Titlul: Cele mai frumoase povești de H. C. Andersen
Autor: Hans Christian Andersen
Editura: Corint
An apariţie: 2015
Număr pagini: 224
Trăia demult un negustor foarte bogat de putea pardosi toată strada plus alte câteva alăturate cu bani de argint. Avea tact şi capacitatea de a înmulţi banii cu uşurinţă: Dacă scotea o monedă, obţinea de zece ori mai mult, într-atât de isteţ era.
După moartea acestuia, fiul său a moştenit întreaga avere. Noul proprietar al avuţiei era cu dare de mână aşa că în loc să înmulţească banii, acesta i-a cheltuit pe nimicuri şi astfel flăcăul rămase doar cu o monedă şi cu hainele de pe dânsul. Prietenii l-au părăsit, numai unul nu l-a uitat complet aşa că i-a oferit un cufăr. Cum nu avea ce pune în ladă, flăcăul intră chiar el în cufăr.
Cufărul era unul fermecat şi de îndată ce era închis, acesta zbura, astfel flăcăul a putut ajunge pe pământ turcesc.
Ajuns pe aceste meleaguri străine, flăcăul află de la o femeie că în palatul cu ferestrele poziţionate foarte sus se află fata sultanului şi că aceasta este tare nefericită. Auzind acestea, fiul negustorului îşi luă cufărul şi zbură până în camera domniţei. Tânăra era de o frumuseţe răpitoare, cum greu se mai găsea alta sub soare. După o lungă discuţie cu aceasta, la care se adaugară o mie şi una de complimente, flăcăul o ceru pe copilă de soţie. Încântată fata îl invită sâmbătă, atrăgându-i atenţia că părinţii ei cunosc o mulţime de poveşti, iar pentru a-i impresiona trebuie să vină cu una nouă, plină de învăţături ca pe placul sultăniţei, dar şi veselă ca pe placul sultanului.
La despărţire, băiatul promise alesei sale că va aduce o poveste bună drept dar de nuntă şi în schimb primi de la fată o sabie cu mâner de aur.
După părăsirea camerei fetei, flăcăul îşi cumpără un halat nou, merse în pădure de se odihni, gândindu-se la povestea pe care o termină la timp.
La curtea sultanilor, toţi îl aşteptau cu braţele deschise şi cu toţii erau nerăbdători să asculte povestea băiatului. Acesta istorisi povestea beţelor de chibrit, o poveste minunată ce-i încântă pe toţi şi cu care băiatul primi mâna fetei. Fericit, fiul negustorului a cumpărat o mulţime de artificii, le-a aşezat în cufăr, după care a zburat cu acesta prin văzduh. Focul de artificii era unul minunat care-i bucură pe toţi turcii. Cu toţii îl considerau acum un profet pe fiul negustorului cum rar se mai găsea.
După ce a aterizat, tânărul a mers în oraş să afle părerea locuitorilor despre el şi despre spectacolul de lumini. Toţi aveau numai cuvinte de laudă la adresa lui.
Ziua următoare avea să fie ziua nunţii. Încântat, băiatul se întoarse în pădure, unde îşi lăsase cufărul, dar avu parte de o mare surpriză, cufărul arsese de la o scânteie de la artificii.
Nunta celor doi nu a mai avut loc, fata a rămas pe acoperiş, aşteptându-l în timp ce flăcăul colinda lumea, spunând poveşti însă nu la fel de frumoase ca povestea beţelor de chibrit.
