Titlul: Doi feţi cu stea în frunte
Autor: Ioan Slavici
Editura: Litera
An apariţie: 2014
Număr pagini: 32
Povestea „Doi feţi cu stea în frunte” de Ioan Slavici a fost publicată în anul 1872 în revista Convorbiri literare.
Demult, în ţinutul unui împărat trăia o familie de păcurari (păstori) ce avea trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.
Ana, cea mai în vârstă din surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iar Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă – mai frumoasă decât surorile sale împreună – frumoasă cum numai dânsa era.
Într-o zi frumoasă de vară, cele trei fete au hotărât să meargă la marginea codrilor ca să culeagă căpşune. În acel timp, fiul împăratului împreună cu prietenii şi cu curtenii săi, veniseră la vânat.
Surorile visau şi-şi făceau planuri dacă vor deveni soţiile lui Făt-Voinic, fiul împăratului, ce ar face ca să-l facă fericit: Ana i-ar frământa pâine care să-l ţină mereu june şi voinic, stana i-ar toarce, ţese şi coase o cămaşă în care să se lupte cu zmeii, să treacă prin apă fără să se ude şi prin foc fără să ardă, în timp ce Lăptiţa cea mai tânără dintre surori i-aş face doi feţi-frumoşi, gemei, cu părul de aur şi cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori.
Auzind planurile fetelor, flăcăii au sărit din şa şi au venit la fete: fiul de împărat a ales-o pe Lăptiţa, cel dintâi voinic pe Stana, iar al doilea voinic pe Ana.
Nunţile s-au făcut în ziua următoare, apoi trei zile şi trei nopţi distracţia a fost în toi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor…
Ana a făcut pâine promisă după trei zile şi trei nopţi, apoi Stana a făcut cămaşa promisă, însă numai Lăptiţa nu şi-a ţinut promisiunea.
Fiul de împărat avea o mamă vitregă, ce avea şi dânsa o fată. Vitrega dorea ca copila sa să fie soţia fiului de împărat şi nu fata pastorului.
Soţia fiului de împărat a adus pe lume cei doi feţi-frumoşi cu stea în frunte, însă vitrega îi îngroapă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului, lăsând în locul pruncilor doi căţei.
Întors acasă de la luptă, fiul de împărat a cerut să vadă copiii. Cum nu a putut să-i vadă sau să-i audă, a cerut ca soţia sa să fie îngropată până la sânişori să vadă lumea întreagă ce se întâmplă cu cei ce-l înşeală pe împărat.
Într-o altă zi, s-a făcut după gândul vitregei, fiul de împărat s-a cununat a doua oară, iar nunta a ţinut trei zile şi trei nopţi.
Cei doi feţi-frumoşi nu puteau avea odihnă în pământ. În locul lor de odihnă au crescut doi paltini frumoşi. Deşi vitrega a dat ordin să fie tăiaţi pomii, împăratul s-a opus. În cele din urmă, cei doi paltini au fost tăiaţi, iar din trunchiurile lor au fost făcute două paturi: unul pentru împărat şi altul pentru soţia sa. În paturile cele noi, împăratul afla odihnă cum n-a mai aflat, în timp ce soţia sa se simţea ca zăcând între spini.
Neavând linişte din cauza celor două paturi, împărăteasa a poruncit să i se facă alte două paturi identice, iar cele din paltin să fie aruncate în foc. Cenuşa paturilor a fost aruncată în vânt.
Pe când focul ardea cele două paturi, două scântei au sărit tocmai în locul unde crescuseră cei doi pomi. Căzând, în acel loc scânteile s-au prefăcut în doi mieluşei gemeni, unul mai frumos decât celălalt.
Văzând că împăratul prinde drag de cei doi miei, împărăteasa a făcut ce a făcut şi a ajuns să dea ordine ca cele două animăluţe drăgălaşe să fie tăiate.
Pe fundul vasului în care a fost spălată carnea mieilor au rămas două bucăţi din creierii animalelor sacrificate. Slujnica ducându-se după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până la apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici, cele două bucăţi s-au preschimbat în doi peşti cu solzi de aur.
Într-o zi pescarii împăratului au mers la pescuit. În mreaja acestora s-au prins cei doi peştişori cu solzi de aur.
Pescarii văzând una ca asta au hotărât să ducă captura împăratului, însă peştii au început să ţipe, implorând să nu fie duşi la curtea regală, însă îl rugară pe unul dintre pescari să culeagă rouă, să-i lase să înoate în ea, să-i pună la soare şi să vină la dânşii după ce razele soarelui vor sorbi toată roua de pe dânşii. Şi uite aşa, din peşti au redevenit doi feţi-frumoşi cu stea în frunte şi păr de aur.
Copiii crescură repede… În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se strângeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.
Gemenii au mers la împărat, povestindu-i acestuia viaţa lor plină de peripeţii. Ieşind adevărul la lumină, Lăptiţa a fost pusă în capul mesei lângă soţul său, fata vitregă a devenit slujnică în timp ce mama sa o legară de coada unei iepe nebune şi înconjurară ţara de şapte ori cu ea, încât lumea să ştie şi să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârşeşte.
Acestea fiind zise, povestea lui Ioan Slavici ia sfârşit, în timp ce noi, cititorii, ne alegem cu două învăţăminte fundamentale: să nu minţim căci adevărul mereu va ieşi la lumină şi să nu facem niciodată rău, căci răul ni se va întoarce acum ori mai târziu. Preţuiţi viaţa şi faceţi din fiecare zi o sărbătoare, plină de bucurii, veselie şi fapte bune!
