Titlul: Povești
Autor: Frații Grimm
Editura: Cartex
Număr de pagini: 160
Cu ajutorul fiecărei poveşti prezentate, mi-am dorit să demolez ipoteza conform căreia aceste scrieri minore ca formă sunt închinate copiilor; cred mai degrabă că ele caută copilul din noi şi nu doar pe cel cu vârstă fragedă, căci fiecare poveste ascunde în miezul ei o morală din care cu toţii, de la mic, la mare, avem de învăţat. Este şi cazul operei de faţă: „Cuiul” de Fraţii Grimm.
Povestea
Trăia demult un negustor care într-o zi, după vânzarea tuturor bunurilor, s-a ales cu buzunarele doldora de aur şi de argint. După terminarea afacerilor, omul a luat hotărârea de a se întoarce acasă înainte de lăsarea întunericului. A încălecat pe şa, a strâns bine portmoneul plin cu bogăţii, apucând drumul spre casă.
În toiul zilei, omul nostru a făcut un mic popas într-un orăşel cu scopul de a-şi odihni puţin trupul ostenit. La plecare, grăjdarul i-a atras negustorului atenţia asupra faptului că un cui stă în copita calului său, necăjindu-l la drum, însă omul nostru nu s-a înduplecat deloc, punând pe primul loc plecarea spre casă în defavoarea sănătăţii calului său, un animal credincios care i-a scurtat de nenumărate ori drumul din picioare.
Călăreţul a mai făcut şi o altă oprire pentru a-şi hrăni calul. Şi de această dată, un grăjdar i-a atras negustorului atenţia cu privire la cuiul din copita calului. Pentru a doua oară, bărbatul a preferat graba în detrimentul îngrijirii animalului.
Drumul după această plecare a fost curmat brusc căci cuiul din copita armăsarului nu mai putea fi ignorat; animalul a început să şchiopăteze, după care s-a împiedicat, iar în cele din urmă şi-a rupt piciorul.
Rămas fără animal, negustorul îşi ia averea strânsă din vânzări şi porneşte la drum la pas de unul singur, lăsând în urma sa bietul suflet fără apărare, zăcând pe marginea drumului.
Ajuns acasă, noaptea târziu, bărbatul a pus tot ghinionul de peste zi pe seama bietului animal.
Note personale
Este greu de crezut, dar cât se poate de adevărat, cum omul, atunci când dă greş, aruncă vina pe altcineva, pe circumstanțe, punându-se la adăpost de eventuale lecții de viață, neasumându-și greșelile.
Finalul operei ne va lămuriri asupra necazului negustorului; acest necaz este rezultatul exclusiv al faptelor lui. Graba strică treaba, se spune la final, iar abaterea de la legi nescrise, pe motiv că a proceda corect este o pierdere de timp prețios, un fleac, ne păgubește cu mult mai mult, lăsându-ne la final fără nimic, pradă deznădejdii. Negustorul sfârșește regretabil, nu pentru că are ghinion cu un animal de povară vătămat într-un moment nedorit, ci pentru că se comportă conform zicalei: „scump la tărâțe și ieftin la făină”, adică nu cunoaște valoarea adevărată a lucrurilor și nu înțelege morala întâmplării, a experienței trăite.
Era de preferat să ajungă degrabă acasă cu toate bunurile agonisite într-o zi sau să cheltuie o parte din ele, înnoptând undeva, îngrijindu-se de animalul bolnav și salvând astfel un „mijloc de transport” indispensabil în acea vreme?
În loc de „la revedere!” vreau să vă dau un sfat prietenesc: fiţi chibzuiți și înțelepți, căci cei cu minte ştiu să-și accepte greşelile din care au ce învăţa. Aveţi grijă de voi şi de cărţile din bibliotecă: să nu cadă pradă colţilor de praf, sub pretextul că nu aveți timp de ele. Sunt și acestea importante în viața voastră, o investiție pe termen lung. Pe curând!
