Titlu: Katherine Center
Autor: Cum să mergi mai departe
Editura: Bookzone
An apariție: 2020
Număr de pagini: 376
Umbra unei frici inexplicabile, dar deloc întâmplătoare
Margaret, eroina operei Cum să mergi mai departe de Katherine Center, este în culmea fericirii; a obținut un job bun, iubește și este iubită. Cu alte cuvinte, este o tânără realizată și duce o viață bună. Un singur lucru îi umbrește viața și anume frica de zborul cu avionul. Cu toate acestea, iubitul ei, Chip, va fi în curând pilot cu acte în regulă. Într-o zi, Margaret acceptă să-l însoțească pe Chip la înălțime, iar bărbatul intenționează să-și formuleze cererea în căsătorie în timpul zborului. Ceasul rău și schimbarea neașteptată a direcției vântului fac însă ca Chip să piardă controlul avionului care se prăbușește.
O viață într-un scaun cu rotile?
În urma accidentului aviatic, protagonista în vârstă de douăzeci și opt de ani a ajuns la spital cu arsuri pe corp, fiind necesare intervenții chirurgicale, iar logodnicul ei, ca prin minune, nu a pierdut niciun fir de păr în urma accidentului. Viața lui Margaret avea să se schimbe radical. Tânăra femeie avea să-și petreacă restul vieții într-un scaun cu rotile.
După trei ani în care personajul narator pierduse legătura cu sora sa mai mare, Kitty, aceasta și-a făcut apariția în salonul de spital, fiind dispusă să își petreacă nopțile cu bolnava. Din nou împreună, fetele au încercat să se apropie, mâncând împreună și povestind. Kitty a fost cea care a tuns-o pe Margaret, dând o formă firească părului acesteia după ce trecuse printr-un incendiu.
Pe patul de spital, Margaret este cerută pentru a doua oară în căsătorie de Chip. Tânăra nu i-a oferit bărbatului răspunsul dorit deoarece acesta o vizitase doar de trei ori în cele două săptămâni de spitalizare, semn că nu avea față de ea sentimente puternice. În cele din urmă îndoielile tinerei au fost confirmate, bărbatul, mărturisindu-i că a și înșelat-o cu fosta lui iubită.
Semne bune
În toate aceste clipe grele, familia fetei i-a fost mereu aproape, vizitând-o și chiar prezentându-i povești motivaționale despre situații similare cu a sa. Un alt factor benefic în recuperarea lui Margaret a fost fizioterapeutul ei, Ian.
În dimineața zilei de naștere a eroinei, aceasta a reușit să-și miște degetul mare de la picior. Era un semn de vindecare, dar în același timp nu putea prezenta certitudinea că în curând își va mișca întregul picior.
Am trecut printr-o perioadă lungă și profundă de suferință, care a însemnat să mă lupt cu sentimente și stări de amărăciune, furie, jale, mânie, autocompătimire și adesea toate laolaltă, dar și cu coșmaruri, insomnii, momente în care îmi pierdeam cumpătul, atacuri de anxietate și farfurii aruncate.
Ian a fost dat afară de la spital pe motiv că se apropiase mai mult decât era permis de pacienta sa. Din disperare ca să nu-l piardă, Margaret l-a cerut în căsătorie, însă bărbatul era mai hotărât ca niciodată să revină acasă, în Scoția. Decizia sa a fost una ușoară deoarece nu avea niciun sentiment care îl lega de eroină, conform afirmațiilor sale.
Mai puternică și mai iubită ca oricând
Finalul operei de față ne prezintă o altă versiune a protagonistei, una mult mai ambițioasă, încrezătoare și capabilă să accepte situația sa. Margaret a pus pe picioare propria afacere, o tabără de vară, dedicată persoanelor cu dezabilități. A avut puterea să participe la nunta lui Chip și să constate că viața fostului iubit reprezintă un capitol închis pentru ea. În cadrul acestui eveniment un invitat-surpriză aduce împlinire în viața eroinei.
Margaret a găsit o cale să continue, învățând să se bucure de orice clipă lângă cei dragi, să iubească, s-a căsătorit cu cel care o iubea și care a acceptat-o așa cum era, iar drept mulțumire, tânăra i-a oferit o pereche de gemeni, băiat și fată.
În concluzie, eroina a luptat pentru vindecarea sufletească, reușind astfel să găsească drumul spre fericire, acceptare și bucurie. Margaret este un exemplu de putere pentru orice persoană încercată de viață. Vă îndemn din tot sufletul să lecturați acest volum, fiind doza de motivație și binecuvântare pentru orice suflet rănit și nu numai. Lectură plăcută!