Titlul: Momente și schițe (conține D-l Goe)
Autor: Ion Luca Caragiale
Editura: Litera
An apariţie: 2017
Număr pagini: 304
Cel mai mare artist între scriitorii vremii sale, așa cum era considerat Ion Luca Caragiale de către criticul literar Garabet Ibrăileanu, ne relatează într-una din schițele sale binecunoscute, „D-l Goe”, despre o călătorie cu trenul la București. Și poate că pentru noi, privind în urmă la lumea măruntă de acum mai bine de un secol, acea călătorie ne pare una cu totul banală, despre care chiar nu ți-ai dori să citești, dar…
…ziua aleasă pentru călătorit era una de maximă importanță festivă pentru România acelor vremuri – 10 mai, pe atunci era sărbătoarea națională a României independente, amintindu-ne și de începuturile monarhiei în țara noastră.
…dar drumul parcurs cu trenul spre capitala țării avea și un personaj care eclipsa, cel puțin pentru familia sa, sărbătoarea națională: d-l Goe. Aflăm cum un copil răsfățat peste măsură – centrul universului pentru trei cucoane – poate face ca o călătorie banală să devină memorabilă pentru călătorii unui accelerat, care trecea prin urbea X și se îndrepta către București.
Întâmplarea lui Goe, pardon, a d-lui Goe, a intrat și în manualele de limbă și literatură română ca un exemplu excelent pentru ceea înseamnă schița: specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. (dexonline.ro).
Cu alte cuvinte, să parcurgem împreună schița și să încercăm să evităm, pe cât posibil, indigoul sau, mă rog, copy-paste-ul, mâine, de Ziua Națională, cu o întâmplare de pomină similară. Atenționarea nu îi vizează doar pe cei mici ci mai ales pe părinți și bunici.
Anca Spiridon
D-L Goe
Goe reprezintă tipul copilului răsfăţat, căruia i se permite orice şi indiferent de neplăcerea creată, el are pe cineva care să-l apere. Deşi este îngrijit de trei doamne (mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa) niciuna nu este în măsură să-i ofere băiatului educație și să-i dea o lecţie serioasă de viaţă, fapt pentru care, acesta este „certat” cu şcoala și viața socială, rămânând chiar repetent. În acea zi plină de peripeţii, putem observa un comportament neadecvat atât al băiatului cât și al însoțitoarelor – în cazul cucoanei mam’mare, dorind să-l supravegheze pe copil, se aşază pe un geamantan străin.
Titlul operei „D-l Goe” este înşelător, ironic chiar, deoarece tânărul Goe nu se dovedeşte a fi un „domn” ci dimpotrivă, un necioplit, răsfăţat, needucat şi chiar repetent, în serie. Folosirea formulei D-l, prescurtare a termenului de politeţe „domnul” poate fi un indiciu, care anunță problemele comportamentale ale băiatului.
Pentru cele trei cucoane care se îngrijesc de soarta tânărului, „D-l” este apelativul indicat pentru un copil; acestuia nu-i văd defectele, ba din contră, indiferent de faptele sale, bune ori rele, copilul este protejat, apreciat, sărutat, felicitat şi chiar răsplătit. O dragoste oarbă, oarbă.
În speranţa că anul acesta tânărul Goe nu va mai rămâne repetent, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa îi promit acestuia o vizită la Bucureşti, de 10 mai.
În dimineaţa acelei zile, doamnele frumos gătite, împreună cu tânărul Goe aşteaptă trenul pe peronul gării. Copilul este foarte nerăbdător şi furios pe momentele de aşteptare, însă mam’mare are grijă de micuţ, liniştindu-l şi chiar sărutându-l. Pornind de la pronunțarea corectă a cuvântului „marinar”: marinel pentru mam’mare sau marinal pentru mamița, se iscă discuţii filologice aprinse între doamne, însă tânărul intervine: Vezi, că sunteți proaste amândouă?. El face lumină, propunând varianta „mariner”, la fel de greșită, dar acceptată și felicitată, cu sărutări din partea doamnelor.
Trenul a sosit, iar călătorii urcă; în timp ce doamnele îşi ocupă loc într-un compartiment, tânărul Goe preferă să şadă în coridorul vagonului cu bărbaţii. Băiatul scoate capul pe fereastră, chiar dacă un pasager îi atrage, bine intenționat, atenţia. Drept răspuns din partea copilului, pasagerul primeşte o strâmbătură şi chiar „complimetul” urâtule.
Cea de-a doua „ieşire” pe fereastră a lui Goe se finalizează cu pierderea pălăriei sub a cărei pamblică se afla biletul său de călătorie. După acest incident, conductorul îşi face apariţia, cerând biletele la control. Tânărul este găsit fără bilet; doamnele protestează însă conductorul le taie un bilet nou şi le aplică şi o amendă. Furioasă mamiţa îl scutură puţin pe băiat, iar acesta pierzându-şi echilibrul se lovește cu nasul de clanţa uşii. Mam’mare îi ia apărarea şi, drept răsplată, scoate din săculeţul ei un beret tot din uniforma canonierii „le Formidable”, apoi îl alintă sărutându-l; mamiţa îi oferă ciucalată după care copilul iese iar pe coridor.
După un timp, îngrijorată, mam’mare îl căută şi negăsindu-l strigă disperată; Goe răspunde din compartimentul unde nu intră decât o persoană, unde rămăsese prizonier. Sosind cu biletul, conductorul îl eliberează pe copil, iar doamnele îl sărută fericite.
Sperând că-l va supraveghea, mam’mare rămâne cu micuţul năzdrăvan, aşezată pe un geamantan străin. Poznaşul vede linia de metal a semnalului de alarmă şi trage de mâner, urcându-se pe un geamantan. Trenul se opreşte brusc din mers în timp ce pasagerii devin alarmaţi. În timp ce personalul controlează vagoanele în căutarea cauzei, mam’mare îl ţine-n braţe pe Goe, prefăcându-se că dorm.
În cele din urmă trenul porneşte din loc şi ajunge la destinaţie cu o mică întârziere.
Apoi cocoanele se suie cu puişorul în trăsură şi pornesc în oraş:
– La bulivar, birjar! la bulivar!…
Exemplul d-lui Goe este încadrat în categoria „aşa nu!”. Nu este singurul prin care Caragiale ne semnalează asemenea cazuri. Citiți și Vizită sau Bacalaureat.
Florina Dinu
