Titlul: Basme 
Autor: Fraţii Grimm
Editura: Herra
An apariţie: 2010
Număr pagini: 608

 

O vulpe și un lup, la taifas

Într-o zi, o vulpe şi un lup s-au întâlnit şi au început să povestească una, alta. Cum discuţiile au atins subiecte importante, vulpea i-a povestit tovarăşului său de vorbă despre om. Această fiinţă este atât de groaznică, încât nicio jivină nu-i poate sta în cale şi doar prin vicleşug te poţi feri de el.

Auzind una ca asta, lupul a luat în calcul posibilitatea în care ar avea în faţa ochilor săi un om. De îndată s-ar repezi la el, străpungându-i corpul cu colţii. Săritoare din fire, vulpea l-a invitat la dânsa a doua zi pentru a-i arăta un om.

Despre oameni, în diferite feluri

Cu mult înainte de ivirea zorilor, lupul şi-a făcut apariţia la vizuina vulpii, iar acesta l-a condus pe musafirul său departe de pădure, pe drumul pe care trece zilnic vânătorul.

Pe acolo, prima dată a trecut un soldat bătrân, apoi un băieţel. Deşi ambii fac parte din neamul omenesc, vulpea i-a prezentat diferit atunci când a fost întrebată de lup, dacă sunt oameni; dacă pe primul la descris drept: a fost odată un om, da’ acu!… pe copilandru l-a văzut altfel: Da’ curând o să ajungă!…

În cele din urmă şi-a făcut apariţia şi vânătorul înarmat cu o puşcă cu două ţevi în spinare şi cu cuţitul la brâu. Văzându-l, vulpea șireată şi-a luat tălpăşiţa nu înainte de a-i da lupului ultimele indicaţii: La acesta trebuie să te repezi…

Lupul curajos și vulpea moralistă

Lupul curajos și înverșunat nu a mai stat pe gânduri, şi-a luat inima în dinţi şi s-a repezit orbeşte asupra omului. Vânătorul, văzându-l a trimis spre animal toată încărcătura de alice. Cu durerea în spate, lupul nu s-a lăsat înfrânt, dând să se mai repeadă o dată. Observând cât este de înverşunat, vânătorul i-a mai trimis a doua încărcătură. Cu toate acestea, lupul şi-a înfrânt durerea şi s-a aruncat asupra omului, gata să-l termine.

Turbarea lupului l-a determinat pe vânător să scoată cuţitul şi să-l lovească pe lup şi-n faţă, şi-n spate. Cu sângele curgându-i şiroaie, lupul s-a retras în cele din urmă, alergând şi urlând spre vizuina vulpii.

Reîntâlnindu-se, lupul i-a povestit vulpii moraliste prin ce clipe de groază a trecut, luptându-se cu vânătorul: Mai întâi a scos de pe umăr un băţ şi-a suflat în el de mi-a zburat ceva în faţă, care m-a pişcat grozav şi-apoi a mai suflat o dată în băţ, şi mi-a zburat ceva pe la nas, de parcă tuna şi fulgera… şi când îmi spuneam c-o să-i vin de hac şi-o să-l apuc în colţi, o dată şi-a scos, afurisitul, o coastă din trup şi dând năvală asupra mea, a început a mă izbi cu ea de eram cât pe-aici să rămân mort pe loc.

Povestea de azi se încheie cu o vorbă străveche, ce are menirea de a concluziona în câteva vorbe păţania şi curajul nebun al lupului: ai aruncat atât de departe toporul că acu’, oricât ai încerca, nu-l mai poţi lua înapoi!…

În încheiere, îmi rezerv dreptul de a vă da un sfat: nu vă credeţi niciodată mari şi tari că sigur va exista o persoană mai bună decât voi care vă poate face de râs. Și apoi când cineva râvnește să-și facă dreptate și să își ia revanșa precum vulpea, nu vă grăbiți să interveniți pentru ea așa cum a făcut lupul, ci lasați-o să se descurce singură. Lectură plăcută!