-i facă rezervarea la vagonul de dormit Istanbul–Calais din Simplon Orient Express. Trenul pleca din Istanbul la ora 9, în seara aceleiași zile.
Pregătiri pentru călătoria cu Simplon Orient Express
Asta însemna că detectivul avea să călătorească atât cu colegii săi din Taurus Express cât și cu directorul de la „Compagnie Internationale des Wagons Lits”, un belgian, prieten al detectivului. De asemenea, în același tren select, avea bilet de călătorie și un american în vârstă, bogat și antipatic. Omul de afaceri îi perturbase lui Hercule Poirot liniștea, ceva mai devreme, la hotel.
Nu era tocmai un timp propice călătoriilor și nici sezonul cel mai aglomerat. Totuși vagonul Istanbul-Calais se dovedi a fi ticsit de pasageri de toate clasele, vârstele și naționalitățile. Într-o iarnă friguroasă ca aceasta ninsese mult în Europa. Cele trei zile de călătorie cu Orient Express-ul puteau să se transforme în mai multe zile de așteptare în mijlocul pustietăților albe dacă trenul ar fi rămas înzăpezit pe traseu.
Gânduri morbide de polițist, înzăpezirea și crima
Cele mai rele predicții ale călătorilor, dar mai cu seamă cele mai morbide gânduri ale lui Hercule Poirot aveau totuși să iasă curând la iveală. Pasagerii chiar au rămas în așteptare pentru că trenul s-a înzăpezit în Iugoslavia, după ce a trecut de Belgrad, între Vincovci şi Brod. Mai rău de atât, o întâmplare nenorocită care coincisese cu înzăpezirea, avea să-i dea de furcă directorului de linie, prietenul detectivului, domnul Bouc. Simțea cum reputația companiei apasă greu pe umerii săi și îi ceru sprijinul detectivului Poirot.
Gentlemanul american, cu un chip de filantrop, dar cu o privire de fiară, fusese ucis. Doisprezece lovituri de cuțit însemnau o crimă teribilă. Dar cine să o fi comis? Lipsiți de ajutorul poliției locale pe tren – Iugoslavia nu participa cu polițiști locali la securizarea trenului – Poirot era singura nădejde a directorului Bouc pentru rezolvarea cazului în timp util, fără amânări, care ar fi atras după ele alte neplăceri pentru călători. Poirot avea deci mână liberă să înceapă de îndată ancheta și toate procedurile care se impuneau în asemenea împrejurări extraordinare. Stăruințele lui Bouc l-au convins pe detectiv să preia cazul.
Un caz încălcit
Dar cum îl va rezolva și pe ce se baza detectivul încercând să îl ducă la bun sfârșit, în lipsa unor expertize medico-legale de laborator și în lipsa accesului la bazele de date ale poliției? Micul „ajutor științific” de care avea nevoie a fost înlocuit cu procedee tehnice ingenios improvizate de detectiv. Deducțiile logice și preocuparea sa pentru psihologie îl recomandau ca pe un profesionist capabil să iasă victorios din orice situație. Și totuși ce șanse reale erau să dea de capăt unui caz încâlcit?
Un lucru este sigur. Afirmația ciudată a lui Poirot se va adeveri. În cazul unui accident, spunea el înainte ca asasinatul să fie comis, „toţi cei de faţă ar fi legaţi unul de altul… cu trup şi suflet.”.
Note personale
Puțini dintre noi am fi refuzat, dacă am fi avut ocazia, o călătorie de lux cu Simplon Orient Express în perioada lui de glorie, anii 1930. Printr-un capriciu al imaginației putem fi și azi între clienții selecți ai Companiei Internaționale de Vagoane de Dormit (Compagnie Internationale des Wagons-Lits) din acele vremuri de neuitat. Atmosfera aristocratică cu nobili, diplomați, oameni de afaceri este la îndemna oricui sau cel puțin în literatură totul este posibil, așa cum ne sugerează Agatha Christie, autoarea romanului Crima din Orient Express. Cartea i-a sporit faima liniei feroviare care unea odinioară, prin rețeaua de căi ferate, trecând prin tunelul Simplon, două orașe legendare Paris și Istanbul, într-o călătorie de neuitat din Occident spre Orient și invers.
Garnitura selectă de personaje
Bazat inclusiv pe însemnările scriitoarei și pe întâmplările trăite de pasagera Agatha Christie în timp ce călătorea cu acest tren, romanul polițist Crima din Orient Expres are două puncte de atracție care cred că l-au plasat în topul preferințelor cititorilor lui Christie. Am apreciat și eu garnitura selectă de personaje, dar mai ales atmosfera cu efecte speciale pe care reușesc acestea să o creeze. Fizionomia, dar mai cu seamă expresia feței, a ochilor, felul cum vorbesc și se poartă aceste personaje scuză până la urmă paginile care abundă în dialog și în elemente specifice mai degrabă operelor dramatice, prea dense și bine conturate de scriitoare în romanul său. Cele nouă capitole sunt ticsite în detalii faptice fără să lase măcar o pagină întreagă pentru un binevenit respiro descriptiv al locurilor pe care le străbate Orient Express-ul, o digresiune în care să ni se înfățișeze aspectul unui tren elegant sau al stațiilor sale. Exteriorul și interiorul trenului sunt doar niște referințe spațiale și atât. Toată forța scriiturii lui Christie se concentrează în jurul construirii acțiunii și a suspansului care întrece ce-i drept orice posibilitate de imaginație și anticipare pentru cititor. Și asta în condițiile în care cititorului i se oferă un spațiu de mișcare atât de limitat – un mijloc de transport, mai precis două sau trei vagoane dintr-un tren. În ceea ce privește timpul – scriitoarea a considerat că cititorul nu are nevoie decât de un ceas. Ore și iar ore, minute și iar minute… până ce le pierdem șirul. Dar tocmai asta a fost și ideea.
Morala
Ce mi-a plăcut? Mi-a plăcut morala cărții care se insinuează treptat în mintea cititorilor: nimeni nu este mai presus de destin și de adevăr. Iar morala este speculată de scriitoare ca resursă de mister, fiind din nou un plus al acestei cărți. În caz contrar ar fi fost tocmai punctul ei slab. Și într-adevăr cât mister poate să rezide din organizarea unei crimei care nu este totuși o faptă criminală în această carte. Cât de straniu a fost, doar o chestiune de noroc, ca această crimă să aibă loc și să reușească. Veți citi și veți vedea… Până la final totul vi se va părea simplu ca bună ziua și limpede precum cristalul, dar totuși neclar este cum de a putut fi realizată crima, în acele condiții (un martor care să adoarmă chiar în momentul asasinatului, după ce constată exasperat „sufăr de nervi”). O șansă la o mie și totuși crima a avut loc. O șansă la o mie a fost și că acest caz aparent încâlcit a avut o dezlegare, o rezolvare sau altfel spus că o șansă la o mie a fost nimeni altul decât Hercule Poirot, celebrul detectiv care s-a nimerit (acesta este cuvântul) să circule cu Orient Express-ul în momentul crimei.
Hercule Poirot
Hercule Poirot este personajul care de fapt deține în mintea lui toată rezolvarea. Un personaj ațos pe dinafară, „un omuleț caraghios, genul de om pe care nu poţi să-l iei niciodată în serios”, cu un „cap ca un ou”, dar cu un intelect agil care operează logic și nuanțat, cu un spirit de observație antrenat și cu un calm imperturbabil. Manierat, dar frust totodată în exprimare, are o abilitate înnăscută de a se adapta cu ușurință oricărui context de comunicare, obținând întotdeauna ceea ce își dorește, fără a-și pierde nicicând mina impenetrabilă.
Și ce își dorește în acest caz domnul Poirot? Să ajute, să fie la înălțimea prieteniei și a respectului pe care i le arată domnul Bouc și să dovedească adevărul. În ceea ce privește adevărul, abia după ce ajungem la finalul cărții realizăm că maestrul detectiv, „fosta stea a poliţiei belgiene”, știa de ceva vreme cine a comis crima. El aflase de la bun început motivul ei și i s-au oferit câteva indicii bune. Însă provocarea a fost să demonstreze și să probeze o crimă prea bine plănuită, calculată în cele mai mici detalii. Ținând cont de faptul că nu a putut face niciun fel de analiză de laborator, singura șansă a sa era să-l facă pe criminal să mărturisească. Cum? Prin metode numai de el știute, care au cerut tupeu și capacitate de dedublare, adică o forță egală cu cea a criminalului. La final, Hercule Poirot ne înfățișează, prin expunerea celor două soluții ale sale, un portret moral complex, câștigându-și locul într-o galerie de personaje al căror umanism ne surprinde plăcut.
Prietenie și voință
Cartea aceasta ne mai vorbește și despre resursele inepuizabile ale naturii umane, dar și despre prietenie și voință, care pot muta cu adevărat munții din loc atunci când se manifestă, nu doar un tren înzăpezit. Motivul trenului înzăpezit simbolizează aici o piatră de încercare, un blocaj atât pentru compania feroviară, cât și pentru victimă, criminal și detectiv. Cum și în ce fel, veți afla citind cartea, dacă până acum n-ați reușit să o faceți. O carte a cărei strălucire și marcă constă tocmai în zgârcenia stilistică.
O ecranizare remarcabilă
Dacă simțiți totuși nevoia să compensați această economie de stil a scriitoarei completați lectura cărții cu vizionarea ecranizării ei din 1974. Considerată cea mai izbutită – și vă pot asigura că este – această ecranizare beneficiază în 2017 de un remake. V-am pregătit informații despre cele două filme într-un articol pe blog. Îl puteți citi cu un click aici.
Citiți mai departe câteva curiozități aici.
